7 aprilie, Secvente 2/ Femme adentro

Cuvintele pentru Olguta: tarana, a intretaia, scarabeu, licenta. Ora 14:52.

Olguta a scris:

Ce insorite sunt zilele cand amintirile pocnesc ca semintele de floarea-soarelui ideal prajite. Si ce artificii se intretaie in mine, ca floricele de porumb in ceaun. Cand imi amintesc de copilarie, de tata, de cainele matusii de la Malovat care stia sa dea noroc, de livada aceleiasi matusi unde era abandonat un trabant despre care fabulam glorios, cu ochii doldora de poveste si gura plina de mar. Tanjesc dupa vacantele la tara cand faceam turte din pamant si scurmam prin balega dupa gandaci. Hei, stii ce? Avand in vedere ca scarabeul traieste in excremente, de fiecare data cand cineva zice prostii, cu alte cuvinte, mananca cacat, as putea sa ii zic: esti un scarabeu!, gasesti? Dar asta e un schepsis fudul, cand eram mica ziceam doar: ia pleaca la scara ta! Mamaaaaaaaa! Mi-e dor de zilele cand ma rugam de vecina de la parter sa ma lase sa fac pipi la ea numai sa nu ma duc in casa, ca stiam sigur ca o sa ma opreasca mama. Plang dupa zilele cand stateam dimineata de sambata sa scriu zeci de lucrari pe care sa le corectez duminica dupa-amiaza, cu pix rosu, cand voi fi uitat ce gresisem. Si serile cand adormeam obligat fortat. Cu tarana sub unghii si nerabdarea unei noi zile sub pleoape. Si tata, oh, narodul de tata, cum imi zicea mereu sa nu dorm cu mainile intre picioare ca inseamna saracie. El, tata, care injura preotii, care isi batea joc de superstitii, si cand vroia sa o enerveze pe mamaia, habotnica, recunosc, lua Biblia in mana si improviza o slujba de exorcizare. Cred ca de fapt se temea ca nu cumva, eu, cu palmele imbratisate intre coapse, sa incep a descoperi placeri. Pentru ca altfel, atunci cand l-am intrebat: tata, ce e masturbarea?, valatucii de fum de tigara nu i-ar fi iesit brusc pe nas, nu? Ce simple erau zilele cand ma imbraca mama, cand imi facea inghetata mamaia si temele la mate tata.

Dar am crescut. Ce ramane e copilaria povestita. Ce am acum e licenta in vara, statul la semafoare, alarmele dimineata, lista de cumparaturi pe frigider, sfaturi de genul daca te temi ca o sa cedezi, du-te la el neepilata, politistii comunitari care nu ma lasa sa ma dau in leagan, sambetele cand spal, serile cand vorbesc cu tata doar la telefon.

Cuvintele pentru Soozie: carte de bucate, a ramane cu ochii-n soare, slalom, bors. Ora 14:54.

Soozie a scris:

Mangai paginile galbene si aspre ale cartii de bucate. Uriasa, maro, cu coperti cartonate, roase la colturi. Pe ea, ca un desen din clasa a treia, fructe, o sticla de bors, o carafa de vin si multa friptura. Miroase a hartie si a ulei vechi. Inchid ochii si o vad pe mama. Zece oale in bucatarie, pe masa, scaune, aragaz, bufet. Asteapta sa fie amestecate, adaugate, cernute, intinse, framantate. Miroase a vanilie si a rom. Si a fum de tigara. Mainile mele mici miros a fum de tigara.

Cu o esarfa pe cap si un sort murdar de ciocolata la brau, framantand intr-un aluat cleios si potrivnic, mama zice scurt 'hai'. Iar eu iau tigara din culcusul ei de pe marginea scrumierei, fac doi pasi pana la ea si i-o bag in gura. Astept cu manuta nemiscata pana cand trage, si apoi o duc inapoi in scrumiera.

Ma joc de-a femeia. Ma duc in hol, imi bag picioarele cu sosete cu purcelusi in pantofii ei cu toc inalt si subtire, si ma intorc, tropaind, in bucatarie. 'Hai'. Iau tigara, i-o duc, ma intorc tropaind cu ea in mana. O flutur in stanga si-n dreapta, admir darele de fum, mimez gesturi de Ingrid Bergman. Tocuri si tigarete. Si un cerc roz pe filtrul maroniu.

Imi vine o idee. Tropai pana in baie. Scutur pantofii, ma urc in picioare pe marginea cazii si ajung la etajera. Il vad. Negru, elegant, interzis. Rujul. Deschid capacul si-mi desenez un bot de negresa cu unsoarea calda si rosie. Sar jos, intru in pantofi. Tropai inapoi la mama.

Ma vede, si rade cu cel mai melodios ras din lume. O cascada de note muzicale, rasul mamei. 'Hai'. Iau tigara, aproape un chistoc, fac doi-trei pasi tot pe langa talpa, i-o tin pana trage un fum. Ma intorc cu spatele. Am tocuri, am ruj, am tigara. Ma uit la chistocul fumegand. Mai are putin alb. Ma joc de-a femeia. Ce gust are? Bag filtrul in gura si trag, cat pot eu de tare. Asa cum face mama, parca oftand, cu ochii lucind intredeschisi. Privind departe.

