Poeme despre vaci (si-o proza) (un alt fel de exercitiu)

Olguta a scris:

I

Vaca joaca-n filme porno

Vaca cu tatele mari.

Vaca cancer a facut

Vaca nu mai are tate.

Vaca care are-un dor

Vaca casta.

II

Vaca Indiei mele.

Soozie a scris:


I

imi spune ca am ochi de vaca;

sunt o galesa ce se-ntreaba daca nu cumva e-un compliment

infig o tigara in botu-mi de vaca

umed si enorm, cand ma trezesc

musc dintr-un sendvis

si miezii de pe coaja

mi se lipesc de buzele lipicoase si reci

ca a unei vaci ce tocmai a scos infinita-i limba

reimprospatandu-si botul moale

si lalai, cu strugurel.

o margareta

speriata si insangerata

mi-a ramas uitata si blocata

in coltul gurii

cand am luat ultimul dumicat

din hrana de pe brazda

complimentelor tale taranesti.

vaca n-are sfarcuri, dar eu am un uger

neroditor, dar datator

eu nu am pete, am epitete

si pot ajunge cu coada adanc pe spate

intocmai ca vreo joiana

ca vreo dunareana

la gandul careia te-au gadilat chilotii

in vacanta de vara.

II

Mi-a curs saliva pe perna-n somn. Am dormit toata dupa-amiaza. Cearceaful bunicii are pata mea galbuie, dar o farfurie cu rosii, branza si paine calda ma asteapta pe scaunul cu vopseaua cojita de langa pat. Aud mugetul vacilor pe care le scarpina bunicul. Le dragaleste inainte sa le mulga, ca sa nu dea cu piciorul in galeata plina de lapte dulce, gras si cald. Imi var nasul in cana de armata si beau lichidul alb, si simt miros de capite si balega. Bunicul e cracanat si murdar pe cizmele de cauciuc cu noroi de la inceputul lumii. Cand se rade, e un eveniment: barba lui tare ascute cutitul.

Bunica spala ugerul vacii care urmeaza. Il spala ritualic, asa cum ma spala pe mine cand eram un bulgar roz si frumos mirositor de mirare. Privirea somnoroasa a vacii trece prin mine. Botul ei e umed si translucid ca un limax trandafiriu, urias. Bunica ma imbie cu mancare si mai multa, cu mamaliga foarte galbena si alte lucruri care miros a casa de pamant.

Ce frumos e-aici: bunicul care tuseste molcom, bunica ce ma cheama si m-alinta, vacile care se ling pe bot a nepasare si eu, care tot sar, s-ajung la stele. Sunt foarte aproape, dar nu stiu de ce nu le pot culege. Nu-i nimic, voi creste mare si ma voi razbuna. Le voi lua pe toate si le voi baga in grajdul negru si putrezit, sa luceasca doar in margelele spumoase de lapte nefiert din galetile de aluminiu, si din cana mea.

8 mai, Termen de valabilitate/Varf de lance

Cuvintele pentru Olguta: excomunicare, salvgardare, perna, farfurie. Ora 22:47.

Olguta a scris:

Locuiau pe aceeasi strada. Cu magnolii primavara si gutui, toamna. Ea locuia la 13, el peste drum, la numarul 12. Se stiau de cand erau farame, dar se imprietenisera cu adevarat abia in ziua cand el a cazut de pe bicicleta in fata ei. La 11 ani. De atunci isi petreceau fiecare zi impreuna, copilarosi si abstracti.

Dupa-amiezile de iarna se intalneau la capatul strazii, la butic, si mancau turta dulce, iar vara, tanti Rodica le dadea sirop de coacaze cu multa gheata. Duminicile, cand parintii erau la slujba de la biserica, se bateau cu perne si desenau pe sub covor, fluturasi si biciclete, cu creta colorata. Parintii nu ii mai luau cu ei de cand rasesera cand popa s-a impiedicat in sutana si a cazut. S-au simtit atat de prost, uitandu-se la ei cum fac plecaciuni la pamant in numele rasului si arata cu degetul catre impiedicat, incat au decis sa ii lase acasa datile viitoare. Ei s-au bucurat. Dupa-amiaza, acasa, tatal lui l-a batut.

