31 martie, Pentru toti cei care, cei care ma irita/ Ellowen Deeowen

Cuvintele pentru Olguta: servieta, castor, tranchilizant, otita. Ora 23:04.

Olguta a scris:

Eu nu ma mai uit la televizor. (si vad ca de trei zile-ncoace scriu numai in-care-este-vorba-despre-mine-sa-mor-io-de-nu). Recunosc ca am deschis televizorul acum doua zile pentru ca ma innebunea Soozie cu “sa-mi bag, sa-mi dreg, c-o fi, c-o pati, ce bunoaca e Andreea Balan”. Eram pe mess cu un cavaler onorabil si cand mi-a replicat “da, i-as trage-o, in genul ma sui si dupa trei minute ma dau jos pe partea ailalta”, n-am mai rabdat si m-am bagat sub pat dupa telecomanda de pe inventarul caminului 13, pe care o observasem stinghera, odata, in timp ce cotrobaiam grabita dupa tenisii albastri. Ca ma enerveaza reclamele.

De exemplu, imi vine sa f^t un tranchilizant in curul castorului Colgate ca minte poporu’ cu televizoru’: Domnule castor, cum de ai dintii asa de stralucitor de albi? Pentru ca folosesc…Mars, ca tu ai toata ziua dintii portocalii, am vazut eu pe discavări, ca nush ce substanta contin ca sa nu iti sara smaltul cand dai cu incisivu’-n lemn. Deci las-o. Ca macane.

Apoi sunt imaginile cu gagici care mananca ciocolata. Deci astea baga ciocolata in ele vreo ţâşpe duble si se mai si ling pe degete, dar nici hepatita nu fac, nici gura nu le miroase, ca raman la fel de suple si le asteapta clasicul mertan in fiecare seara la portita sa le coboare in sat, la mol. Deci nea producatoru’, hai sictir!

Ce ar mai fi? Ah! Barbatul fatal tre’ neaparat sa fie din ala spilcuit, gen broker cu servieta, hearbreaker pe la vreo 30 de ani si douaj’ de centimetri. Daca se trezeste vreunul sa zica: ah da, aia care apar in reclamele la aftershave-uri, eu o sa zic: sa mori tu, ca doar nu ai vrea sa apara o femeie! Mai rau, care se rade! Pentru ele, televizorul are altceva in stoc. Imaginea uneia care se spala pe cap cu boiala intacta sau care nu are pantalonii sifonati cand se ridica de pe scaun ca sa ne arate posteriorul sub egida “maxima protectie. Always.”. Femeia perfecta, intelege odata pentru totdeauna! Iar femeilor perfecte nu le creste par la subtiori, clar? Revenind. Eu ma refer la barbatul care apare in reclamele la masini. Faţa si postura impecabile, sectiunea numarului de aur ca la mama ei; curbele luate pe trasa ideala; demaratul la o suta cu a doua, fara sa urle motorul; coboratul din masina fara sa traga frana de mana, ca in tara lu’ copywriter voda nu exista ordonanta de urgenta a guvernului romaniei nr 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Ca sa o scurtez, barbatul care il iubeste femeile. Eh cre’ca, cucoanelor, ca daca o fi vreun barbat cu otita sa va duca in parc pe bicicleta, sa cititi Minulescu si sa mancati inghetata la cornet, v-o sta in gat!?

Deci, pentru toti cei care, cei care ma irita, am o vorba sa va spun- moarte reclamelor de gen!

Cuvintele pentru Soozie: creta, coronita, batic, vulva. Ora 23:59.

Soozie a scris:

Iubesc Londra. O iubeam cu pathos inca de la prima lectie de engleza, in clasa a doua. Printre paginile manualelor, de-a lungul anilor, transparea o eleganta, o curatenie si o magie grea a orasului. Visam la un aer proaspat, usor incarcat de smog, o iarba de un verde ireal si o vreme care transforma orice moment al zilei in seara.

Exersam accentul. Incercam sa scap de americanismele grunge-ului si glam rockului pe care il ascultam pe atunci, si ma straduiam sa intru cu toata fonetica in punk, rock, brit-pop. In reverii dulci in care-mi exersam creativitatea, ma visam eleva unui liceu londonez, in uniforma bleumarin. Toate orele erau de literatura. Clasa avea tavan inalt, parchet scartaitor si biblioteci cu tomuri legate in piele de jos pana sus. Eu scriam la tabla enorma cu creta cilindrica numai minunatii, iar profesoara batrana, cu fuste lungi, veste, cizme, ochelari si coc roscat-caruntiu imi dadea A de fiecare data.

Ma plimbam cu o bicicleta cu torpedou peste tot. Toate strazile erau pavate cu piatra cubica, iar Hyde Park-ul era populat de toate florile albe si veveritele gri din lume. Traiam intr-o seara continua, cenusiul industrial al cerului acoperea felinarele de fier forjat, fiecare vecin avea o pisica neagra si grasa iar aerul mirosea a turta dulce.

Era mereu toamna in reveriile mele. Pe fiecare usa, la care ajungeai urcand cateva scari, atarna o coronita de Halloween: dovlecei marunti, maturite in miniatura si crengi de vasc. Baietii aveau ghete de piele, pantaloni foarte stramti si paltoane de tweed sau de catifea raiata. Unii purtau palarie, si toti aveau parul lung. Mergeau poetic pe strazi lucioase de ploaie cu manile bagate-n buzunare pana la cot, fluierand.

Femei si barbati deopotriva beau cidru si bere de ghimbir prin puburi. Erau de un blond sters, aveau dintii galbeni si ochii turcoaz inchis. Cantau, recitau, flirtau porcos dar oh, atat de fermecator, intr-o lumina laptoasa, galbena de tot. Rasetele, fumul de tigara si accentul insular se amestecau cu vocea nepamanteana a lui David Bowie. Mirosea a Burberry si a sex.

Vrajitoarele fierbeau in bucatarii ierburi magice. Londa e singurul oras in care o vrajitoare tipica se afla la ea acasa. Beefeaterii de la Buckingham isi faceau rondul, iar pe malul Tamisei se plimbau cu bicicletele vesnicii indragostiti.

Acum o luna, am coborat cu inima-n gat treptele scarii avionului, pe Heathrow. Fara sa clipesc, mi-am imbuibat sufletul de imaginile care fugeau prin geamul autocarului, iar apoi au urmat doua zile de poveste. In Londra am trait intr-o viata anterioara, acum stiu sigur.

Doua zile si doua nopti m-am plimbat pe strazi. Din cand in cand ceream vreo indicatie, dar niciodata nu-mi consultam harta din ghiozdan. Cu ochii larg deschisi, cu gura larg deschisa, faceam piruete in slow motion pentru a vedea totul. Don't you miss a bloody thing, lass. Ma doare sufletul si acum de dor. O bucurie care nu incapea in fiinta mea incerca sa se-nghesuie in mine. Asa ca strigam, din cand in cand, din toti rarunchii: I love you, London!

Iarba era la fel de verde cum o visasem. Holurile din cladirea Westminster, in a caror podea sunt ingropati fostii slujbasi ai bisericii, au fost la fel de emotionante cum mi le inchipuiam. Am iubit intens fiecare elev de la colegiul Westminster, in uniforma bleumarin. Pe strazile lucind a ploaie, baietii aveau, cu totii, ghete din piele, pantaloni foarte stramti si paltoane de tweed sau de catifea raiata. Unii purtau palarie, si toti aveau parul lung.

Cerul era cenusiu, felinarele de fier forjat luminau galben, iar Hyde Parkul era populat de toate soiurile de flori albe si veverite gri. Double decker-uri misunau pe strazile de piatra cubica. Aerul era curat, apretat cu putin smog. In fereastra fiecarei case, pana la usa careia trebuia sa urci cateva trepte, torcea dispretuitor cate un motan urias, negru. Am cumparat carti dintr-o biblioteca de pe Oxford Street, plina de la podea si pana sus cu tomuri. Am baut cidru si am flirtat porcos dar oh, atat de fermecator intr-un pub din King's Cross.