Ma sufoc. Nu mai pot respira. Ma ustura gatul, nasul, ochii. Las tigara sa cada jos, cad si eu, tusind. Mama ma prinde in brate cu mainile pline de aluat. Sta in genunchi si-mi pune mainile cleioase pe fata. Tusesc. Nu pot respira. Ma duce la geam, il deschide. Murdareste pervazul si tocul cu aluat. Tusesc, nu pot respira. Ma ustura ochii.

Mama alearga cu mine spre baie. Se impiedica de unul din pantofii ei care mi-a scapat din picior. Injura. Face slalom printre papuci si jucarii. In baie, ma aseaza pe marginea cazii. Mi-am mai revenit, dar imi curg lacrimile. Mi-a intrat mult fum in ochi. Mama da drumul la apa rece, murdarind toata chiuveta cu aluat. Se spala pe maini, ma spala pe fata. Am un nor de ruj intins in jurul gurii. Nu se duce la spalat. Mama se aseaza pe cosul de rufe, isi da capul pe spate si ofteaza. Ai sa ma omori, asa mi-a zis. Eu gafai si-mi sterg lacrimile de pe fata unsuroasa de ruj.

Imi e rusine. Imi e atat de rusine ca vreau sa mor. Cum am facut eu pe grozava. Cum am crezut ca nu-si va da seama. Imi e rusine. Nu o sa fumez niciodata, nici cand voi fi mare. Nu o sa port tocuri niciodata. Si nici ruj. Respirand greu, incep sa ma smiorcai. Mama nu se uita la mine. Sta pe cosul de rufe, cu ochii in tavan. Si eu, plangand cu ochii-n soare. Adica in becul de la baie.

6 aprilie, Secvente/Amintirea

Cuvintele pentru Olguta: seceta, tipenie, zaharisit, bozgor; ora 4:46

Olguta a scris:

Am mainile murdare de sange. Am imprastiat un tantar pe toata linia vietii din palma dreapta. Bunica mea ghiceste in cafea. Veneau multe femei la ea. Mamaia se ridica din fotoliu si mergea in bucatarie. Aprindea aragazul, intotdeauna cu chibritul. Punea pe o tava o ceasca, o cutie de ness cu marginile zaharisite si la final, ibricul aburind. Intra cu tava in camera si mie imi zicea sa ies afara. Odata a venit o profesoara de matematica. Statea la primul etaj si era singura din bloc care avea sonerie cu melodie. Toti copiii eram incantati. Vecinii mei de la patru erau unguri. Erau doi golani de saispe ani si le placea sa o necajeasca pe profesoara. Sunau la sonerie si fugeau. Femeia raspundea, vedea ca e o farsa si urla dupa ei pe scari: fir-ati sa fiti de bozgori. Apoi trantea usa si melodia canta inca. Stiu asta pentru ca cel mai adesea fugeam si eu cu ei pe trepte in sus, cu inima cat un purice nesatul. Eram in clasa a doua, abia invatasem tabla inmultirii cu 7. Am luat o bucata de hartie igienica, era roz, si am scris cu un creion: unu ori sapte sapte, doi ori sapte paispe, trei ori sapte douasunu si asa pana la sapte ori zece saptezeci. Apoi am intrat in camera bunicii. Profesoara mi-a pus patru. Ce proasta! Ca scrisesem pe hartie igienica. Mamaia mi-a zis: iesi afara. Am iesit.

Cica tantarii au dinti. Cand eram mica nu omoram nici tipenie de gandac. Ca imi intrase mie ideea idioata in cap ca poate insecta aia e un om. Poate e mama, poate e Irina de la A2, poate e prietenul lu’ tata care avea multe casete porno. Poate ca, printr-o vraja anume, ei au fost transformati in gandaci. Si striga mut catre mine sunt eu, sunt eu! nuuuuuu!, in timp ce imi indrept talpa, matura, cartea catre elitrele lor. Adevarul care e, nu stiu care tampenie m-a izbit prima. Ori asta, ori gandul chinuitor ca baiatul din cartier care imi placea mie putea deveni invizibil si cand vroia venea la mine si vedea tot ce fac. Cateva luni bune nu m-am scarpinat in nas decat noaptea tarziu, cand ma gandeam ca poate a plecat ca ii e somn, nu am mers la toaleta decat cand nu ma mai puteam tine si am mancat cu furculita si cutitul. Mama a ras ce a ras, dar apoi s-a suparat si nu m-a mai lasat sa ma uit la televizor. Nici eu nu am lasat-o odata. Ca se certase cu tata. Stateau amandoi in pat si taceau impreuna dezolant ca o seceta. Si atunci m-am dus la sifonier, am scos o patura si am pus-o pe televizor. Pana nu va pupati nu dau jos patura. Mama a ras prima. Apoi tata. Dar tata a pupat-o intai pe mama. Cand eram foarte mica si ieseam la plimbare toti trei, isi bateau joc de mine. Tata intindea gura catre mama si ii zicea uita-te la fiica-ta. Mama se uita si incepeau amandoi sa rada. Cica intindeam si eu botul in ritmul lu’ tata. Am crescut si am aflat ca se numeste mimetism.

