Olguta a scris:
Eu nu ma mai uit la televizor. (si vad ca de trei zile-ncoace scriu numai in-care-este-vorba-despre-mine-sa-mor-io-de-nu). Recunosc ca am deschis televizorul acum doua zile pentru ca ma innebunea Soozie cu “sa-mi bag, sa-mi dreg, c-o fi, c-o pati, ce bunoaca e Andreea Balan”. Eram pe mess cu un cavaler onorabil si cand mi-a replicat “da, i-as trage-o, in genul ma sui si dupa trei minute ma dau jos pe partea ailalta”, n-am mai rabdat si m-am bagat sub pat dupa telecomanda de pe inventarul caminului 13, pe care o observasem stinghera, odata, in timp ce cotrobaiam grabita dupa tenisii albastri. Ca ma enerveaza reclamele.
De exemplu, imi vine sa f^t un tranchilizant in curul castorului Colgate ca minte poporu’ cu televizoru’: Domnule castor, cum de ai dintii asa de stralucitor de albi? Pentru ca folosesc…Mars, ca tu ai toata ziua dintii portocalii, am vazut eu pe discavări, ca nush ce substanta contin ca sa nu iti sara smaltul cand dai cu incisivu’-n lemn. Deci las-o. Ca macane.
Apoi sunt imaginile cu gagici care mananca ciocolata. Deci astea baga ciocolata in ele vreo ţâşpe duble si se mai si ling pe degete, dar nici hepatita nu fac, nici gura nu le miroase, ca raman la fel de suple si le asteapta clasicul mertan in fiecare seara la portita sa le coboare in sat, la mol. Deci nea producatoru’, hai sictir!
Ce ar mai fi? Ah! Barbatul fatal tre’ neaparat sa fie din ala spilcuit, gen broker cu servieta, hearbreaker pe la vreo 30 de ani si douaj’ de centimetri. Daca se trezeste vreunul sa zica: ah da, aia care apar in reclamele la aftershave-uri, eu o sa zic: sa mori tu, ca doar nu ai vrea sa apara o femeie! Mai rau, care se rade! Pentru ele, televizorul are altceva in stoc. Imaginea uneia care se spala pe cap cu boiala intacta sau care nu are pantalonii sifonati cand se ridica de pe scaun ca sa ne arate posteriorul sub egida “maxima protectie. Always.”. Femeia perfecta, intelege odata pentru totdeauna! Iar femeilor perfecte nu le creste par la subtiori, clar? Revenind. Eu ma refer la barbatul care apare in reclamele la masini. Faţa si postura impecabile, sectiunea numarului de aur ca la mama ei; curbele luate pe trasa ideala; demaratul la o suta cu a doua, fara sa urle motorul; coboratul din masina fara sa traga frana de mana, ca in tara lu’ copywriter voda nu exista ordonanta de urgenta a guvernului romaniei nr 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Ca sa o scurtez, barbatul care il iubeste femeile. Eh cre’ca, cucoanelor, ca daca o fi vreun barbat cu otita sa va duca in parc pe bicicleta, sa cititi Minulescu si sa mancati inghetata la cornet, v-o sta in gat!?
Deci, pentru toti cei care, cei care ma irita, am o vorba sa va spun- moarte reclamelor de gen!
Cuvintele pentru Soozie: creta, coronita, batic, vulva. Ora 23:59.
Soozie a scris:
Iubesc Londra. O iubeam cu pathos inca de la prima lectie de engleza, in clasa a doua. Printre paginile manualelor, de-a lungul anilor, transparea o eleganta, o curatenie si o magie grea a orasului. Visam la un aer proaspat, usor incarcat de smog, o iarba de un verde ireal si o vreme care transforma orice moment al zilei in seara.
Exersam accentul. Incercam sa scap de americanismele grunge-ului si glam rockului pe care il ascultam pe atunci, si ma straduiam sa intru cu toata fonetica in punk, rock, brit-pop. In reverii dulci in care-mi exersam creativitatea, ma visam eleva unui liceu londonez, in uniforma bleumarin. Toate orele erau de literatura. Clasa avea tavan inalt, parchet scartaitor si biblioteci cu tomuri legate in piele de jos pana sus. Eu scriam la tabla enorma cu creta cilindrica numai minunatii, iar profesoara batrana, cu fuste lungi, veste, cizme, ochelari si coc roscat-caruntiu imi dadea A de fiecare data.