Pana si punkerii si punkeritele din metrou, fardati/te ca Marilyn Manson si imbracati/te ca Sid Vicious, cu piercinguri din varful urechilor, via nas, gura, obrazi, sfarcuri, burice si pana-n vulve imi pareau prieteni de-o viata. Am impartit cu ei tot ce aveam consumabil la mine, chiar si dupa ce o tanti mi-a vomitat, involuntar ce-i drept, pe bocanci.

Londra mi-a facut un cadou: in fata la Marquee, inchis, dar plin de fantome pe care le iubesc, am gasit un batic. Negru, de catifea, cu broderie argintie. Imi ingrop fata in el si inhalez. E Londra. Am murit, candva, in Londra. M-au incinerat, iar cenusa mi-a fost imprastiata peste tot. M-au calcat in picioare motanii, m-au maturat vrajitoarele, m-au plimbat poetii cu talpile ghetelor lor, m-au spalat ploile, m-au cules rotile bicicletelor cu torpedou. Si am crescut in flori albe, in Hyde Park.

30 martie, Socioloaga de serviciu/Ce vrea sa spuna Nichita

Cuvintele pentru Olguta: Huneiad, trapa, triumf, vascularizare. Ora 22:36.

Olguta a scris:

Am vorbit pana acum de doua categorii de oameni. Astazi vreau sa va povestesc de o a treia categorie, oamenii din transa nu-i-am-suportat-si-am-ajuns-sa-ma-topesc-dupa-ei.

Cel mai vechi exemplu dateaza din liceu. Pe la 2002, vine la noi in clasa o fata si agita apele (nu, nu faceam orele pe balta, cum s-ar sesiza unii sa se ia de originea mea deltaica, e doar o expresie!). Era prima fata pe care am vazut-o purtand tenisi, era discreta si distanta. Ca o femela alfa wannabe ce eram, ma enerva cumplit.

Dar apoi am inceput sa ne intalnim in fiecare dimineata in fata bancii de pe randul din mijloc si sa ne zicem bancuri.

De ce imi e draga? Pentru ca am plecat singure la mama dracului la Timisoara si am infruntat cu demnitate toate glumele: voi nu trebuia sa va dati jos la Bucuresti? Cu ea mi-am cumparat prima pereche de tenisi de la angrouri si am spart gura targului. Alta oara, in camin, i-a zis unei blonde incantatoare ca Anouk a fost cu ea in gimnaziu. Eu eram jumate in sifonier, nush ce naiba faceam, dar am imaginea. M-a invitat firesc in mistoul ei si m-a intrebat care era hitul lui Anouk in acea vreme. Eu am raspuns la fel de firesc Felatie la ratie si ne-am uitat amandoua in aceeasi directie, catre blonda. Nicio reactie, da-va dracu sau ceva. Inca radem cand ne amintim si uneori e si blonda sa isi reaminteasca cu noi. Vine din cand in cand sa imi traga jaluzelele si sa ma intrebe: cand ai iesit ultima oara din casa? Mi-a daruit o cutie de marochinarie sa imi pun cele 46 si 1/2 perechi de cercei. Mi-a promis ca imi decoreaza peretele anost de langa pat cu spice de grau si cu un soare de creta, iar maine mergem sa punem barcute pe Bega. Barcute pe care le-am facut aseara, pe podea, uitandu-ne la tutoriale de pe Youtube si pe care o sa scriem numele copiilor, cateilor, pisoilor si barbatilor doriti.

Un alt exemplu e un baiat. Cand eu am ridicat o intrebare pur/legitim jurnalistica, el a replicat: verifica-ti horoscopul. L-am urat cu hohote. Peste cativa ani, imi daruia carti, imi facea trei perechi de cercei, doua mi le-a oferit, pe a treia nu mi-o va mai da niciodata, botezam impreuna o stanca si imi era drag pentru mirosul pielii lui dimineata si pentru axila lui perfect sculptata sa-mi incapa crestetul.

Cel mai recent exemplu este Soozie. Hune-iadul meu, dracul gotic din Hunedoara. Ma enerva teribil, atat de tare incat, daca m-as fi concentrat, as fi putut simti vascularizatia degetelor zvacnind cu pizma. A dat dracul UVT-ului si am picat in aceeasi camera. In 123 am deschis consecutiv, pas cu pas, trapele firii noastre si ne-am revarsat. Acum eu ii dau sfaturi unde sa isi puna lada cu esarfe intr-o camera de 2 pe 2, iar ea imi zice ca barbatii trebuie luati usor si sa las dracului sarcasmul, ca ei nu stiu ce delicata sunt eu de fapt, da? Stam pana dimineata, citindu-l pe Cartarescu si stricandu-ne de ras, ea ca unei fetite i-a explodat o butelie de sifon in fata si eu ca maica-sa il incuia pe din-afara ca sa se mai joace si el cu copiii. Tasneste din pat, in miezul tacerii pline, zicand cu triumf: ba, tu trebuie sa te faci bruneta! si se pune in dreptul usii cand vreau sa ies nemachiata din casa: unde crezi ca pleci asa? Cand se duce acasa imi lasa cheile lantului de la bicicleta si dulceata ei de afine, iar cand se intoarce tranteste rucsacul in milocul patului, se aseaza si incepe sa imi povesteasca. Uram deopotriva cantarul si imi face cu mana in fiecare dimineata cand ne trezim. Este singura care imi zice: in acest moment ochii tai sunt verzi, iar eu de bucurie ii probez pantalonii ca sa isi dea seama cat vrea sa mai slabeasca. Acum asteptam sa intre Croatia in UE si mie sa imi vina masina, ca sa mergem la Pula. Iar eu o astept sa se intoarca de acasa.

Cuvintele pentru Soozie: contiguu, arteroscleroza, placut(z)a, nimfeta. Ora 18:23.

Soozie a scris:

'Ce-a vrut sa spuna poetul' ne intrebam cu totii, cand venea vorba de Nichita. Profa terminase facultatea pe cand Nichita nu se invata prin facultati. Asa ca ne-ntreba pe noi, care paream mai incantati de scriitura lui decat era ea. Ce poezie e aia fara rima. Si care nu vorbeste de mama, tarani, pamant, Ceahlau, iarna, Veronica Micle.

De dupa ochelarii - semilune de citit, de sub permanentul visina putreda, incruntarea nedumerita a doamnei profesoare ne dadea de inteles ca ne aflam in fata unui brainstorming. Raspunzi orice, sodomizezi poemul cum vrei, iti da nota functie de cat ii place de tine. Eu una, la Poveste sentimentala, am luat noo. Ceea ce inseamna ca avea gusturi kinky doamna profesoara, eu fiind o nimfeta sado-maso, estetic vorbind, vorbind pe jumate in engleza, if ya know what I'm sayin'.

Prietenul meu de pe-atunci avea 27 de piercing-uri, de la gat in sus. Si eu aveam cateva, si ni le imbarligam sfidator in curtea liceului. Spre deosebire de mine, el mai avea doua creste albastre paralele si bocanci cu boturile de otel. Indoia cu ele cutii postale. Isi iubea mama si inca facea baie cu ratuste galbene inotand prin cada. Mama lui il cunoscuse pe Nichita.

Ea era mica, el era faimos, si locuiau pe aceeasi strada, in Ploiesti. Avea cei mai albastri ochi albastri din lume, un mers de om abatut si o voce cu inflexiuni ciudate. De la ea am aflat ca poetul nu vrea sa zica, in general, nimic. Poetul este.

Cum adica.

Spalandu-mi 'boiala' de la ochi si dandu-mi jos 'belciugele' de prin extremitati in vederea unei vizite la tata, m-am gandit sa-l intreb. Tata este cel mai batran om din lume, si cunoaste pe toata lumea din lume. Ajung in Centrul Vechi, recunosc poarta, calc sfios pe alei si urc scarile catre usa de la intrare. E deschisa larg, si se vede sufrageria.