Cuvintele pentru Soozie: comentariu, ceas, dvd, scroll; ora 2:33

Soozie a scris:


ce mult ma bucur ca a trecut timpul peste acele intamplari
si nimeni nu le-a stricat, acum sunt conservate
scroll-uiesc prin trecut si stiu ca e intact
niciun comentariu nu va altera ce-a fost
acum e in siguranta noaptea aia cand dormeai si te tineam in brate
te cuprindeam si iti strangeam in pumn degetul mare
si imi lipeam nasul de spatele tau
si ma rugam sa se opreasca ceasul
sa nu sune alarma dimineata
sa stam asa pentru totdeauna
adormiti de ultimul film, de ultimul dvd inchiriat
pe salteaua ingusta din garsoniera insalubra
imbratisati
nu te mai iubesc, dar iti voi simti mereu mirosul
de lacramioare, somn, tigari si barbat
in nari
si adanc, foarte adanc in mine

5 aprilie, Foc si sete oarba/ A little death around the eyes (I)

Cuvintele pentru Olguta: infatuare, creioane colorate, spuma de ras, savant. Ora 00:55.

Olguta a scris:

Oamenii stiu sa f^ta meciul. Toti sunt un Banel, un Napoleon, un Romeo pripit. In mod normal as fi vrut sa povestesc despre visele mele de azi noapte. Despre cum am compus iar texte, pe care le recita Soozie, asezata pe un scaun pus in pat. Tinea un monolog in care explica de ce ii plac caprele. Pentru ca au o vulnerabilitate pentru surmenaj si sinucidere, perora ea in cuvintele mele. Sinuciderea caprelor…Oricum nu cred ca o sa ma sinucid vreodata. Asta pentru ca sigur o sa am atatea ciorne de bilete de adio incat o sa imi vina ideea savanta sa scot o carte.

Desi incerc sa imi distrag atentia gandindu-ma ca, uite, vezi, un ac de siguranta pus in picioare seamana cu un crochiu de papusa matrosca, in fond, un gol ca de chiuretaj nu dispare. Stiu ca expertii au decretat ca visele sunt noncolore, dar eu am un mic secret: tin sub perna o cutie de creioane colorate si de fiecare data cand mi-o ia sufletul aiurea prin codru des si negru scot artileria grea. Creioanele mele imi hasureaza reveriile ecosez, uneori in culori neinventate inca de godete. (Un coleg mi-a spus odata ca a observat la mine atatea nuante de verde despre care nici nu stia ca exista). Dar in seara asta nu stiu unde dracu este ascutitoarea si creioanele mele sunt tocite. In fine. Tata mi-a spus ca “a te indragosti” nu e un lucru savant. Allanis Morissette a zis de asemenea ca even educated fleas do it, si la o adica, micuta si fasneata cum sunt, cu licenta pe vine, as putea sa fiu, metaforic, puricele educat din melodie. Atata vreme cat nu sunt eu insami frecata la melodie, stii ce zic? Atata timp cat nu se tasneste spre mine ca dintr-un tub de spuma de ras sub presiune. Atata timp cat nu sunt obligata sa dansez pe “Fire starter” blocat in fast forward. Atata timp cat o saptamana inseamna doar o saptamana, si nu devine un cub concentrat topit in supa timpului. Atata timp cat nu ne batem joc de cuvinte cu infatuarea unui punct stropsit la finalul propozitiei, definitiv si irevocabil. Atata timp cat nu ma aflu acum, aici, papusara de cuvinte, cu atele inmanucheate in o mie de noduri in gat si stomac. Si sa nu stiu ce sa spun. Doar sa injur si sa compilez felurite. Ca de exemplu, “fiind baiet paduri cutreieram si ma culcam ades langa raul Piedra am sezut si am plans”. Tembel. Si vreau ca mintile mele sa fie tembele, zburdalnice, isterice, zalude, abracadabrante nu din cauza meteoritilor asasini, ci pentru ca descopar noi planete. Ai inteles?

Cuvintele pentru Soozie: cochilie, spirt, blugi, cablu. Ora 00:57.

Soozie a scris:

Din coltul luminos de unde imi citeam revista, lumea parea ordonata. Zambete imi infloreau in coltul drept al gurii, periodic. Cat de dragut e totul, ma gandeam. What a nice little world. Chiar si ultima cearta, cea in trena careia tocmai ne inveleam monosilabismul amandoi, parea OK. Sarea si piperul. In oras, aer proaspat, lume prin baruri, flirturi si sex. Tinerete si haine misto. Cat de tare.

Revista era a naibii de buna. Pagini intregi despre anii de glorie ai The Marquee, intr-o publicatie din 2007. E ceva. Si ce umor englezesc delicios. Am ras cu capul pe spate cinci minute cand un brit pop-er scria despre un magazin de unde si-a cumparat el nu stiu ce blugi. Vindea acolo un stereotip de femeie, blonda si inalta, rusoaica, toata numa' sex, pe numele ei Slutvana, sau asa ceva. Slutvana.

Ma foisem pe fotoliul cadou de la mama, bausem o Cuba Libre, doua, trei, reci si acrisoare, stateam in cochilia de frumusete interioara a lumii. Ameteala ma plutea lin. Ma uitam la fotografii, la mine. Ridurile degetelor mele aratau a riduri de pianista. Nu-mi rosesem unghiile de vreo saptamana, deci erau din nou lungi si frumoase. Ma simteam supla si parul imi mirosea a balsam de fructe. Eram, oficial, o femeie frumoasa si desteapta, tanara, culta, articulata, complexa, citind o revista britanica si razand la glume de masculi intr-o seara in care toate culorile din jurul ei se asortau.