Pe ea o enervau teribil cartile in care autorul descria tot felul de peisaje din valea v, de langa muntele x, traversata de raul y peste care a trecut ostasul z din armata regelui w, insiruind o gramada de nume obscure de care nu auzise nici dracu. Si atunci i le ducea lui. Carti cu duiumul. Pentru ca auzise el. El stia. Tocmai fiindca ii placeau crevasele istoriei, pline de date si denumiri uitate, cu menumoruti si commonwealth-uri, excomunicari si salvgardari. Iar el, bucuros, ii facea cercei si margele din floricele de porumb pe care le scufunda in vopsea colorata de oua din camara mamei.

In ploile calde, se jucau de-a masina. El avea o farfurie in loc de volan, iar ea, din doua umerase stricate, facea ca stergatoarele. Isi inchipuiau ca merg spre Egee, pe drumurile prafuite ale Greciei, intr-un Volkswagen broscuta verde.

Anii treceau, fara ca ei doi sa le auda tropotele, e drept ca nici macar pe ei insisi nu se auzeau. El nu auzea cum ei ii inmuguresc sanii si devine o domnisoara in toata regula, draguta, zvelta, subtire. Sau cum ii fosnesc rochiile, cand pantalonii cu julituri in genunchi devenisera de ceva vreme carpe de spalat pe jos. Iar ea nu auzea vocea lui ingrosata peste vara si acordurile galagioase de barbat tanar, puternic si semet. Isi sorbeau diminetile de copilarie insorite ca o Californie cu biscuiti de vanilie, fara sa vada ca, in fata lor, clocotea neostoita tineretea.

Intr-o zi a zis-o. A luat-o de mana, sub gutui, si ochii ei caprui au inlemnit: te iubesc. Ea a tasnit atunci in picioare, a apucat un bustean si l-a lovit in moalele capului. El a cazut lat si pistrui de soare portocaliu, strecurat printre poame, se jucau in parul lui. L-a tarat pana in casa, opintindu-se. Cand a ajuns la frigider, a scos toate alimentele care o incurcau si l-a inghesuit acolo.

Ca sa nu se altereze niciodata. Sa ramana proaspata iubirea lui.

Cuvintele pentru Soozie: constelatie, ierbar, parcare, prosop. Ora: 23:14.




Soozie a scris:




In constelatia de idei cretine, nascute in pleiada adolescentei tulburate a carei protagonista am fost, una straluceste mai cu pathos in ultimele saptamani: piercing in buza de jos, varf de lance de'la. Nu stiu, mi se parea ca face sens un piercing in buza de jos pe figura mea. Ca se leaga. Am avut in nas, o data facut de mine si o data la 'salon' (whatever), in buric (de mine, in vinerea mare din 2003). Si, bineinteles, alea 4 din urechi. Nonetheless, buza de jos e o chestie, in timp ce astea nu-s. In urechi, buric si nas poate avea gaura orice manelizda. Eu, speciala, ma pretez la o sageata in bot. Zis si facut.


Ma perindam azi prin Unirii, cand intalnesc un veheheeeechi prieten, cunoscut prin meandrele vietii mele de muntomana timpurie. Alba(nez) strasnic, fara frica de muieri cu atitudine, m-a luat de aripa si m-a dus in prima farmacie, unde a cerut, metodic, spirt, servetele, flexura gri cu deschiderea mare si tetraciclina unguent. M-a luat de aripa inapoi si m-a dus pe banca unde il gasisem, in mijlocul altor jdemii de banci (in Unirii sunt dispuse aproximativ ca la teatru , like o parcare de banci), si, deci, jdemii de trecatori, inclusiv femei si copii nevinovati, care n-ar avea in mod normal nimic de-a face cu razboaiele dintre mine si mama, say.