Tata e concentrat, aplecat peste partituri, cu o mana pe claviatura: zeul haosului, al dezordinii si al mizeriei boeme. Perdelele - maro de la fum de tigara. Un acordeon bucatit pe pat. Doi pisoi naparlind pe tapiteriile scaunelor. Vrafuri de carti, partiruri, foi, recenzii decupate, fotografii si scrisori prin camera. Trei scurmiere pline ochi, o surubelnita, alte foi, pixuri, tocuri de ochelari rupti, placuta cu numarul casei, o carafa de vin facut de el si o vaza unde au murit cinci trandafiri - pe masa.

Tata, intr-o camasa gri - piesa de muzeu, bronzat, carunt si incruntat, cu ochelarii in picaj de pe nas, ma vede. Exclama bianualul 'Viuuuuuuuuuutza lu' taticu' si sare sa ma pupe. Admira lipsa boielii si a belciugelor.

- Stai jos.
- Tati, nu mai fuma, ca faci cancer si arteroscleroza. Si zi-mi de Nichita.
- Stanescu?
- Nu, blonda de se bate joi seara la proteve. Da, Stanescu.
- Nu fii nerespectuoasa cu tatal tau.
- Da' ce-am z... (ochi dati peste cap)
- (privirea 'Termina. Acum') L-am cunoscut la Bucuresti, la Festivalul National al Corurilor.

Cand tata se aude vorbind, vocea lui o ia de la pianissimo la piano, apoi forte, apoi fortissimo, apoi
oai-de-p*la-mea-trezim-toti-vecinii-issimo. Cu ochii spre dunga de la zugraveala, cea care vesteste ca peste putin incepe tavanul, tata povesteste.

Isi dirija corul, in timpuri stravechi, pella Bucuresti. Nichita, beat - de poezie-, in primul rand. Tata termina recitalul cu bagheta stralucind a glorie, sala aplauda, coristele se-mbujoreaza, tata se apleaca, nasturele de la frac aproape ca-i plezneste, tata se da jos de pe scena, Nichita il opreste: 'Maestre: daca glasurile coristilor dumneavoastra ar avea manuri, as cadea in genunchi si le-as saruta.' Si ii intinde mana.

- Whoa. Si ce a vrut sa spuna cu asta? Nu cu asta, da' in general.
- Ce intrebare e asta? Nichita nu vroia sa spuna nimic. Isi traia viata si-si traia poezia.

Il iau de mana pe tata. Aici a fost mana lui Nichita. Intre mana mea, cu oja neagra si inele de de-abia putem inchide pumnii, si mana lui Nichita, scriind cele mai frumoase poezii si framantand cele mai frumoase femei, exista o contiguitate. Simt furnicaturi in degete cu palma-n palma lui tata.

Nichita nu vroia sa spuna. Dar spunea ca e misto sa scrii, e misto sa faci din cuvinte ce vrei tu, e misto sa-ti sclipeasca ochii a idee buna. Am ajuns acasa si-am inceput sa scriu.

29 martie, Suntem o progresie!/ Domnul Ursu, tulceanul

Cuvintele pentru Olguta: bondar, catastrofa, zgarie-nori, baclava 1:36

Olguta a scris:

Da’ de unde. Mie mi-a placut matematica. Pentru ca imi placea de profesor. Il chema Tigau si chiar era…creol ca, de exemplu, esentele de rom. Noi eram clasa de stiinte umane-istorie si va dati seama ca nu se imbulzeau profesorii sa vina sa ne predea noua, pentru care singura matematica, sfanta de altfel, erau anii domnitorilor si razboaielor.

Dar Tigau asta cand a intrat in clasa s-a intunecat sala, iar mie mi s-a luminat fruntea. Stateam in banca a doua de la perete, cu prietena mea cea mai buna din timpul liceului. Pentru ca brilliant minds think alike si horny chicks act the same, am ranjit ca niste hiene virgine la vederea minunii. Avea cioc, era brunet si tanar, dar insurat.

Momentele cand inima mea era complet a lui erau acelea cand scotea baietii la tabla. Isi batea joc de ei in asemenea hal incat saracii, daca peste drum de liceu ar fi fost un zgarie-nori, s-ar fi urcat pe acoperisul lui, fara sa fi folosit liftul macar, si ar fi plonjat apoteotic. Cred ca blugii lui mi-ar fi venit de minune, eu mignona de patruj’de kile, dar pe postament, langa tabla manjita de ineptii si langa vlajganii de la mine din clasa, Tigau al meu parea urias. Un soi de King Kong cu care ma voi delecta din integrale, algoritmi, paralelipipede, cosinusuri si sinusuri printre liane. (acum, daca stau c-o falca-n palma sa-mi amintesc, nu cred ca m-am gandit vreodata la el in termeni de tangente sau ecuatii cu doua necunoscute, daca sufletele voastre curate pricep ce zic eu aici). In fine, imi sticleau ochii de extaz cand era ora de matematica si ii scotea pe bogdan, ionut, paul, viorel sau adi (astia erau catastrofa!) Fireste, el nu se adresa cu numele mic.

Acuma stau si ma dau Jung in fata mea gandindu-ma ca, de fapt, imi placea ipostaza acestor amarati, barbati in devenire, care erau umiliti in fata mea, si nu profesorul ca atare. Un soi de mentalitate similara cu a pustilor din gimnaziu carora daca le place vreo colega o lovesc cu rigla peste cur si cu cat o plac mai cu foc, cu atat dau mai abitir. Am patit-o si eu o data, de a trebuit sa vina mama la scoala. Dar se pare ca mama se cunostea cu ma-sa astuia, deci au dezamorsat bomba la o cafea.

Revenind la proful de mate, sansele mele au devenit nule in momentul in care, in timp ce eu chicoteam si ma ciupeam cu colega-prietena ca sa aflam cine il iubeste mai tare, Tigau, Sburatorul meu, se ridica de la catedra si vine cu o falca-n ranjet si cu alta in furie la noi: Ce dracu’ faceti acolo? Sunteti lesbiene sau ce? Pe cuvantul meu de onoare ca asa ne-a zis.

In anul urmator ni s-a schimbat profesorul. Il chema Preda si da, preda foarte bine. E drept ca pentru un larg spre majoritar segment din clasa mea, matematica ramanea sotul betivan care vine acasa si isi bate nevasta, tocilarul cu cosuri si pasta de dinti in coltul gurii care nu te scapa din priviri si mori de rusine, femeia cu mustata.

Dar pe mine profesorul asta m-a facut sa iubesc matematica. Era un barbat prezentabil, cu o burta boema de bondar si venea mereu imbracat la costum. Tin minte ca intr-o zi ne-a predat progresiile. Il vad si acum, el langa fereastra zabrelita, dupa-amiaza de marti, eu in aceeasi banca, a doua, la perete: Natura este o progresie! Tot ce se intampla si vedem in jurul nostru se supune regulii progresiilor.. Si apoi a inceput sa insire formule pe tabla. Am ramas ca la dentist, cand imi zice cat am de plata. Cum dracu, natura, eu, tata, maidanezul care o insotea pe Laura la scoala SUNTEM O PROGRESIE? Marturisesc ca si azi, dupa atata timp, ma fascineaza aceasta afirmatie.

Il iubeam pentru analogiile sale si ma gandeam ce clara trebuie sa fie viata daca stii matematica atat cat stia el. Sa iti calculezi temerile, deceptiile, bucuriile si sa vezi daca iti da cu rest sau nu. Imi placea cand ne dadea lucrari. Si ravneam zecele cu patima de halterofil. Cel mai adesea “il impuscam”. Si imi aparea atunci, pe toata fata, un zambet bun ca de baclava. La fel zambesc si acum, in timp ce scriu asta.