Pe masura ce imi sorbeam romul spirtos diluat in cola zero, ma intrebam tot mai acut care e rostul frumusetii, daca nu o constata nimeni. De ce nu e nimeni pe celalalt fotoliu, afundat la randu-i in ceva carte desteapta, care sa arunce cate o privire spre mine din cand in cand. Pentru ca sunt singura. De ce sunt singura. Pentru ca ne-am certat, si asta e faza in care ni se racoresc orgoliile. E bine sa fii orgolios? Pai da, daca nu vrei sa fii o carpa. Bun, si e mai bine sa fii un orgoliu singur decat o carpa fericita? Da, sau poate ca nu, dar daca e sa fie cineva carpa fericita din cuplu, nu fii tu aia. Esti femeie. Ai toate calitatile. Da, le am, si nu mi le constata nimeni. Pentru ca sunt singura.

Ce rost are ca-mi miroase parul a balsam de fructe. De ce balsamul asta, cel mai scump, si nu altul. Cine e aici sa-mi adulmece parul ud. Nimeni. Slutvana, ce rost are ca rad de Slutvana, cui ii voi povesti eu despre ea. Si cine va rade cu mine. Nimeni. Mainile mele de pianizda, cine observa ridurile de pianizda, cui ii voi canta la pian. Nimanui. Camera mea, lampa calda, fotografiile de pe pereti. Vor da din cap, da, frumos. Cine se va indragosti. Nimeni.

Cate femei stau la ora asta, prin intunericuri, fiind minunate. Si singure. Dar cati barbati. Cati barbati au renuntat sa creada ca eu exist, ca ele exista. Cata singuratate, ce nedrept e totul. Cati dintre noi ne afundam in relatii caldute, ca sa avem cu cine ne-o trage cand nu suntem prea obositi. Sa avem cu cine ne certa. Sa avem cu cine alunga singuratatea din noi. Ce simplu ar fi daca nimeni nu ar mai face compromisuri. Ce oferta. Si ce cerere.

Prima lacrima imi ardea pleoapa de jos. Dupa vreo trei secunde, o simteam rece pe obraz. Revista mi-a alunecat din brate si ma vedeam de sus, holbandu-ma in gol cu ochii inlacrimati, singura in camera. Ce patetic. Ce penibila sunt. Te urasc. Imi ocupi viata cu tristetea ce o esti. Cine stie pe langa cati am trecut de cand iti sunt fidela. Unul din ei ar fi stat in fotoliul de langa mine. Mi-ar fi mirosit balsamul, am fi fost fericiti. L-am ratat.

Gata, l-am ratat. Nu mai e nimeni. Acum e si el intr-o relatie calduta, fidel unei aproximative. Voi fi singura. Voi ramane singura. Nu voi mai avea putere sa ma dau cu balsam, sau sa fac ordine, singura. Si asa imi e greu. Voi zace in pat, mancand zacusca. Nu ma voi mai spala niciodata, nu voi mai citi nimic, nu voi mai scrie. Voi bea rom. Sa mai beau niste rom. Nu voi mai iesi din casa. Nu are niciun rost. Fara sens. E atat de fara sens. Ce rost are sa traiesti, daca esti singur. Pentru cine. De ce te-ai obosi. Sunt obosita. Voi manca zacusca, zacusca si ciocolata. Ma voi uita la televizor. Voi uita tot ce-am invatat. Voi manca zacusca si ma voi uita la televizor, nespalata. Da, asa arata viitorul meu. Mai vreau niste rom. Voi bea rom pana cand nu voi mai avea bani. Si apoi ma voi spanzura cu cablul.

4 aprilie, Nu stiu/ Camera ei

Cuvintele pentru Olguta: mal, a implora, sinapsa, Havana. Ora 13:00.

Olguta a scris:

M-am gandit azi la mine. Si mi-am spus ca probabil sunt cel mai intens cand nu imi dau seama ca sunt. Lipsa constiintei de sine, care ma face sa tasnesc din toti rarunchii, sa ma balangan febril ca un zorzon extravagant la gatul curvii de viata.

De exemplu, creierul meu e mult mai destept cand dorm. Stiu asta din zecile de fragmente de proza si poezie pe care le plasmuieste mintea mea cand, oficial, nu e treaza. Azi noapte am visat cum compuneam texte in care Cartarescu povestea cum a indreptat cu surubelnita un covor pus câş, din sufrageria mamei lui. Alta data sunt mai frumoasa cand ma surprind scurt intr-o vitrina, nu cand stationez in fata unei oglinzi. Cand ma aflu intr-o perpetua dare de seama a sinelui, totul risca sa devina banal. Si atat de savuroase sunt momentele cand exist in lipsa mea. De exemplu, exista un anumit tip de discutii care imi declanseaza un soi straniu de masochism al conversatiei. Imi plac discutiile lungi si pretentioase. Cand nu inteleg. Tot sau nimic. Apreciez dialogul acela ca o havana, savurat gros, cu inspiratii adanci, cuvintele alea grele, infasurate ca intr-o clatita cu mirodenii ale sinapselor. Imi place sa ma simt in inferioritate, sa ma privesc cu condescendenta in raport cu ceilalti. Imi place sa vorbesc cu oameni mai inteligenti decat mine. Care stiu asta. Sa simt cum mi se aseaza ridurile fruntii concav ca un mijloc sculptat, de femeie frumoasa. Sa imi ascult sangele pulsand ca un izvor de munte. Izvorul care nu formeaza niciodata mal, sangele care nu depune niciodata rasina platitudinilor. Si sa intreb, si sa insist sa mi se dea raspunsurile, sa plutesc bezmetic pe un ocean de probabilitati. Apoi sa aflu. E mult mai savuros sa implor gandurile interlocutorului meu decat sa fiu iscusita care le stie de dinainte.

