vineri, 28 martie 2008

28 martie, *abia inceput/ Povestile mele

Cuvintele pentru Olguta: solilocviu, damigeana, fosfor, Inchizitie. Ora 00:45.

Olguta a scris:

Dar exista oameni care au inventat ploaia calda de vara si care gasesc o erezie in fiecare spic de grau. Care isi fac chipuri cioplite din origami, care mint, pentru ca “mint” e masculinul de la “minte”, care injura flegmele de pe trotuar si ucid pasarile ne-cantatoare.

Si daca o sa fie acuzati de Inchizitie, stiu ca vor fi insemnati pe frunte cu penita incinsa, batuti in piata publica cu ciornele si draft-urile lor si apoi arsi de vii ce le sunt cugetele. Pogromul sfarsit sangeros va deveni Poliromul rapus feroce in noptile mirosind a ceai indian si a blana moale de Jethro..

Ei au pasul usor, de fluture, cand deschid usa sa intre. Iar cand ne intalnim, podelele nu scartaie niciodata. Nici nu e nevoie sa vorbim, uneori. Solilocviile tasnesc firesc prin timpanele ascultand Haris Alexiou sau din degetele guralive rasfoind “Dilema Veche”. Pentru ca, dupa cum Mares-alul a zis candva, cu atata candoare si abnegatie “noi gandim, altii traiesc, asta e”.

Oamenii frumosi nu au poante ca “hai papusea sub patura sa iti arat ce ceas cu fosfor am”; ei sunt aurora mea boreala cand Canada e asa departe. Oamenii astia, e drept, nu stranuta cu ochii deschisi, ca Chuck Norris, doar murmura cu ochii infiniti cat Calea Lactee.

Daca l-as vedea cu alta, mi-ar zice ca o sa imi treaca gelozia cu demachiant de galbenele si apoi m-ar creieri cu “fato, esti misto de la A la Zero&comp.”. Ei au un suflet mare si plin ca o damigeana, toamna, pe care o tin in magazia buzunarului de la piept si atunci cand vreo gutuie amaruie sau vreo para-malaiata-in-gura-lui-natafleata pica sa viermuiasca in fata mea, o sa am unde adapa.

Langa acesti oameni, intai ma doare stomacul de ras si apoi de foame, intai visez si apoi adorm. Daca pe Soozie o traznesc nostalgiile Romania Actualitati si tufleste “Calafat, soasant sentimetră” eu o sa zic “croasant sentimentră” si o sa radem despre dragostea care trece prin stomac.

Fides intelighentia non imponenda. Ei au inteles.

Le multumesc oamenilor inteligenti pe care ii stiu si celor pe care nu o sa ii cunosc vreodata. Ziggy, you are the only dust I’m not allergic to.



Cuvintele pentru Soozie: lumanare, abajur, Carlsberg, albastru. Ora 22:37.

Soozie a scris:

As putea muri pe Black Light. Vreau sa scriu asa cum canta Calexico, Black light. Vreau ca frazele mele sa fie imprimate pe pagini poroase si ingalbenite. Vreau sa scriu povesti de vara, pe pagini unde se joaca lumina cu umbra abajurului.

Vreau sa fie citite intr-un tren de noapte. Trenul sa curga atemporal din Sud inspre Mexic. Sa fie un peisaj prafos de desert cu tepi. Tanarului cu cartea mea in maini sa-i fie somn. Aceiasi boscheti sa se intrupeze pe geam in pozitii diferite, ca-ntr-un caleidoscop. El sa clipeasca tot mai des. Ochii mari si infricosatori sa vrea sa doarma, dar imaginatia indragostita de ce povestesc eu sa-i tina intredeschisi. Sa cedeze somnului in leganatul trenului cu mainile mirosind dulceag. A cleiul care tine inmanunchiate paginile mele galbene.

Vreau sa urmaresc de aproape genele ei, aurite de lumanarea de pe noptiera. Pe patul hanului din New Orleans, si-ar rezerva o noapte pe saptamana doar pentru ea. Departe de fetisurile clientilor, ar da frau liber fetisului ei: povestile. I le-as sopti in accent de Louisiana. I-as povesti de paduri, drumuri, hanuri, copilarii si morminte prin paginile gri, cu litere groase, de carte americana. Ar fi foarte frumoasa in furoul de culoarea fildesului. As iubi-o, si povestile mele ar fi despre ea. O noapte pe saptamana.

Intr-un bar din Dusseldorf, cei doi si-ar sorbi probabil cea mai buna bere din lume. Ea - blonda si inalta, el - carunt si zvelt, amandoi cu ochii albastri si reci. Si-ar mirosi reciproc singuratatea. El i-ar cumpara inca un Carlsberg si i-ar spune ca a vazut-o prin Universitate. Ea ar sterge condensul de pe sticla verde cu degete lungi, cu unghii scurte, nevopsite. In bar ar canta Playground Love, ei ar tacea mult. Ar zambi cu ochii lor goi. La plecare, el i-ar cere adresa de mail. N-ar avea pe ce sa o scrie. Ar cauta dezordonat prin ghiozdan si ar gasi cartea mea, patrata, cu pagini lucioase, fotografii foarte color si coperti de carton. Ar mai gasi si-un marker negru, si ea ar scrie adresa, cu caligrafie rotunda de anglo-saxon. Adresa ei de mail ar mirosi a spirt pe pagina 3 si a sex in imaginatia lui zambinda.

As putea trai pe Angel. Vreau sa scriu asa cum canta Massive Attack, Angel. Vreau ca frazele mele sa fie imprimate pe pagini fine si imaculate. Vreau sa scriu povesti din Nord, pe pagini unde se joaca lumina neoanelor mov cu intunericul noptii polare.

2 comentarii:

sorin spunea...

''Vreau sa scriu povesti din Nord, pe pagini unde se joaca lumina neoanelor mov...'' - asteptam sa citim respectivele nordice

Anonim spunea...

Si noi asteptam sa le scriem :)
Foarte frumos ce mi-ai spus. Zambesc.
Am sa te citesc la randul meu.