Cuvintele pentru Soozie: chestionar, pastruga, coropisnita, adiacent. 1.29

Soozie a scris:

In liceu, uram matematica. Ne-o preda domnul Ursu, mic, chel, slab, batran, malefic, aruncand cu creta in noi cand nu eram atenti. Nu invatam niciodata, si ma plangeam ca totul e nedrept. Domnul Ursu nu vorbea cu noi. Intra in clasa, se incrunta si incepea sa scrie lectia pe tabla. Nici nu existam pentru el. Din cand in cand vorbea uitandu-se pe geam despre cat de prosti suntem. Citea fragmente din lucrari si radea. Dupa doua ore, fara pauza, iesea fara sa salute, lasand doua foi A4 scrise de mana, pe catedra. Erau tema de casa. Avea un scris mic, rau, citet, cu literele dreptunghiulare, infricosatoare.

Am trecut cu 5 tot liceul. Nu ne scotea la tabla niciodata, ci ne dadea lucrari. Auzisem ca, in urma cu cativa ani, sparsese tabla cu capul unui elev. De atunci nu mai scotea pe nimeni la tabla. Se enerva prea tare. Subiectele lucrarilor erau dusmanoase, fara echivoc. Nu puteai 'face ceva' daca nu facusesi exercitiul respectiv inainte. Si nu era cazul meu niciodata. Fractii, ecuatii, integrale, derivate, siruri, matrici, drepte, adiacentze, congruentze: semnele matematicii erau, prin ochii mei intredeschisi si lacrimanzi in direct, ca niste coropisnite care se impreunau sau misunau pe foaia alba, cu patratele.

Odata am luat un 5 cu paisprezece minusuri in fata. Nu-i ajungea sa ne inspaimante, vroia sa ne si umileasca. Ceea ce era stupid e ca trebuia sa muncesti mult pentru un 5. Doua exercitii din patru. Eram terorizati. Sufeream fiecare in felul sau. Un coleg i-a scris o compunere in lucrare: 'Dom profesor, sunt prost. Nu stiu sa rezolv exercitiile astea. Nici nu stiu cu ce sa incep. Si ma gandeam sa nu va pierd timpul cu incercari 'ca poate iese ceva'. Dar va rog sa-mi dati un 5. Eu nu vreau sa fac matematica mai departe, ci vreau sa fiu poet. Singura aritmetica de care am nevoie o stiu deja: un pahcet de tigari e patruzeci de mii, cu ceilalti saizeci imi iau o sticla de suc, o paine si o conserva de carne.'

Dar nu-l induiosa decadenta adolescentina pe domnul Ursu. Domnul Ursu, tulcean, ne-ar fi mancat de vii ca pe o clasa de pastrugi pescuite in tinuturile natale. Saliva. Eram prinsi atat de multi intr-un acvariu atat de mic, si ne momea cu ramele enorme de pe tabla: sigma, epsilon, gama.

Aveam cosmaruri. Visam teze, transpiram, nu stiam nimic, luam 2, ramaneam corigenta. Picam Bacul, ma alunga mama de-acasa, domnul Ursu radea cu capul dat pe spate. Cand urma sa avem matematica, o depresie densa se instala la noi in clasa. Nimeni nu radea, nu se zbenguia printre banci, nimeni nu pipaia pe nimeni. Ne mancam pachetele tristi, cu ochi umezi, pentru a calma durerea de stomac.

La sfarsitul clasei a 12a am completat un chestionar, in legatura cu ce mi-a placut la liceu, ce nu, pe cine iubesc cel mai tare. O intrebare m-a pus pe ganduri: Cine e profesorul despre care vei povesti copiilor tai? Si-mi era destul de clar cine era. Domnul Ursu. Si ma intreb, eu ce as prefera sa fiu: forgotten or hatefully remembered?

28 martie, *abia inceput/ Povestile mele

Cuvintele pentru Olguta: solilocviu, damigeana, fosfor, Inchizitie. Ora 00:45.

Olguta a scris:

Dar exista oameni care au inventat ploaia calda de vara si care gasesc o erezie in fiecare spic de grau. Care isi fac chipuri cioplite din origami, care mint, pentru ca “mint” e masculinul de la “minte”, care injura flegmele de pe trotuar si ucid pasarile ne-cantatoare.

Si daca o sa fie acuzati de Inchizitie, stiu ca vor fi insemnati pe frunte cu penita incinsa, batuti in piata publica cu ciornele si draft-urile lor si apoi arsi de vii ce le sunt cugetele. Pogromul sfarsit sangeros va deveni Poliromul rapus feroce in noptile mirosind a ceai indian si a blana moale de Jethro..

Ei au pasul usor, de fluture, cand deschid usa sa intre. Iar cand ne intalnim, podelele nu scartaie niciodata. Nici nu e nevoie sa vorbim, uneori. Solilocviile tasnesc firesc prin timpanele ascultand Haris Alexiou sau din degetele guralive rasfoind “Dilema Veche”. Pentru ca, dupa cum Mares-alul a zis candva, cu atata candoare si abnegatie “noi gandim, altii traiesc, asta e”.

Oamenii frumosi nu au poante ca “hai papusea sub patura sa iti arat ce ceas cu fosfor am”; ei sunt aurora mea boreala cand Canada e asa departe. Oamenii astia, e drept, nu stranuta cu ochii deschisi, ca Chuck Norris, doar murmura cu ochii infiniti cat Calea Lactee.

Daca l-as vedea cu alta, mi-ar zice ca o sa imi treaca gelozia cu demachiant de galbenele si apoi m-ar creieri cu “fato, esti misto de la A la Zero&comp.”. Ei au un suflet mare si plin ca o damigeana, toamna, pe care o tin in magazia buzunarului de la piept si atunci cand vreo gutuie amaruie sau vreo para-malaiata-in-gura-lui-natafleata pica sa viermuiasca in fata mea, o sa am unde adapa.

Langa acesti oameni, intai ma doare stomacul de ras si apoi de foame, intai visez si apoi adorm. Daca pe Soozie o traznesc nostalgiile Romania Actualitati si tufleste “Calafat, soasant sentimetră” eu o sa zic “croasant sentimentră” si o sa radem despre dragostea care trece prin stomac.

Fides intelighentia non imponenda. Ei au inteles.

Le multumesc oamenilor inteligenti pe care ii stiu si celor pe care nu o sa ii cunosc vreodata. Ziggy, you are the only dust I’m not allergic to.

Cuvintele pentru Soozie: lumanare, abajur, Carlsberg, albastru. Ora 22:37.

Soozie a scris:

As putea muri pe Black Light. Vreau sa scriu asa cum canta Calexico, Black light. Vreau ca frazele mele sa fie imprimate pe pagini poroase si ingalbenite. Vreau sa scriu povesti de vara, pe pagini unde se joaca lumina cu umbra abajurului.

Vreau sa fie citite intr-un tren de noapte. Trenul sa curga atemporal din Sud inspre Mexic. Sa fie un peisaj prafos de desert cu tepi. Tanarului cu cartea mea in maini sa-i fie somn. Aceiasi boscheti sa se intrupeze pe geam in pozitii diferite, ca-ntr-un caleidoscop. El sa clipeasca tot mai des. Ochii mari si infricosatori sa vrea sa doarma, dar imaginatia indragostita de ce povestesc eu sa-i tina intredeschisi. Sa cedeze somnului in leganatul trenului cu mainile mirosind dulceag. A cleiul care tine inmanunchiate paginile mele galbene.

Vreau sa urmaresc de aproape genele ei, aurite de lumanarea de pe noptiera. Pe patul hanului din New Orleans, si-ar rezerva o noapte pe saptamana doar pentru ea. Departe de fetisurile clientilor, ar da frau liber fetisului ei: povestile. I le-as sopti in accent de Louisiana. I-as povesti de paduri, drumuri, hanuri, copilarii si morminte prin paginile gri, cu litere groase, de carte americana. Ar fi foarte frumoasa in furoul de culoarea fildesului. As iubi-o, si povestile mele ar fi despre ea. O noapte pe saptamana.