Cum se intampla acum, cand aflu de la Paul ca Akira Kurosawa a inventat filmatul soarelui. Ma nedumiresc, ma dezbrac de un eu imbacsit de sine insusi si intreb, cu fruntea concava: cum adica?

Cuvintele pentru Soozie: pateu, musli, taram, kefir. Ora 13:01.

Soozie a scris:

Cand am intrat, m-a izbit lumina senzuala si parfumul greu. Intr-un colt, pe parchet, avea o 'lava lamp', in care sfere bordo de fluid se desprindeau si de podeaua lampii, si de tavanul ei, dansand prin celalalt fluid, mai putin dens, sclipicios. Luminile se plimbau pe pereti, dezvaluind ba obiecte lucitoare, ba draperii, ba carti, ba absolut nimic. Langa lampa era un cos plin cu frunze si fructe uscate, mingi facute din nuiele si alte bazaconii maronii care emanau un miros oriental, ceva de templu, mosc, patchouli si alte mirodenii necunoscute mie.

Treptat, m-am obisnuit cu intunericul si mi s-a reglat respiratia. Cei patru pereti aratau ca si cand fiecare ar fi apartinut unei alte camere. Si unei alte femei. Lapma dezvaluia o buna parte din peretele de care era lipit capatul patului. Alb si nedecorat cu altceva decat un poster imens, inramat in metal, acoperit de sticla. Jimi Hendrix, cu esarfe mov si rosii pe cap, scurta de caporal din catifea visinie, bumbi aurii si snur galben, pantaloni maro de stofa incredibil de stramti si chitara tinuta invers de niste degete lungi si pline de inele de argint, cu pietre colorate. Cele doua etajere, lipite de perete de-a stanga si de-a drapta patului, erau ocupate de urmatoarele obiecte: o vaza cu flori de camp ofilite, un bol cu musli amestecat cu kefir, uscat pe margini, o carte de franceza, cateva carti de tarot, un pachet de servetele demachiante, un parfum, cateva pateuri vechi pe o farfurie, o pereche de sosete facute minge. Asta era peretele hippioatei.

Colt cu el, in dreapta, era peretele profesoarei. De la podea si pana la tavan, biblioteca. Usa parea decupata in rafturi, pentru ca si deasupra ei erau carti. Polite de lemn doldora de carti. Daca te uitai doar la peretele asta, calatoreai in timp. Deveneai convins ca te afli intr-o bibliteca de la inceputul secolului, si erai coplesit. Volume legate in piele, cu titlurile scrise cu auriu se amestecau cu editii necartonate, rupte si ingalbenite, care erau lipite de carti lucioase. Pe usa erau lipite articole de ziar: recenzii de carte. Am intrebat-o daca e vreun sens in aranjarea cartilor pe rafturi. Daca e alfabetica, cronologica sau dupa preferinte. 'E autobiografica', mi-a zis. High Fidelity.

Peretele opus lui Jimi Hendrix avea un geam urias. Captusita cu obloane externe, verzi si intunecate, fereastra brazda camera cu lumina care scapa printre scandurile obloanelor. Draperiile erau exagerate. Mari, grele, de catifea stacojie, ar fi putut face bezna de dinaintea Genezei, la o adica. Peretele era captusit cu fotografii: animale, cladiri, oameni, chipuri, peisaje, culori, sepia, alb-negru, polaroid, glossy, mate, autoportrete, pagini din revistele de moda. In stanga ferestrei, doar, avea un desen: portretul ei in pozitia lui Che Guevara, desenat cu marker rosu direct pe zugraveala. Acesta era peretele artistei.

Opus bibliotecii sta un zid care mi-a captat intreaga intrigare. Zugravit mov, in perete erau batute zeci si sute de cuisoare micute, de care erau atarnate, ca la muzeu, toate bijuteriile ei. Cercei, margele, bratari de maini si de glezne, tiare, inele, lantisoare, clame de par. Aurii sau argintii, cu pietre sau fara, din sticla sau lemn, creau o imagine de bazar turcesc ce-ti lua ochii. Te indreptai instinctiv spre ele si le studiai in parte. Straluceau care-cum cadea lumina lampii pe ele. Aveau reflexii si emanau fairy dust in camera, puteai sa juri. Acesta era peretele tigancii.

Pe jos, parchet. Nu avea covoare. Patul era enorm si visiniu. Trei perne brodate cu fir metalic si paiete il impodobeau ca intr-un basm despre o printesa adormita in odaia ei din taramul celalalt. Intre perne, un motan enorm, negru, dormita sfidator clipind rar din ochii galbeni. Impresia pe care ti-o lasa intreaga camera, cu peretii incarcati, mirosul de templu, si patul regesc era de nebunie. Dementa si lux.