In timp ce eu incepeam sa realizez ce se intampla si sa vociferez 'O sa doara? O sa plang? O sa mor? O sa urlu? O sa ma fac de cacat? O sa sangerez? O sa tip? O sa amortesc? O sa lesin? O sa cad? O sa ma lovesc? O sa doara? O sa doara? Pe o scara de la 1 la 10, unde 1 e un bobarnac milostiv si 10 e... giving birth to triplets, cat o sa doara? Cum 3? O treime din giving fucking birth? Oh my God! O sa doara? O sa doara? Zi-mi ca n-o sa doara!', amicul meu isi turna, chirurgical, spirt in causul palmei si flendura bucatile pierce-ului around, la dezinfectat. Apoi a turnat spirt pe un servetel pe care mi l-a bagat in gura in timp ce eu inca vorbeam, si a desigilat flexura vietii, o monstruozitate de injectie augmentata in mod natural, un simbol falic subtire dar agresiv rau de tot, un sodomizator sanitar, o sperietoare de copii si adulti deopotriva, lung cat un fir de iarba de iulie care nu s-a taiat in vederea unei otave viitoare, ci s-a lasat sa creasca ca sa fie pus la ierbar. Metalic.


Asa. A fixat punctul cu monstruozitatea rece, oamenii se perindau carelessly, iar prietenul amicului, caci era si un prieten al amicului, facea poze cu un Canon urias chipului meu pietrificat. Dar da, nu-i asa, DJ-ul cortului Gaudeamus a pus What a Wonderful Woooooooooooooooooooooooooohohohoooorld tzac pac, in timp ce eu refrenam pe louis armstrong, cu degetele amicului la mine-n gura, simt o intepatura a dracu si varful acului atingandu-mi incisivii inferiori. Carevasazica, monstruozitatea trecuse de buza. Deci eram gaurita, doamnelor si domnilor, sangele curgea pe barbie, oamenii se uitau, amicul spirtuia in stanga si-n dreapta, eu ma holbam in soare u2-ian, prietenul amicului fotografia, vantul batea, ziua trecea, lesinul ma lua.

Dar nu, am ramas pe pozitii, pentru ca a bagat tija in gaura monstruozitatii, a tras monstruozitatea cu tija in partea ailanta, a infiletat capul de lance, acesta a cazut pe jos, noi trei am inceput sa ne uitam dupa el, nu l-am mai gasit, prietenul amicului s-a dus sa cumpere altul, intre timp am scos o oglinda nefasta din poseta, am observat ca piercingul e prea sus, adica facut cumva sa iasa in partea orizontala a sub-buzei, aia care vine in fata, astfel incat sageata era (sau ar fi fost, daca n-am fi pierdut-o) cu varful in jos si nu spre tine, deci am decretat ca mi se va face alta gaura, si am reluat procesul intrebarilor spirtului monstruozitatii amicului piercingului sangelui tetraciclinei de dupa, a venit si prietenului amicului de la alimentara cu capatul de piercing, mi s-a montat si sunt foarte fericita.


Acasa am cam umplut un prosopel de sange slash spirt slash tetraciclina topita slash saliva, dar da, Da, DA fratilor, muia asta mica argintie face sens pe mutra mea si a meritat chinul si intercourse-ul meu cu monstruozitatea. Dedic acest post amicului albanez si prietenului amicului albanez, sa traiasca la multi ani. Word.

6 mai, Acasa/Rares

Cuvintele pentru Olguta: radial, discurs, rumoare, epitaf. Ora 22:41.

Olguta a scris:

E frumoasa Dobrogea mea. Perioada cat am hoinarit-o, zici ca a purtat tricoul nationalei Braziliei. Galbenul se asorta perfect cu verdele colinelor copilariei mele. Dune largi de rapita, galbena ca fasiile de grasime de pe pipota unei gaini de tara, se aliniau verdelui de iarba cruda ciugulita primavara. Nu era pamant niciunde, doar centura de asfalt a soselei. Eu stam in masina, numarand stropii de ploaie scuipati in geam, vazand cum in viteza automobilului se tarasc pe sticla, se aduna cu totii, formand asa, un soi de soparla stilizata, dezagregandu-se apoi ca in eprubetele geneticii difuzate la Teleenciclopedia. Si afara fugeau talazurile braziliene odata cu masina, sub cerul carunt de nori.