Intr-un bar din Dusseldorf, cei doi si-ar sorbi probabil cea mai buna bere din lume. Ea - blonda si inalta, el - carunt si zvelt, amandoi cu ochii albastri si reci. Si-ar mirosi reciproc singuratatea. El i-ar cumpara inca un Carlsberg si i-ar spune ca a vazut-o prin Universitate. Ea ar sterge condensul de pe sticla verde cu degete lungi, cu unghii scurte, nevopsite. In bar ar canta Playground Love, ei ar tacea mult. Ar zambi cu ochii lor goi. La plecare, el i-ar cere adresa de mail. N-ar avea pe ce sa o scrie. Ar cauta dezordonat prin ghiozdan si ar gasi cartea mea, patrata, cu pagini lucioase, fotografii foarte color si coperti de carton. Ar mai gasi si-un marker negru, si ea ar scrie adresa, cu caligrafie rotunda de anglo-saxon. Adresa ei de mail ar mirosi a spirt pe pagina 3 si a sex in imaginatia lui zambinda.

As putea trai pe Angel. Vreau sa scriu asa cum canta Massive Attack, Angel. Vreau ca frazele mele sa fie imprimate pe pagini fine si imaculate. Vreau sa scriu povesti din Nord, pe pagini unde se joaca lumina neoanelor mov cu intunericul noptii polare.

27 martie, Sa moare dusmanii mei/ Copilarii

Cuvintele pentru Olguta: cavou, porfiria, exorcizare, viol. Ora 23:07.

Olguta a scris:

M-am hotarat sa devin mizantroapa

Sa luam de exemplu situatia de azi. In timp ce strofocam diverse, deodata ma tufleste un cantec de voie buna si inspiratie rea in care “manelele” rima irevocabil cu “lovelele”. Ca doar nu o merge, Doamne-iarta-ma, cu “fonemele”, “sofismele” sau mai rau, cu “gnozele”. Apoi mi-am zis ca “lovelele” o fi dragostea la plural articulata a iubitorilor de Salam si, gudurandu-ma pe langa mine insami la asa o saga (cu sedila), am zis sa-i dau bice-psi inainte. Fireste ca nu am reusit.

Si atunci m-am apucat sa debitez asta.

Exista indivizi care sufera de un soi de porfirie intelectuala. Paloarea lor este data de insasi straveziile lor aspiratii. Ies doar cand se lasa noaptea pentru ca atunci se inchid librariile si se deschid cluburile si sliturile. Sunt niste vampiri, dar pentru ca sunt o delicata, nu o sa zic ce sug. Cum nu spuneam, aceasta speta este cunoscuta pentru apetitul lor sexual. Si adesea imi iau nervii si mintile la trante pe din dos, pentru ca, nu-i asa, cerebelul se afla in spate.

acum astept ca un astfel de individ sa apara pe acest blog sa imi zica urmatoarele, intr-o ordine aleatorie: graso, urato, strambo, spanchio, haladito, pocito, si clasicul “nef^tut-o”. Si, P., asta nu se mai numeste prostituare de ganduri, ci viol. Word.

Exista indivizi care sunt asa de crispati mental incat se roaga dracul de popa sa faca o slujba de exorcizare: hai bah, ce dracu? Un soi de specimene care par sa se fi nascut intr-o iarna atomica si nici Al Gore nu ar putea explica de ce gheata cerebrala nu s-a topit pana acum. Si tocmai mi-a venit o idee absolut necrestineasca: cand or muri astia trebuie neaparat sa aiba cavou. Asa, un sarcofag de beton care sa ecraneze radiatiile de prostie. Cam cum s-a intreprins la Cernobil, da.

E si un umor hohotind a deznadejde in toata schema asta, recunosc. De exemplu povestea cu un tip care ii zice unui coleg de camera: “hai ba, fa si mie compunerea asta ca tu ai dictie la scris, ce esti asea?” ma face sa rad si la a zilioana amintire. Si de fiecare data cand il vad spilcuit, ros-galbui a la solar, asortat ca yin si yangul, cu boxerii iesiti discret din blugii incinsi cu centura Gucci, ma amuz si mai abitir.

Un rasu’-plansu’. Da, Nichita, ah, râsu' plânsu' ah, râsu' plânsu' mă bufneşte când spun secundei vechi putrezind în secunda de-acum…

Trebuie sa merg la scoala, asa ca o sa ma opresc aici, desi stim cu totii ca aceasta treaba e inepuizabila, ca in Cana Galileii.

Cuvintele pentru Soozie: betisoare de urechi, grau, porc, orez. Ora 23:09.

Soozie a scris:

Exista o copilarie in mine pe care n-am avut-o. O copilarie in care faceam cu mama papusele din betisoare de urechi. Cate una reprezentand fiecare cunoscut. Fiecare vecin, fiecare ruda, fiecare om care ne placea. In serile de vara, aprindeam veioza si trageam perdelele, ca sa nu intre tantarii. Papusica Jimi Hendrix se suia, manuita de degetele mamei, pe scena - piciorul veiozei, si dadea concerte sonorizate de mine, voce de copil. Ii vorbea papusicii Tanti Crainic de la parter, care implinise 70 de ani si statea pe banca de dimineata pana seara, de butterflies and zebras and moonbeans and... fairytales.

Nenea Liviu de la etaj cumpara paine de la coltul biroului si dadea, cu voce de tenor, binete lui Marilyn Monroe, care-si unduia soldurile intr-o promenada pe bulevardele covorului din camera mea. Radeam cu mama, intinse pe perne, cu pahare cu inghetata de fistic langa noi, zgarie norii cu ziduri verzui si aburite ale oraselor. Mama, fumatoare cu pathos, era vocea ragusita a lui Edith Piaf, cu parul negru si o bobita de ruj in loc de gura, care lua ceaiul cu bunicul, un betisor chel si parfumat cu apa de colonie. Si mancau cate un bob de orez fiert la masa de pranz, unde bunicul flirta galant si-i straluceau ochii de pasta de pix.

Exista o copilarie in care mama imi citea schitele lui Caragiale. Apoi adormeam de dupa-amiaza, si seara mergeam in gradina din fata blocului si umpleam o galetusa de pamant. Scotoceam printre hainele de iarna si sacrificam doua perechi de ciorapi de-ai ei, desi nu erau inca rupti, uzati sau demodati. Taiam bucati din piciorul ciorapului, le inodam la un capat, le umpleam cu pamant si legam si celalalt capat, nu inainte de a presara boabe de grau in pamant. Din joaca noastra rezultau niste sfere, pe care le transformam in capetele personajelor lui Caragiale.

Din hartie glasata decupam mustati si ochi, mama facea ochelari din sarmulite aurii, si le fixam cu ace cu gamalie la locurile lor. Udam crestetul lui Pristanda, al lui Take, al lui Farfuridi si Branzovenescu, chelia lui Rica Venturianu, a lui Catavencu si a lui Ipatescu, iar in patru-cinci
zile, le cresteau primele firicele de par verde si vertical. Din cheliosii gravi si afectati ieseau ditai punkerii Vivien Westwoodieni, care, in doua saptamani, erau glam rockeri, iar apoi - Albert Einsteini, cand graul se usca in tonuri caruntii.

Exista o copilarie in care, in apartamentul nostru de doua camere, lumina batea mereu piezis, si avea multe culori rosiatice si portocalii. Aveam o porcusoara de Guineea, Ana, uricioasa si depresiva, care nu ma lasa sa o ating pe blanita fina, dar pe care o iubeam nespus. Aveam doi pisoi, Oscar - vrajitorul negru si Clara, printesa egipteana. Se iubeau, dar erau amandoi foarte mandri si gelosi. Se mai certau, si Clara se suia pe biblioteca, dominand ca o statuie felina intreaga casa in care Oscar isi cauta de lucru ca sa-si tina gandurile departe de ea. Favoritii mamei, Jim si John, doi canari aurii, eleganti, cantau doar atunci cand aveau ceva de spus. Charlie, labradorul crem, cel mai pur suflet de pe pamant, care dormea la picioarele mele in fiecare seara, si care, desi aveam aceeasi varsta, parea ca are grija de mine mereu, fiind mult mai intelept la 6 ani decat mine.