3 aprilie, Si alti demoni/ Demon tied to a chair in my life

Cuvintele pentru Olguta: harciog, ananghie, cocleala, agrise. Ora 23:53.

Olguta a scris:

Astazi o sa vorbesc despre dragoste. Eu, cea mai afona creatura. La varsta mea, de netrecuta doamna si domnita, am ajuns la urmatoarea concluzie: cocleala mare, monser! Deci sa dau arama pe fata: lumea e impojghitata de un strat de scârbonat de cuplu, gros cat o ceafa de bodyguard.

Cu totii invidiem cuplurile octogenare. Acelea care merg senin pe strada, tinandu-se de mana, batranii frumosi, cu riduri adanci de dragoste. Dar ce fac cei mai multi dintre contemporanii mei, de fapt? El se atarna de ea ca de un un cuier, iar ea ii baga mana in buzunarul de la spate. Si umbla asa, pupandu-se din cand in cand zgomotos. Tu, mergand undeva in spatele lor, te simti ca la tabla, cand esti la ananghie ca nu stii lectia si profesorul iti explica cu expectoratii: ai da orice sa nu fii acolo. Dar continui sa pasesti in urma, gandindu-te ca EL o fi vreun flacau din asta care parca si-a petrecut toata dimineata mancand mere padurete si agrise, umplandu-si gura de bale. Pe care si le scurge cand vreo dama cu miros de balsam de par si poseta de bazar se fataie pe langa el intr-o permanenta emulatie în blugi mulati. Si iti inchipui cum EA a primit sfaturi de la vecinele ma-sii: lasa-l maica, asa-i barbatul, ii place sa isi usureze firea prin toate pivnitele, da’ macar sa nu te bata. Fake love, not war: mentalitate de gospodina. Si pufnesti in ras si ai o grimasa de plans si ocolesti flegma pe care tocmai a ejaculat-o garsonul. Si iti zici ca tu nu o sa fii niciodata asa si meditezi ca dragostea asta chiar trece prin stomac. Ca cacatul.

…

Pana una alta te duci acasa sa hibernezi ca un harciog si sa astepti primavara. Cand o sa poti bea apa minerala din cupe de zambile. Primite de la el.

Cuvintele pentru Soozie: periscop, otet balsamic, gaura cheii, diafragma. Ora 23:54.

Soozie a scris:

Am avut cea mai trista zi din lume. Trista. Nu sfasietoare, nu dureroasa, nu deprimanta, nu stupida sau dezamagitoare, ci trista. Am constientizat pana in cele mai launtrice coarde ca dragostea s-a dus. Dupa clasicul gen de cearta stupida, soptita cu ura, dureroasa, ridicola si umilitoare, m-am ridicat si am plecat, ca de atatea ori inainte. Doar ca inainte ma durea fiecare pas. Cu fiecare pas pe care il faceam, stiam si mai sigur ca nu e asta sfarsitul, ca as muri, ca ma doare sufletul, ca vreau inapoi. Dar azi n-a fost asa.

Azi m-am ridicat, mi-am platit energizantul si am coborat scarile. Ma simteam ca un actor care joaca aceeasi scena de o mie de ori. Pana azi am parasit plangand, cu durere acida in stomac, toate locurile de intalnire din orasul asta. M-am obisnuit. Daca prima data a fost sfasietor si imi venea sa vomit de durere, acum intelegeam ca totul s-a dus, iremediabil, dracului.

Dragostea a murit incet-incet cu fiecare jignire, fiecare cearta, fiecare mobila trantita, farfurie sparta, gunoi imprastiat pe jos, facut de bagaje, plecat urland noaptea pe strazi, telefon trantit in nas, mesaj de la alta, mail de la alta, buzz de la alta, cu fiecare minciuna, inselatorie, gluma proasta, adormit plangand, blestemat, razbunat, pana cand n-a mai ramas nimic.

Toata energia mi-a secat. Nu mai pot sa ma cert, nu mai pot sa ma impac, nu mai pot sa rad, sa plang, sa ma f*t, sa ma uit la filme cu capul pe pieptul lui. Nu mai pot sa inteleg. Nu mai pot sa ma intereseze. A ramas epuizare. Un desert trist, un gol, o tacere amara.

Nu mai vreau s-aud de dragoste. Fiecare cuplu sarutandu-se in public e ca o palma peste fata mea amortita. Cata nesimtire, cata sfidare, cum am putut face si eu insami asta. Imi doresc sa injunghii fiecare om fericit de pe pamant. Sa-i ucid cu bestialitate, in fata jumatatilor. Singurii supravietuitori ar fi singurii.

Nu mi s-a mai intamplat asa. Ultima data am fugit in baie si m-am trantit pe ciment. Ma uitam pe gaura cheii cu frica, sa vad daca vine. Eram in transee si ma uitam printr-un periscop la miscarile inamicului. Ma durea stomacul, aceeasi arsura ca si cand as fi baut un litru de otet balsamic gol, care-mi declansa teama de ulcer pe fond nervos. Am ramas pe ciment pana cand n-am mai avut lacrimi. Obosisem, si atunci, foarte tare. Obosisem sa raman stupefiata in fata cuvintelor unei persoane atat de diferite de mine. Obosisem sa urlu. Obosisem sa vreau, sa incerc, sa fac compromisuri. Obosisem sa ma doara. Obosisem sa fie totul atat de stupid, stupid, stupid, stupid, stupid.