Discursuri peisagistice plicticoase, ati zice. Dar cand iti lipseste acasa cu anii, cand te intorci dupa atata timp si afli ca prietenii cu care te pisai la coltul blocului, numai sa nu te bage mama in casa, s-au insurat, maritat, au facut copii si credite ipotecare, cand constati perplex ca s-au schimbat numele strazilor si au murit din vecini, nu ai cum sa fii atat de crud sa ignori. Primavara Dobrogei casei tale.

Am stat putin ca o secunda, dar s-au intamplat destule.

Magarul bunicii nu se mai numeste Mircea. Il cheama Victoras. Desi e acelasi animal, bietul. In schimb are alt caine mamaia. Tata m-a chemat sa il vad. Avea o carisma botoasa si flegmatica, un bot blond de caine lung cat o rigla de trusa de geometrie. Tata a zis ca seamana cu el. Eu am ras. Ca are dreptate. Cu flegma si botul.

Prietena nazbatiilor mele la tara, care pulsau din mine radial, si vecina gard in gard, s-a luat cu un tigan care o bate si o forteaza intru avorturi. Ochii verzi pe care ii invidiam, copila fiind, dar ii lasam sa se uite la jucariile mele de oraseanca, s-au innegrit cu cearcane. Acum m-am uitat la ei pe furis, de teama sa nu ii intersectez, si am citit epitaful unei mignone roscate, plina de pistrui, pe care o alintam “mâţa mea” cand eram ambele mici, dar eu mai mare si care acum era o defuncta din copilaria mea. Nu stiu cand a murit. Cred ca in ultima toamna cand am mai fost copil si am plecat de la tara ca incepea scoala. Si atatea altele, nu aveam eu sa stiu. Dar aveam sa aflu.

Tu sa fii cuminte, maica, golani sunt destui. Sa nu te grabesti, ca ce e al tau e pus deoparte. Sa asculti de ma-ta, sa fii la banul tau, ca barbati sunt pe toate drumurile. Mamaia imbatraneste, dar are griji vanjoase. Bine, mamaie. Nu mamaie, nu iubesc pe nimeni, Doamne-fereste. Iubesc doar aceleasi ratuste pe care le giugiuleam si le strangeam pana le sufocam de moarte, cand eram mica. Si pe care apoi le aruncam in veceu, de spaima sa nu imi afle cineva fapta grozava. Dar nu i-am zis ca doar ratustele. Ca iar incepea sa planga ca a fost boala in sat si i-au murit toate gainile.

Un alt motiv de tristete ar fi putut fi busirea masinii lu’ tata. Masina faina, cu veuri, simple si duble. Am iesit sa ne plimbam, eu proaspat posesoare a unei bucati de plastic roz ce imi aglomereaza portofelul. A fost bine pana la curba aia in panta si matizul de pe celalalt sens. Cand cumva am vrut sa ii fac loc si am luat-o de-a dreptul prin parcare. Am f*tut oglinda unuia. Cel putin asa a decretat “trosc!!!!-ul”. Cu toate astea, am mers mai departe, parca am schimbat a treia, nu mai stiu. Opresteeeeeeee! Opresteeeeeee! Fugi de la locul accidentului! Opresteeee!, urla tata. Am oprit. Da-te jos! Du-te la ala. Uai, cacat, chiar trebuie? Doar eu, tata? A aparut si mama pe care trebuia sa o luam de undeva din foarte apropiere. Ademenita de rumoare. Dracu, era doar o oglinda. Ma asteptam sa o ia cu lesin, dar s-a pastrat verticala. In final, oglinda era teafara, stapanul ei era un coleg de gimnaziu, ne-am pupat, ne-am impacat, ne-am paste fericit, ne-am ce mai faci de cand nu te-am mai vazut bine tu. In final, tata mi-a zambit, dojenitor, e drept, la limita clasicei palme dupa ceafa, si asta e tot ce a contat pentru mine. A, si faptul ca s-a suit el la volan, dupa.

Cuvintele pentru Soozie: gaoace, scafarlie, impetuos, slobod. Ora 23:13.