Stateam cu capul lui Charlie pe genunchi si il mangaiam pe bot, iar mama gatea cantand despre un port, Pagu-Pagu, in care-un negru astepta, un transatlantic, sa-l duca-n Africa...

Exista o copilarie in care as fi fost fericita.

26 martie, Scrisoare/Bolnava de literatura

Cuvintele pentru Olguta: maner, a se revendica din, centrifuga, mortar. Ora 23:44.

Olguta a scris:

Draga Marilyn French,

E dureros. Lupta asta de a ma imbraca in fiecare zi cu inca o pereche de pantaloni ma oboseste. Incrancenarea asta de a fi zoe-barbata, coioasa, puternica, naravasa, strasnica nu-mi aduce aplauze, ci o pereche stravezie de cearcane. Si inca ma hotarasc cum doare. Uneori e ca un papercut, alteori ca si cum mi-as fi tinut prea mult timp parul in coada si i-am dat drumul, in sfarsit.

Sindromul asta de centrifuga in care ma distantez de axa firescului ca intr-o masina de spalat istoria. Cand vreau sa ies pe strazi si sa arunc cu coaste in trecatori, sa scriu cu dermatograful un manifest despre cum adam si eva erau maimute deci au mancat o banana, sa fac barcute din absorbante, sa pun piedica unui copil, sa fac o arma alba din manerul cratitei, sa intru cu parul roz intr-un altar, sa imi pun eu prezervativul, sa ma termin in consoana, sa am in poseta o trusa de scule din tocuri cui si ciocan, sa ma imbat si sa cant la spartul nuntii, sa zic “l-am avut”, sa stiu ceea ce “prietenii stiu de ce” si apoi sa ragai.

Dar stii, e ca si cum as renunta sa imi mai fac masti cu argila si mi-as face una cu mortar. Nu as sfinti decat ca ma revendic sarman dintr-o ana inoportuna.

Ar fi usor, desigur, sa fiu acum pe un forum si sa intreb cum se intretin muscatele. Ar fi linistitor sa am un canis si sa imi strang vesela verde. Ar fi avantajos sa stiu sa flutur genele pe ritm de Julio Iglesias. Ar fi normal sa mi-o ia buzele spre zambet cand primesc un mesaj si sa ma oftic ca e de la Orange. Ar fi reconfortant sa stiu ca in pantecul mamei am stat in pozitia picior peste picior.

Asadar o sa ma zbucium asa tolstoian intr-un soi de razboi si pace pentru ca nu-i asa, sunt femeia ta, Marilyn, femeio!

Cuvintele pentru Soozie: stacojiu, hartie igienica, sireturi, Ana Blandiana. Ora 23:47.


Soozie a scris:


As coace prajiturele pentru Ana Blandiana. Ar fi prietena mea. Pentru ca m-a imbolnavit de literatura cand mi-a povestit de o padure neagra, cu pamant moale si copaci uriasi, impletiti. In mijlocul padurii, Ana mi-a descris o biserica alba, inalta si subtire.

Noi doua intram in biserica si ne plimbam infiorate printre randurile de banci. Altarul e acoperit de fluturi stacojii. Mii de aripi de sange tremura in adierea Blandianei: face o pirueta, imi spune ca e frumos. Simtim miros de mir si de rasina.

Ana se apropie de altar. Sufla usor in aripile rosii, cautand o reactie. Le atinge cu varfurile degetelor. Liniste de mormant. Fluturii par fasii inerte de hartie igienica pe care s-a scurs vopseaua de pe ouale de Pasti. Cu un zambet nou pe fata, Ana scoate din buzunar o bricheta. In linistea bisericii din padure se aude cu ecou capacul metalic dat pe spate, si rotita activata malitios. Flacara lumineaza cercuri de fluturi nepamantean de rosii, inghesuiti unii intr-altii, ca un covor viu. Blandiana apropie lumina de altar, tot mai apropape, mai aproape. Si atinge cu flacara marginea unei aripi.

Aproape c-am asurzit. O avalansa de falfaituri nervoase se revarsa peste noi. O trantesc pe Ana la pamant si ne ghemuim sub norii de aripi. Totul e rosu si frenetic. O vibratie de cutremur insuteste zgomotul. Se misca pamantul cu noi. Lespezi de piatra cad printre banci. O iau pe Ana de mana si alergam, praf, bolovani si fluturi in urma noastra. Biserica se crapa in doua, iar fluturii zboara prin crapaturi inspre cer. Alergam printre ruine, ferindu-ne de pietrele care cad. Altarul se rupe, si mii de fluturi tasnesc afara.

Am iesit. Alergam gafaind speriate printre copaci, ne impedicam de sireturile enorme ale unui fag si cadem pe pamantul moale. Ne uitam in urma. Un nor rosu, din ce in ce mai mare si mai rarefiat, dezvaluie o gramada de bolovani imaculati peste care se aseaza, calm, praful. In intunecimea padurii, mormanul alb parca lumineaza. Iar petalele de fluturi rosu aprins stralucesc din ce in ce mai sus.

25 martie, De ce!/ Praf de eclipsa si tu

Cuvintele pentru Olguta: sacru, acrobat, pinguin, aztec. Ora 23:44.

Olguta a scris:

Pentru ca daca m-ai fi intrebat ce zodie sunt as fi vrut sa iti raspund “licurici”, ca in ’77.
Pentru ca as fi vrut sa urasti cu patima de gheizer si nu cu lene de pinguin.
Pentru ca as fi vrut sa ne jucam de-a ciocolata calda si de-a frisca.
Pentru ca as fi vrut sa luam trenul pana la Kaufland.
Pentru ca as fi vrut sa abolesti diacriticele si sa fi vazut in “sacru” o anagrama pentru “arcus”.
Pentru ca as fi vrut sa ma saruti pentru fiecare injuratura slobozita.
Pentru ca as fi vrut sa imi iei salata de sfecla rosie de la 3F de fiecare data cand as fi zis: “Sunt o proasta! Nu sunt in stare! O s-o sfeclesc!”.
Pentru ca as fi vrut sa reinvii acrobatul lui Minulescu si s-o convingi pe balerina sa-l iubeasca.
Pentru ca as fi vrut ca emotiile mele sa stie sa faca spagatul pe doua corduri atunci cand m-ai fi luat la trante.
Pentru ca as fi vrut sa jucam mima si sa-mi fi dat cuvantul “aztec”.
Pentru ca as fi vrut sa inchid telefonul fara sa zic “pa” si tu sa nu te superi.
Pentru ca as fi vrut sa imi construiesti casuta din padure intr-un ficus.
Pentru ca as fi vrut sa ma plimbi cu roaba in timp ce ti-as fi citit Brumaru.
Pentru ca as fi vrut sa taiem impreuna ceapa in pantofii lu’ nenea care a venit la tata.
Pentru ca as fi vrut sa imi zici o poveste de dragoste cu Chuck Norris.
Pentru ca as fi vrut sa il declansam pe Captain Planet cand ne-am fi imbratisat.
Pentru ca daca ai fi citit asta ai fi zis ca as fi vrut prea multe.

Cuvintele pentru Soozie: portocala, magnolie, tinctura de busuioc, caramea. Ora 23:45.


Soozie a scris:


In blocul din Unirii, zac in 1937 pe pat, ametita de pulberea neagra a eclipsei.