Am adormit si m-am trezit in pat. Ma mangaia pe par. Ma ruga sa-mi revin. Ma uitam in gol, durea atat de tare. Si, inexplicabil, dupa o saptamana de concediu medical, nemancat si uitat in gol, desertul mi s-a populat cu primul zambet. De acolo, am luat-o iar in sus.

Si-napoi. Inapoi. La presiunea in diafragma, la acidul in stomac, la febra, vertij, ameteala. Si azi, indiferenta. Pofta nebuna de somn, unde totul e negru si uitare. Pofta nebuna de pastile, unde totul e roz si uitare. Pofta nebuna de moarte.

2 aprilie, Pui de iele/ reverii din copilarie

Cuvintele pentru Olguta: a imbuiba, otteri, cristelnita, diapazon. Ora 1:40.

Olguta a scris:

Cu totii trecem prin stari cand nu stim ce sa spunem. Exista o crispare, cand tot creierul e un lapsus al propriei tale fiinte si incepi sa te cauti prin buletine, carduri BRD sau legitimatii de biblioteca sa te afli. Pentru mine aceste momente sunt momentele de preafrumos sau de preagol. Ca o constipatie dupa ce te imbuibi de vraja sau ca un stomac strans dupa ce flamanzesti indelung.

Imi doresc atat de mult sa imi amintesc care a fost prima carte citita. Mama mi-a povestit ca eram foarte mica si am mers, intr-o zi, la prietena ei. Care statea la vila. Vila mi-o amintesc. Dar faptul ca am dat buna-ziua si am mers tinta la biblioteca, am luat o carte, ne-am asezat amandoua, eu pe burta, cartea pe spate, si ne-am imprietenit vreo ora nu imi mai amintesc. Dar o cred pe mama.

Acasa la bunica mea exista un dulap unde isi tinea tataia cartile. Tataia era un om sobru, fost securist care ma iubea teribil, pe toata distanta dintre noi, de la Timisoara unde se afla el, la Tulcea, unde eram eu. In unele seri, cand o intrebam, mama imi povestea despre el, iar eu ascultam fascinata povesti cu bunicul. Cum era el militian si mergea in misiune cu nea Sandu, colegul lui mustacios si tuciuriu cu care eram vecini si care ma invata ca daca ma enerveaza mama sa arunc un chibrit aprins in sifonier. Prindea toti criminalii si ii batea de ii zvanta, imi zicea mama, care nu cred sa fi citit vreodata o carte de psihologia copilului. Asa ca, atunci cand am aflat ca in dulapul acela sunt cartile lu’ tataia, mi s-a infiorat inima ca un diapazon vibrat. Am deschis ambele usi cu nesat. Si acolo erau aliniate frumos, cu cotorul rosu in afara, carti multe si groase. Ma plictisea eleganta aia rosie cu titluri lungi si aurii a copertelor. Si erau atat de groase cartile si toate la aceeasi marime, iar eu le priveam cu egala nedumerire pe toate. Si printre ele, am gasit-o. O tin minte pentru ca era doar jumate, o zdreanta inoportuna de carte, ca o pereche de otteri in vitrinele luxoase de pe Fifth Avenue. Ii lipseau primele pagini. Habar nu aveam ce citesc, dar am prizat randurile cu fosele ochilor, intr-o singura dupa-amiaza, si am dat fuga in fata blocului sa povestesc despre zeul care isi manca pruncii, ca un sobolan, despre Tartar si Olimp, ambrozie si nectar. Cateva zile mai tarziu, intr-un colt cu acareturile de educatoare pe care mamaia nu le mai folosea de mult, am gasit si prima parte. Cartea se numea Legendele Olimpului.

In clasa a patra am luat premiu intai. Si am primit o carte alba cu titlu negru: Camil Petrescu. Teatru. Abia in liceu am citit-o. Si cand am ajuns la fraza cata luciditate, atata drama, m-am, pur si simplu, dus dracu’! Cand am vazut piesa de teatru la Timisoara, am iesit lacrimand si injurand: ‘tu-ti mortii lu tac’tu, Ruscane! O sa povestesc altcandva despre aceasta epifanie dureroasa. Despre adevaratul meu botez in cristelnita blestemata a jocului de iele.

Cuvintele pentru Soozie: blog, tricou, lumanare verde, cutie de bijuterii. Ora 1:39.

Soozie a scris:

