27 martie, Sa moare dusmanii mei/ Copilarii

Cuvintele pentru Olguta: cavou, porfiria, exorcizare, viol. Ora 23:07.

Olguta a scris:

M-am hotarat sa devin mizantroapa

Sa luam de exemplu situatia de azi. In timp ce strofocam diverse, deodata ma tufleste un cantec de voie buna si inspiratie rea in care “manelele” rima irevocabil cu “lovelele”. Ca doar nu o merge, Doamne-iarta-ma, cu “fonemele”, “sofismele” sau mai rau, cu “gnozele”. Apoi mi-am zis ca “lovelele” o fi dragostea la plural articulata a iubitorilor de Salam si, gudurandu-ma pe langa mine insami la asa o saga (cu sedila), am zis sa-i dau bice-psi inainte. Fireste ca nu am reusit.

Si atunci m-am apucat sa debitez asta.

Exista indivizi care sufera de un soi de porfirie intelectuala. Paloarea lor este data de insasi straveziile lor aspiratii. Ies doar cand se lasa noaptea pentru ca atunci se inchid librariile si se deschid cluburile si sliturile. Sunt niste vampiri, dar pentru ca sunt o delicata, nu o sa zic ce sug. Cum nu spuneam, aceasta speta este cunoscuta pentru apetitul lor sexual. Si adesea imi iau nervii si mintile la trante pe din dos, pentru ca, nu-i asa, cerebelul se afla in spate.

acum astept ca un astfel de individ sa apara pe acest blog sa imi zica urmatoarele, intr-o ordine aleatorie: graso, urato, strambo, spanchio, haladito, pocito, si clasicul “nef^tut-o”. Si, P., asta nu se mai numeste prostituare de ganduri, ci viol. Word.

Exista indivizi care sunt asa de crispati mental incat se roaga dracul de popa sa faca o slujba de exorcizare: hai bah, ce dracu? Un soi de specimene care par sa se fi nascut intr-o iarna atomica si nici Al Gore nu ar putea explica de ce gheata cerebrala nu s-a topit pana acum. Si tocmai mi-a venit o idee absolut necrestineasca: cand or muri astia trebuie neaparat sa aiba cavou. Asa, un sarcofag de beton care sa ecraneze radiatiile de prostie. Cam cum s-a intreprins la Cernobil, da.

E si un umor hohotind a deznadejde in toata schema asta, recunosc. De exemplu povestea cu un tip care ii zice unui coleg de camera: “hai ba, fa si mie compunerea asta ca tu ai dictie la scris, ce esti asea?” ma face sa rad si la a zilioana amintire. Si de fiecare data cand il vad spilcuit, ros-galbui a la solar, asortat ca yin si yangul, cu boxerii iesiti discret din blugii incinsi cu centura Gucci, ma amuz si mai abitir.

Un rasu’-plansu’. Da, Nichita, ah, râsu' plânsu' ah, râsu' plânsu' mă bufneşte când spun secundei vechi putrezind în secunda de-acum…

Trebuie sa merg la scoala, asa ca o sa ma opresc aici, desi stim cu totii ca aceasta treaba e inepuizabila, ca in Cana Galileii.

Cuvintele pentru Soozie: betisoare de urechi, grau, porc, orez. Ora 23:09.

Soozie a scris:

Exista o copilarie in mine pe care n-am avut-o. O copilarie in care faceam cu mama papusele din betisoare de urechi. Cate una reprezentand fiecare cunoscut. Fiecare vecin, fiecare ruda, fiecare om care ne placea. In serile de vara, aprindeam veioza si trageam perdelele, ca sa nu intre tantarii. Papusica Jimi Hendrix se suia, manuita de degetele mamei, pe scena - piciorul veiozei, si dadea concerte sonorizate de mine, voce de copil. Ii vorbea papusicii Tanti Crainic de la parter, care implinise 70 de ani si statea pe banca de dimineata pana seara, de butterflies and zebras and moonbeans and... fairytales.

Nenea Liviu de la etaj cumpara paine de la coltul biroului si dadea, cu voce de tenor, binete lui Marilyn Monroe, care-si unduia soldurile intr-o promenada pe bulevardele covorului din camera mea. Radeam cu mama, intinse pe perne, cu pahare cu inghetata de fistic langa noi, zgarie norii cu ziduri verzui si aburite ale oraselor. Mama, fumatoare cu pathos, era vocea ragusita a lui Edith Piaf, cu parul negru si o bobita de ruj in loc de gura, care lua ceaiul cu bunicul, un betisor chel si parfumat cu apa de colonie. Si mancau cate un bob de orez fiert la masa de pranz, unde bunicul flirta galant si-i straluceau ochii de pasta de pix.

Exista o copilarie in care mama imi citea schitele lui Caragiale. Apoi adormeam de dupa-amiaza, si seara mergeam in gradina din fata blocului si umpleam o galetusa de pamant. Scotoceam printre hainele de iarna si sacrificam doua perechi de ciorapi de-ai ei, desi nu erau inca rupti, uzati sau demodati. Taiam bucati din piciorul ciorapului, le inodam la un capat, le umpleam cu pamant si legam si celalalt capat, nu inainte de a presara boabe de grau in pamant. Din joaca noastra rezultau niste sfere, pe care le transformam in capetele personajelor lui Caragiale.

Din hartie glasata decupam mustati si ochi, mama facea ochelari din sarmulite aurii, si le fixam cu ace cu gamalie la locurile lor. Udam crestetul lui Pristanda, al lui Take, al lui Farfuridi si Branzovenescu, chelia lui Rica Venturianu, a lui Catavencu si a lui Ipatescu, iar in patru-cinci
zile, le cresteau primele firicele de par verde si vertical. Din cheliosii gravi si afectati ieseau ditai punkerii Vivien Westwoodieni, care, in doua saptamani, erau glam rockeri, iar apoi - Albert Einsteini, cand graul se usca in tonuri caruntii.

Exista o copilarie in care, in apartamentul nostru de doua camere, lumina batea mereu piezis, si avea multe culori rosiatice si portocalii. Aveam o porcusoara de Guineea, Ana, uricioasa si depresiva, care nu ma lasa sa o ating pe blanita fina, dar pe care o iubeam nespus. Aveam doi pisoi, Oscar - vrajitorul negru si Clara, printesa egipteana. Se iubeau, dar erau amandoi foarte mandri si gelosi. Se mai certau, si Clara se suia pe biblioteca, dominand ca o statuie felina intreaga casa in care Oscar isi cauta de lucru ca sa-si tina gandurile departe de ea. Favoritii mamei, Jim si John, doi canari aurii, eleganti, cantau doar atunci cand aveau ceva de spus. Charlie, labradorul crem, cel mai pur suflet de pe pamant, care dormea la picioarele mele in fiecare seara, si care, desi aveam aceeasi varsta, parea ca are grija de mine mereu, fiind mult mai intelept la 6 ani decat mine.

Stateam cu capul lui Charlie pe genunchi si il mangaiam pe bot, iar mama gatea cantand despre un port, Pagu-Pagu, in care-un negru astepta, un transatlantic, sa-l duca-n Africa...

Exista o copilarie in care as fi fost fericita.