Zgura neagra pluteste in aer, intoxicandu-ma. Intuneca Timisoara, indoliind magnoliile care, acum o ora, aveau un alb virginal. Fetele subtiri, in rochii de primavara, poarta manusi de dantela si masti de gaze. Lumea s-a adunat pe strazi sa vada eclipsa prafoasa. Nimeni nu spune nimic, dar e atmosfera de carnaval in Piata Operei, pe strada Alba Iulia, in Piata Libertatii si in intreg cartierul Traian. Clopotele tuturor bisericilor bat fara incetare. Mamele interbelice isi plimba nou-nascutii. Si ei au masti de gaze, in miniatura, pe fata. Barbatii se saluta colocvial, aplecandu-si capetele inclestate in oroarea de cauciuc. O doamna grizonata isi scutura funinginea de pe taiorul de culoarea fildesului. Strazile simt ca sute de personaje elegante au iesit la promenada, si freamata. Felinarele lumineaza festiv.

Ma uit la ceas. E 3 dupa-amiaza, e vara si e noapte.

Am uitat ca azi va fi ecplisa de zgura. Alerg cu batista la gura si inghit miros de migdale amare. Simt ca e toxic. Ametesc. Alerg pe trotuare si ma lovesc de personaje cu masca de gaze si joben. De jur imprejur, sute de trupuri fara fete intr-o noapte vascoasa si toxica. Iar ei sunt fericiti. Mi-e rau. Somn. Trebuie sa ajung acasa. Cerul e foarte jos si fara pata. Si coboara. Turnurile Catedralei nu se mai vad. Alerg pe langa Opera. Trebuie sa fiu acasa pana nu ajunge cerul la pamant.

Atunci, totul va fi negru si ma voi rataci. Voi adormi pe caldaram, ma voi intoxica. Mi-e somn. Picioarele imi sunt de plumb. Fiecare pas e un efort. Inhalez fumul gros si ma inec. Tusesc saliva gri in batista. Ieri, mi-am parfumat-o cu tinctura de busuioc. Acum, mirosul ei ma umple de greata. In Libertatii, ma opresc. Oamenii continua sa se plimbe, eleganti si fascinati de eveniment. Inca putin pana acasa. O iau pe sinele de tramvai si ma sprijin de balustrada. Tusesc.
Cateva femei isi intorc capul dupa mine, si dezaproba scuturand botul de cauciuc in stanga si-n dreapta. Mai am putin. Iau curba spre Unirii, aproape am ajuns. Mi-e somn. Si rau. Simt ca am uitat ceva important. Mama e bine? I-am promis ca-i cumpar portocale. Nu, nu era asta.

Ma pravalesc pe patul acoperit cu brocart. Esti pe un fotoliu in fata mea. Te uiti la mine cu infinita blandete. Imi vine sa vomit, dar nu vreau sa murdaresc momentul. Daca as putea, ti-as spune sa te asezi langa mine, pe pat. Imi este foarte somn si foarte rau. Becul raspandeste o lumina pala. Cu ochii intredeschisi, ma holbez la haina ta de catifea raiata. Are un petec pe
cot. As vrea sa-ti pot spune povesti cu farmec. Nu vreau sa dorm, pentru ca vreau sa ma cuibaresc in faptul ca esti asa aproape. Dar mi se inchid ochii si ametesc iar. Iti vad mainile, mainile tale se invart cu intreaga camera, in jurul meu.

Vii langa mine si ma saruti pe frunte. Mirosi a caramele. Imi spui ca ti-ai facut griji, acum te-ai linistit. E cea mai buna dintre lumi, lumea in care iti faci griji pentru mine.

Peretii sunt patati de cafea. Geamurile inchise sunt negre. Zgura a atins pamantul. Imi vajaie urechile, dar emotia ca vei ramane pe fotoliu pana maine si, poate, cand ti-e somn, te vei intinde langa mine ma face sa adorm zambind.

24 martie, moartea domnului Anonim

Cuvintele pentru Olguta: la ora actuala, in momentul de fata, cu o falca-n cer si una-n pamant, halvita. Ora 00:00.

Olguta a scris:

La ora actuala este luni. Si saliva insista sa stea ca o stalactita-flegma imbibata de pasta de dinti deasupra ghiuvetei, jet de Bega dreapta-centru. Nu e nimic de facut la inceputul saptamanii. Lunea imi da mereu sentimentul ala ca ar trebui sa fac ceva ca si cum as fi uitat sa imi scot tamponul de o saptamana si ma doare stomacul. As putea sa trag jaluzele si sa las lumina sa intre. Prietena mea venea mereu si imi tragea jaluzelele, stiind, draguta, ca storurile sunt prabusite altundeva. Doar ca obloanele mele nu au un mecanism ca de bile anale de care poti sa tragi si jaluzelele sa se indoaie ca un joc de origami si ea e intr-o dispozitie sexuala perioada asta, deci inteleg de ce a preferat jaluzelele.

As putea sa sparg acest text in fragmente. Pentru ca Soozie mi-a povestit cum sta treaba cu blog-urile si cum cititorul e o odrasla de creier-gata care nu are privirea dresata sa citeasca textul adunat ca un calup de sapun de casa cu soda caustica. Si cel mai important e ca nu vrea.

As putea sa stau vreo cateva ore uitandu-ma in oglinda, la soare si sa vad cum pe rand ochii mei prind culoare de lapte prins pe fundul oalei, apoi de halvita si in final de frunze de aloe.

Soozie si-a cumparat ieri Picatura ca sa isi lipeasca ochelarii de soare. As putea sa ma culc la loc si de teama sa nu fug sa imi lipesc fata de podea cu superglue. Si apoi sa adorm si sa visez freudian ca zbor si sa atarn asa, cu o falca-n cer si alta-n pamant, gandindu-ma ca as fi adorat sa vrei sa ma f*ti pentru pielea cotului meu si nu pentru curba dintre cur si sale.

In momentul de fata insista sa fie luni. Cred ca o sa astept doar sa vina seara, cand imi scot zambetul si il pun pe noptiera intr-un pahar cu apa si zahar.

Cuvintele pentru Soozie: de-a fir a par, stereo, de jur imprejur, penar. Ora 00:03.

Soozie a scris:

Am trait o viata de amintiri. Am mers pe strazi, am fosnit frunze uscate. Am adunat castane si m-am impodobit de jur imprejur cu coronite de papadii. Am mestecat un fir de iarba ca sa-i constat amareala, am admirat licurici impreuna cu mama, am dat cu capul de stanci. Am primit un casetofon stereo in anii '90 care mirosea a Germania, am ascultat Nirvana doi ani intregi, am plans prin spitale. Am purtat hainele fiicei amantei lui tata, m-am dat pe leagan, m-am indragostit in mai.

Traiesc un prezent lat. Sunt alta. In penar nu mai am creioane colorate, ci gloss si liner. Nu mai am visuri si certitudini, am planuri si confuzii. Am frici multe. Mi-e frica de singuratate. Daca raman DOAMNE FERESTE insarcinata, fac avort si ma duc la manastire. Daca nu ies bani din freelancing, voi trai in mizerie intr-un serviciu insalubru si trist.

Avort, singuratate, mizerie. Lucrurile devin atat de serioase si nu sunt pregatita, vreau sa dau timpul inapoi. Nu m-a intrebat nimeni - e atat de incorect - nu m-a intrebat nimeni 'Esti gata?' Vin, le vad cum vin, vad praful iscat de copitele lor la orizont, vin peste mine, si sunt ca-n vis, nu pot fugi, am picioarele lipite de pamant cu un clei, sau, si mai bine, sunt intr-o mlastina, si cu cat incerc sa alerg si ma zbat mai tare, ma afund si mai mult in pironire; sunt in Spania unde se da drumul la tauri pe strazi, vad taurii, nu pot fugi de ei, ma vor calca in picioare. Analizez de-a fir a par fiecare remarca, ating inaltimi ale paranoiei nemaiatinse in cartierul asta, traiesc o mazga din care nu pot sa scap. Zile ca azi in care nu-mi sta parul aiurea, nu-mi vin hainele prost, mama nu ma iubeste mai putin, dar ma uit in gol si ma chircesc in mine, pentru ca ma doare capul de nervi, pentru ca simt acreala in sufletele voastre si pentru ca raul e inauntrul stomacului meu, si nu afara. Sunt atat de obosita.