Ma plimbam cu o bicicleta cu torpedou peste tot. Toate strazile erau pavate cu piatra cubica, iar Hyde Park-ul era populat de toate florile albe si veveritele gri din lume. Traiam intr-o seara continua, cenusiul industrial al cerului acoperea felinarele de fier forjat, fiecare vecin avea o pisica neagra si grasa iar aerul mirosea a turta dulce.
Era mereu toamna in reveriile mele. Pe fiecare usa, la care ajungeai urcand cateva scari, atarna o coronita de Halloween: dovlecei marunti, maturite in miniatura si crengi de vasc. Baietii aveau ghete de piele, pantaloni foarte stramti si paltoane de tweed sau de catifea raiata. Unii purtau palarie, si toti aveau parul lung. Mergeau poetic pe strazi lucioase de ploaie cu manile bagate-n buzunare pana la cot, fluierand.
Femei si barbati deopotriva beau cidru si bere de ghimbir prin puburi. Erau de un blond sters, aveau dintii galbeni si ochii turcoaz inchis. Cantau, recitau, flirtau porcos dar oh, atat de fermecator, intr-o lumina laptoasa, galbena de tot. Rasetele, fumul de tigara si accentul insular se amestecau cu vocea nepamanteana a lui David Bowie. Mirosea a Burberry si a sex.
Vrajitoarele fierbeau in bucatarii ierburi magice. Londa e singurul oras in care o vrajitoare tipica se afla la ea acasa. Beefeaterii de la Buckingham isi faceau rondul, iar pe malul Tamisei se plimbau cu bicicletele vesnicii indragostiti.
Acum o luna, am coborat cu inima-n gat treptele scarii avionului, pe Heathrow. Fara sa clipesc, mi-am imbuibat sufletul de imaginile care fugeau prin geamul autocarului, iar apoi au urmat doua zile de poveste. In Londra am trait intr-o viata anterioara, acum stiu sigur.
Doua zile si doua nopti m-am plimbat pe strazi. Din cand in cand ceream vreo indicatie, dar niciodata nu-mi consultam harta din ghiozdan. Cu ochii larg deschisi, cu gura larg deschisa, faceam piruete in slow motion pentru a vedea totul. Don't you miss a bloody thing, lass. Ma doare sufletul si acum de dor. O bucurie care nu incapea in fiinta mea incerca sa se-nghesuie in mine. Asa ca strigam, din cand in cand, din toti rarunchii: I love you, London!
Iarba era la fel de verde cum o visasem. Holurile din cladirea Westminster, in a caror podea sunt ingropati fostii slujbasi ai bisericii, au fost la fel de emotionante cum mi le inchipuiam. Am iubit intens fiecare elev de la colegiul Westminster, in uniforma bleumarin. Pe strazile lucind a ploaie, baietii aveau, cu totii, ghete din piele, pantaloni foarte stramti si paltoane de tweed sau de catifea raiata. Unii purtau palarie, si toti aveau parul lung.
Cerul era cenusiu, felinarele de fier forjat luminau galben, iar Hyde Parkul era populat de toate soiurile de flori albe si veverite gri. Double decker-uri misunau pe strazile de piatra cubica. Aerul era curat, apretat cu putin smog. In fereastra fiecarei case, pana la usa careia trebuia sa urci cateva trepte, torcea dispretuitor cate un motan urias, negru. Am cumparat carti dintr-o biblioteca de pe Oxford Street, plina de la podea si pana sus cu tomuri. Am baut cidru si am flirtat porcos dar oh, atat de fermecator intr-un pub din King's Cross.
Pana si punkerii si punkeritele din metrou, fardati/te ca Marilyn Manson si imbracati/te ca Sid Vicious, cu piercinguri din varful urechilor, via nas, gura, obrazi, sfarcuri, burice si pana-n vulve imi pareau prieteni de-o viata. Am impartit cu ei tot ce aveam consumabil la mine, chiar si dupa ce o tanti mi-a vomitat, involuntar ce-i drept, pe bocanci.
Londra mi-a facut un cadou: in fata la Marquee, inchis, dar plin de fantome pe care le iubesc, am gasit un batic. Negru, de catifea, cu broderie argintie. Imi ingrop fata in el si inhalez. E Londra. Am murit, candva, in Londra. M-au incinerat, iar cenusa mi-a fost imprastiata peste tot. M-au calcat in picioare motanii, m-au maturat vrajitoarele, m-au plimbat poetii cu talpile ghetelor lor, m-au spalat ploile, m-au cules rotile bicicletelor cu torpedou. Si am crescut in flori albe, in Hyde Park.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu