30 martie, Socioloaga de serviciu/Ce vrea sa spuna Nichita

Cuvintele pentru Olguta: Huneiad, trapa, triumf, vascularizare. Ora 22:36.

Olguta a scris:

Am vorbit pana acum de doua categorii de oameni. Astazi vreau sa va povestesc de o a treia categorie, oamenii din transa nu-i-am-suportat-si-am-ajuns-sa-ma-topesc-dupa-ei.

Cel mai vechi exemplu dateaza din liceu. Pe la 2002, vine la noi in clasa o fata si agita apele (nu, nu faceam orele pe balta, cum s-ar sesiza unii sa se ia de originea mea deltaica, e doar o expresie!). Era prima fata pe care am vazut-o purtand tenisi, era discreta si distanta. Ca o femela alfa wannabe ce eram, ma enerva cumplit.

Dar apoi am inceput sa ne intalnim in fiecare dimineata in fata bancii de pe randul din mijloc si sa ne zicem bancuri.

De ce imi e draga? Pentru ca am plecat singure la mama dracului la Timisoara si am infruntat cu demnitate toate glumele: voi nu trebuia sa va dati jos la Bucuresti? Cu ea mi-am cumparat prima pereche de tenisi de la angrouri si am spart gura targului. Alta oara, in camin, i-a zis unei blonde incantatoare ca Anouk a fost cu ea in gimnaziu. Eu eram jumate in sifonier, nush ce naiba faceam, dar am imaginea. M-a invitat firesc in mistoul ei si m-a intrebat care era hitul lui Anouk in acea vreme. Eu am raspuns la fel de firesc Felatie la ratie si ne-am uitat amandoua in aceeasi directie, catre blonda. Nicio reactie, da-va dracu sau ceva. Inca radem cand ne amintim si uneori e si blonda sa isi reaminteasca cu noi. Vine din cand in cand sa imi traga jaluzelele si sa ma intrebe: cand ai iesit ultima oara din casa? Mi-a daruit o cutie de marochinarie sa imi pun cele 46 si 1/2 perechi de cercei. Mi-a promis ca imi decoreaza peretele anost de langa pat cu spice de grau si cu un soare de creta, iar maine mergem sa punem barcute pe Bega. Barcute pe care le-am facut aseara, pe podea, uitandu-ne la tutoriale de pe Youtube si pe care o sa scriem numele copiilor, cateilor, pisoilor si barbatilor doriti.

Un alt exemplu e un baiat. Cand eu am ridicat o intrebare pur/legitim jurnalistica, el a replicat: verifica-ti horoscopul. L-am urat cu hohote. Peste cativa ani, imi daruia carti, imi facea trei perechi de cercei, doua mi le-a oferit, pe a treia nu mi-o va mai da niciodata, botezam impreuna o stanca si imi era drag pentru mirosul pielii lui dimineata si pentru axila lui perfect sculptata sa-mi incapa crestetul.

Cel mai recent exemplu este Soozie. Hune-iadul meu, dracul gotic din Hunedoara. Ma enerva teribil, atat de tare incat, daca m-as fi concentrat, as fi putut simti vascularizatia degetelor zvacnind cu pizma. A dat dracul UVT-ului si am picat in aceeasi camera. In 123 am deschis consecutiv, pas cu pas, trapele firii noastre si ne-am revarsat. Acum eu ii dau sfaturi unde sa isi puna lada cu esarfe intr-o camera de 2 pe 2, iar ea imi zice ca barbatii trebuie luati usor si sa las dracului sarcasmul, ca ei nu stiu ce delicata sunt eu de fapt, da? Stam pana dimineata, citindu-l pe Cartarescu si stricandu-ne de ras, ea ca unei fetite i-a explodat o butelie de sifon in fata si eu ca maica-sa il incuia pe din-afara ca sa se mai joace si el cu copiii. Tasneste din pat, in miezul tacerii pline, zicand cu triumf: ba, tu trebuie sa te faci bruneta! si se pune in dreptul usii cand vreau sa ies nemachiata din casa: unde crezi ca pleci asa? Cand se duce acasa imi lasa cheile lantului de la bicicleta si dulceata ei de afine, iar cand se intoarce tranteste rucsacul in milocul patului, se aseaza si incepe sa imi povesteasca. Uram deopotriva cantarul si imi face cu mana in fiecare dimineata cand ne trezim. Este singura care imi zice: in acest moment ochii tai sunt verzi, iar eu de bucurie ii probez pantalonii ca sa isi dea seama cat vrea sa mai slabeasca. Acum asteptam sa intre Croatia in UE si mie sa imi vina masina, ca sa mergem la Pula. Iar eu o astept sa se intoarca de acasa.

Cuvintele pentru Soozie: contiguu, arteroscleroza, placut(z)a, nimfeta. Ora 18:23.

Soozie a scris:

'Ce-a vrut sa spuna poetul' ne intrebam cu totii, cand venea vorba de Nichita. Profa terminase facultatea pe cand Nichita nu se invata prin facultati. Asa ca ne-ntreba pe noi, care paream mai incantati de scriitura lui decat era ea. Ce poezie e aia fara rima. Si care nu vorbeste de mama, tarani, pamant, Ceahlau, iarna, Veronica Micle.

De dupa ochelarii - semilune de citit, de sub permanentul visina putreda, incruntarea nedumerita a doamnei profesoare ne dadea de inteles ca ne aflam in fata unui brainstorming. Raspunzi orice, sodomizezi poemul cum vrei, iti da nota functie de cat ii place de tine. Eu una, la Poveste sentimentala, am luat noo. Ceea ce inseamna ca avea gusturi kinky doamna profesoara, eu fiind o nimfeta sado-maso, estetic vorbind, vorbind pe jumate in engleza, if ya know what I'm sayin'.

Prietenul meu de pe-atunci avea 27 de piercing-uri, de la gat in sus. Si eu aveam cateva, si ni le imbarligam sfidator in curtea liceului. Spre deosebire de mine, el mai avea doua creste albastre paralele si bocanci cu boturile de otel. Indoia cu ele cutii postale. Isi iubea mama si inca facea baie cu ratuste galbene inotand prin cada. Mama lui il cunoscuse pe Nichita.

Ea era mica, el era faimos, si locuiau pe aceeasi strada, in Ploiesti. Avea cei mai albastri ochi albastri din lume, un mers de om abatut si o voce cu inflexiuni ciudate. De la ea am aflat ca poetul nu vrea sa zica, in general, nimic. Poetul este.

Cum adica.

Spalandu-mi 'boiala' de la ochi si dandu-mi jos 'belciugele' de prin extremitati in vederea unei vizite la tata, m-am gandit sa-l intreb. Tata este cel mai batran om din lume, si cunoaste pe toata lumea din lume. Ajung in Centrul Vechi, recunosc poarta, calc sfios pe alei si urc scarile catre usa de la intrare. E deschisa larg, si se vede sufrageria.

Tata e concentrat, aplecat peste partituri, cu o mana pe claviatura: zeul haosului, al dezordinii si al mizeriei boeme. Perdelele - maro de la fum de tigara. Un acordeon bucatit pe pat. Doi pisoi naparlind pe tapiteriile scaunelor. Vrafuri de carti, partiruri, foi, recenzii decupate, fotografii si scrisori prin camera. Trei scurmiere pline ochi, o surubelnita, alte foi, pixuri, tocuri de ochelari rupti, placuta cu numarul casei, o carafa de vin facut de el si o vaza unde au murit cinci trandafiri - pe masa.

Tata, intr-o camasa gri - piesa de muzeu, bronzat, carunt si incruntat, cu ochelarii in picaj de pe nas, ma vede. Exclama bianualul 'Viuuuuuuuuuutza lu' taticu' si sare sa ma pupe. Admira lipsa boielii si a belciugelor.

- Stai jos.
- Tati, nu mai fuma, ca faci cancer si arteroscleroza. Si zi-mi de Nichita.
- Stanescu?
- Nu, blonda de se bate joi seara la proteve. Da, Stanescu.
- Nu fii nerespectuoasa cu tatal tau.
- Da' ce-am z... (ochi dati peste cap)
- (privirea 'Termina. Acum') L-am cunoscut la Bucuresti, la Festivalul National al Corurilor.

Cand tata se aude vorbind, vocea lui o ia de la pianissimo la piano, apoi forte, apoi fortissimo, apoi
oai-de-p*la-mea-trezim-toti-vecinii-issimo. Cu ochii spre dunga de la zugraveala, cea care vesteste ca peste putin incepe tavanul, tata povesteste.

Isi dirija corul, in timpuri stravechi, pella Bucuresti. Nichita, beat - de poezie-, in primul rand. Tata termina recitalul cu bagheta stralucind a glorie, sala aplauda, coristele se-mbujoreaza, tata se apleaca, nasturele de la frac aproape ca-i plezneste, tata se da jos de pe scena, Nichita il opreste: 'Maestre: daca glasurile coristilor dumneavoastra ar avea manuri, as cadea in genunchi si le-as saruta.' Si ii intinde mana.

- Whoa. Si ce a vrut sa spuna cu asta? Nu cu asta, da' in general.
- Ce intrebare e asta? Nichita nu vroia sa spuna nimic. Isi traia viata si-si traia poezia.

Il iau de mana pe tata. Aici a fost mana lui Nichita. Intre mana mea, cu oja neagra si inele de de-abia putem inchide pumnii, si mana lui Nichita, scriind cele mai frumoase poezii si framantand cele mai frumoase femei, exista o contiguitate. Simt furnicaturi in degete cu palma-n palma lui tata.

Nichita nu vroia sa spuna. Dar spunea ca e misto sa scrii, e misto sa faci din cuvinte ce vrei tu, e misto sa-ti sclipeasca ochii a idee buna. Am ajuns acasa si-am inceput sa scriu.