Voi trai un viitor maret. Va fi o poveste buna, indiferent de cum se termina. Va fi o Zaraza, o Seherezada, o Odisee. Va fi renume, faima, voi avea linii de cocaina pe oglinzi in cinstea mea. Dar acum vreau doar sa inchid ochii si sa adorm din nou, sa-mi fie somn, sa fie negru, sa dorm, sa fie noapte, sa fie intuneric, sa fie liniste, sa nu mai stiu de nimic.

23 martie, finalul inceputului

Cuvintele pentru Olguta: acru, afisaj, derdelus, june. Ora 18:03

Olguta a scris:

Uneori imi spun despre corp ca e afisajul meu stradal. Vad cum toti se uita, dar nimeni nu priveste. Si atunci ma gandesc sa le povestesc despre corpul meu, corpul meu de azi care nu va fi cel de maine pentru ca faza cu eternul feminin e doar o neglijenta lingvistica. Astazi o sa vorbim de zona mediana.

Posed doi sani, care dor uneori ca doua golgote de mici altitudini. Cu doua mici sonerii, unde poti sa suni periodic si sa lasi pensia alimentara, cand de exemplu, ti-a trecut prin cap sa te-mpreuni cu gandurile mele si sa pleci, lasandu-ma cu ele la gura. Dedesubtul lor, mi-e uneori inima stransa in causul ei ca o pisica incoltita de dulai; ramanand sa sper metaforic la pedigree-uri cu dichis ma gandesc ca daca vreun june indrazneste sa isi aduca punga de la Humanitas si sa alunece portocaliu pe derdelusul coastelor mele, o sa il astept, acolo jos, cu tuica fiarta, licoarea distilata a viscerelor mele fierbinti. Si dupa ce se imbata, il servesc cu zeama acra a muraturilor de mai. Revenind, felina mea sade cu cele patru labe treze pe cateva vertebre. Ele ma ajuta uneori sa plang biped sau sa rad de-a busilea (si tot ele sunt responsabile, fireste, de aceste ineptii miriapode).

Cuvintele pentru Soozie: toast, panselute, unghie, sampon. Ora 18:05

Soozie a scris:

In dormitor, perdelele flutura intr-un vant sexual de vara. E noapte, fireste. Ma asteapta in pat, simte ce urmeaza. Ii simt in furou mirosul cald de sampon din par, fumul de tigara din piele, transpiratia proaspata de barbat. Ii simt in furou luciul pielii, crapaturile porilor. Vreau sa-l ating si sa-l inhalez de tot.

Cred ca simt fericire. Gandesc toate astea in timp ce-mi pilesc o unghie languros, sezand incomod dar oh, atat de fotografic, pe marginea cazii. Imi stropesc umerii, parul si sanii cu prea mult parfum de mosc si panselute. Miroase greu, a pacat.

In clinchet de bratari argintii as dori sa tin un toast in cinstea fardului negru care se intinde la caldura si curge pe fata. In cinstea ojei visinii de pe unghiile degetelor de la picioare. In cinstea salbei ce-mi zornaie la glezna stanga. In cinstea furoului ieftin de nylon rupt, cumparat cu treizeci de mii din bazar. In cinstea vopselei de par care ma face bruneta ce-l are pe dracu-n ea.

In cinstea lui, care imi incalzeste asternuturile apretate si care apasa cu corpul de gladiator o adancitura in care voi dormi pana maine dupa-amiaza.

22 martie, inceputul

Cuvintele pentru Olguta: melc, saliva, monoclu, camasa de noapte. Ora 22:56.

Olguta a scris:

In noaptea asta camasa de noapte nu va mai speria copiii vecinei de la patru. In noaptea asta saliva mea va tasni din molar, de sub plomba de sapte sute de mii. In noaptea asta, pana la ora 2:33 de minute, ma voi gandi la treispe metode de a-ti ciocani in geam fara sa strang pumnul. In noaptea asta o sa port monoclu sa vad cum particulele de praf se asaza peste cerceii pe care i-am purtat cand am dat capul pe spate ca sa ma saruti. In noaptea asta am patru cuvinte sa imi fac o salata. In noaptea asta o sa imi fac un evantai din jaluzele. In noaptea asta o sa ma uit la pozele din copilarie. In noaptea asta melcii o sa asculte Erikah Badu. In noaptea asta o sa imi amintesc ce chiloti purtam cand te-am cunoscut. In noaptea asta o sa invat sa joc ping pong de una singura. In noaptea asta o sa inteleg de ce nu am sanii mai mari. In noaptea asta o sa ma intreb daca Nichita Stanescu ar fi mers in Taine. In noaptea asta o sa reinvat sarutul cu palma. In noaptea asta o sa aflu pana cand e noapte.

Cuvintele pentru Soozie: chibrituri, spaniola, cyclam, ghemotoc. 22:59.

Soozie a scris:

Am draci. Se zbenguie prin gandurile mele cu chibrituri in mana, ilumiandu-mi cate o idee de razbunare ce doarme de nici nu stiam ca-i acolo. Dracii mei sunt draci de orgoliu, de idei inalte. Dracii mei sunt cyclam in cerul gurii si au priviri cu skepsis. Dracii mei s-au nascut incet-incet in noptile de lectura. Tunelul lui Sabato, in spaniola. Urechile ciulite la Led Zeppelin cantat pe invers. Filmele lui Lynch in care tineam cu criminalul.

Aveam o ura mica. Eram om bun. Dar fiecare pagina mi-a hranit-o. Suvoaie de ura curgeau din acorduri si intrau in suflet. Ma iradia din ecrane. Si s-au nascut dracii cancerigeni, fii ai contemporaneitatii. La inceput, cate-un ghemotoc ce se hranea cu clisee campenesti 'barbatii-s porci'. Dracii s-au ingrasat. Dracii au burti, randuri de cefe si putere de bivoli. A fost treaba lecturilor feministe pe fond de deceptie adolescentina 'nu ma iubeste vrea doar sa ma f*ta'. Treaba 'aia rai is mai destepti'. Treaba 'ce patetic e sa fii bun'. Treaba 'eu vreau sa stau deasupra'. Treaba lui Bogdan, care m-a avut de la 'brunetele il au pe dracu-n ele'.

Black magic la mine-n pat.
Am pus cultura si au iesit succubusi din iad.

Despre ce este vorba in propozitie.

Olguta si Soozie sunt(em) colege de camera. De camin. Gatim legume fierte pe aceeasi plita si mancam dulciuri din Italia. Citim si ne lamentam. Slabim si ne ingrasam. Radem una de alta si fiecare de ea insasi. Iubim tot felul de lucruri, tot felul de creaturi, tot felul de amintiri, tot felul de nume si tot felul de oameni pe care nu i-am cunoscut niciodata. Iubim Tudwhore.

Tudwhore vine de la Tudor si de la Whore. 'Tudor', ca nume, nu ca om, pentru ca nu cunoastem pe nimeni cu acest identificator, e unul din putinele lucruri pe care le iubim amandoua cu acelasi pathos. Whore, ca sa fie mai cu skepsis. Doar suntem femei.

Vom scrie in fiecare zi cate-o literatura, in miniatura. Ne vom oferi cu malitie iubitoare si curioasa cate patru cuvinte una alteia, in fiecare seara. Pana dimineata, un text atoatepatrucuprinzator va izvori din tastaturi. Fix pe blog. Iar voi veti putea urmari in direct nasterea unui val rece si proaspat de scriitura din izvorul nervos de Romanie tanara, nenascuta inca. Il veti sorbi ca dupa o insetare lunga cat o seceta. Va va racori buzele, limba, trupul intreg si tot sufletul.

Bine?