Soozie a scris:

Visarion era un mosnegut simpatic. Strada Doi Stejari, prafuita si calda, ii sustinea umbra de fiecare data cand se perinda de la el de-acasa catre scoala; dimineata devreme si pe la amiaza, cand totul in jur motaia. Preda scrisul, cititul, desenul, muzica si istoria patriei unei clase de 30 de scafarlii brunete si tunse, care se tineau numai de prostii. Gaoacele in care creierasele puneau la cale nazbatiile duioase de baieti crescuti frumos erau oachese si julite. Visarion ii iubea colectiv si individual, le stia numele, prenumele si 'situatia'.

In acea marti dimineata, Visarion isi sorbea cafeaua ingandurat. Avusese un cosmar cu copii mici diformi, tumefiati, negri in jurul ochilor, care se tarau unii peste altii intr-o hala industriala. Ca niciodata, intarzie la scoala. Baietii erau speriati, domnu' Visarion nu intarziase niciodata. Le trecura prostiile de baietani lasati slobozi in timpul orelor: ciupitul colegilor, avioanele de hartie rupta din caiete, caricaturile de pe tabla. Acum erau doar speriati. Chiar si cei mai curajosi aveau un nod in stomac, care raspandea raze de durere nervoasa in tot corpul.

Visarion intra in clasa si dadu buna dimineata fara sa se uite in ochii lor. Isi puse haina pe scaunul de la catedra in liniste. Baietii ii urmareau fiecare miscare, si nu au bufnit in ras cand au vazut ca invatatorul isi imbracase puloverul pe dos. El nu parea sa observe. A dat tonul imnului national, iar baietii au sarit in picioare, cantand anemic.

In randul trei de la geam, Rares s-a asezat, incet, la loc. Ametise, si nu stia de ce. Visarion s-a oprit din dirijat, iar baietii au mai lalait doua versuri pana cand el a ajuns la banca a treia de la geam. A urlat la Rares, era pentru prima data cand ridica vocea la unul din ei. Rares s-a ridicat, sprijinit in maini de banca, cu ochii-n pamant. Da, asta se intampla. In cea mai nepotrivita dimineata, cand se simtea rau si de-abia asteptase sa-si vada baietii ca sa se molipseasca cu tinerete de la ei, unul facea asa ceva. Canta imnul 'din fund'; nu va tolera asta. Visarion a inceput sa indruge in varful vocii sale toate mustrarile in legatura cu lipsa de respect, patria noastra, imnul, patriotismul, eroii cazuti pentru libertate, nerecunostinta, rusine, stai drept nesimtitule. Rares tacea, iar invatatorul urla din ce in ce mai tare. Baietilor nu le venea sa creada.

Cum era ora de istorie, l-a scos pe Rares la raspuns. Baietii taceau dureros. Razele trimise de stomac devenisera insuportabile. Aveau lacrimi in ochi. Rares s-a tinut de banci si a ajuns cumva la tabla. Visarion s-a asezat pe scaunul de la catedra nefiresc, vrand sa para impetuos. Ce lectie ai pregatit pentru azi? Rares tacea, uitandu-se fix in crapaturile scandurilor prafuite din podea. Rares! Ra-reees!

Rares tacea. Baietii nu mai puteau suporta tensiunea. Era atat de nefireasca. Tocmai pe cand Visarion, cu venele umflate la gat de indignare, disperare si ciuda, urla ultimul 'Rares', baiatul ridica ochii spre invatator si se prabusi. Corpul sau cazu inert, inspre inainte, lovindu-se cu tampla de muchia podiumului pe care se afla catedra.

Visarion statea nemiscat. Baietii erau incremeniti. Cateva zeci de secunde, nimeni nu a facut nimic. Sangele negru crestea intr-o balta care naclaia parul baiatului. Visarion s-a trezit si l-a ridicat pe Rares. Statea pe jos si il tinea in brate, urlandu-i numele, mangaindu-i fruntea, manjind cu sange fata curata. Plangea. Alterna in tipete 'Rares', cu 'Doamne, nu ma lasa'. Rares, Doamne, nu ma lasa, Rares, Doamne, Rares, nu, nu, nu ma lasa, Rares.