imi e foarte dor sa ma tavalesc in iarba
sa fie soare, iarba sa sclipeasca albastru
sideful ala de frunze topite, stii ce zic
bulgari mici si uscati de pamant pe tricou
si ce daca sunt mare si imbracata frumos
smocuri bine inchegate sa-mi intre in coaste
sa ma doara, sa ma maseze pamantul
sa simt durerea din nas a anticiparii unei loviri
sa mestec un pai amarui si sa-l scuip
sa culeg papadii sa ma umplu de lapte lipicios si sa impletesc coroane
pana le termin sa li se ofileasca inceputul
papadiile mor prea repede
sa mananc capete de flori roz de trifoi
si de salcam, cu tot cu codite
sa sar sa topai dupa carabusi
sa-i prind sa-i inchid in pumn, sa rad isteric ca ma gadila in palma
sa fie o seara de mai, sa n-am nicio grija
sa ma strige mama pe geam, e deja intuneric
ma mai lasi? te rog, ma mai lasi?
nu vorbim de la geam, hai in casa
nu ma duc, se supara
prind buburuze care lasa ceva galben la mine in palma
ling cevaul ala galben si e amar
eu mij sub salcie, unu mississippi
doi mississippi, trei
GAAAAAAATAAAAAAA
cine nu-i gata-l iau cu lopata
apusul foarte rosu, jucatul de-a tarzan prin salcie si frica mea de a
nu ma scuipa careva
la ascunsa
sa facem cort din covoarele de pe bara
sa ducem o lumanare verde inauntru si sa ne jucam de-a magia
sa sapam in curtea scolii, sa adun pietre pretioase
sa umplu cu ele o cutie de bijuterii in care-au fost tenisi
sa fie preludiul comorii din adancuri
sa imi rup salopeta si sa nu conteze
sa alerg pe balustrada sa tip pe leagan sa
mananc paine cu unt si cu gem de caise
sa scriu in blog din nou, din nou, despre ciobul de copilarie din sufletul meu.

1 aprilie, Ti-e numele femeie, contorsiune!/ Jeux d'enfants

Cuvintele pentru Olguta: gradina botanica, masacru, cuantum, caine de paza. Ora 22:27.

Olguta a scris:

Despre femeile din viata unui barbat am tot auzit. Dar cine ne zice despre femeile care au influentat viata unei alte femei? O sa incep (si) eu.

Prima fiinta de sex feminin, in afara de mama, de care m-am atasat a fost o turcoaica. O chema Leila si maica-sa nu prea ma simpatiza. Intr-o zi, pe la vreo doisprezece ani amandoua, ne-am jucat de-a filmul si am ajuns sa ne sarutam. Apoi in fiecare zi, cand ai ei erau la serviciu, noi repetam scena. Peste patru ani, Leila m-a rugat sa il invat pe frati-su mai mic sa sarute. Si am acceptat. Asa am ajuns eu prima fratelui primei mele.

Dar nu asta importa. Ceea ce este relevant pentru dezvoltarea mea ulterioara este ca aceasta pustoaica mi-a spus intr-o zi, la paisprezece ani, ce e prietenia adevarata, intr-o singura propozitie. Venise la mine de dimineata, eu care nu dormisem toata noaptea de emotii ce nu vor fi expuse aici. Leila s-a uitat indelung la mine si am putut vedea efectiv cum i se dilata pupilele. Apoi a rostit: ce frumoasa esti! Iar eu am tasnit la oglinda. Desigur, de atunci am mai fost complimentata de prietenele mele: draguta, simpatica, bunoaca, p!zda-te-as f^te. Dar ca Leila nu mi-a mai spus nicio femeie. Niciodata. Si e mai facil asa. Sa iti supui gandurile nude unui masacru in valea valului palatin, sa le bagatelizezi, sa le trivializezi, sa le dobori cu o miscare de limba stramba. Leilei nu i-a fost teama de ipostaza stanjenitoare in care o prietena-femeie complimenteaza o alta prietena-femeie, zicand exploziv tot adevarul, nelasand niciun dumicat. In dimineata aceea, am trait impreuna cu ea prietenia verde, pura si multa, ca aerul intr-o gradina botanica.

Apoi este bunica mea din partea mamei. Dobrogeanca. Ea si tataia au mancat prune cu paine o toamna intreaga ca sa poata ridica o casa. Casa in care s-au nascut mama si fratii ei si in care eu am primit prima papusa din viata mea. Cand eram mica, dormeam cu ea. Si atata dadeam din picioare ca saraca femeie se muta intr-un pat vecin. Iar eu ma trezeam noaptea, bajbaiam dupa ea, n-o gaseam si incepeam sa urlu: mamaie, uni eci? vin telolistii, mamaie! Si mamaia Sica se suia inapoi in pat langa mine si dormea caftita pana dimineata, o vara intreaga. Ea este prima femeie careia i-am marturisit, la opt ani, cu ochi de ratusca si tarana sub unghii, ceea ce credeam eu ca mi se intampla: mamaie, vrei sa-ti zic ceva? m-am indragostit. Iar ea, a doua zi, la gard, cu gura pana la urechi: Fa Saveta, fa, auzi ce-mi zice copchila asta, cica a cazut pentru nepo’tu. Eu de rusine am fugit si m-am ascuns in vie. O iubesc pentru ca nu i-am purtat pica niciodata, desi eram copil si copiii pot uri ca zece minute de grindina peste zarzarii in floare.

Bunica din partea tatalui avea o alta viziune asupra sentimentelor. Frumoasa olteanca m-a luat intr-o zi, cand incepusem sa inmuguresc, ca sa zic asa, si mi-a zis: de aici in sus e a baiatului, trasand cu palma o linie imaginara in zona buricului si urcand-o pana la gat. De aici in jos, insa, e a barbatului, mama, si mi-a aratat ca de la buric in jos baietii nu mai au ce cauta. Acum ma suna periodic si ma intreaba despre dragoste. Si eu raspund nu stiu. Iar ea imi zice, ca un caine de paza alertat la portile amorului: bine, vezi ca te mai las un an-doi, dup-aia ar fi bine sa fii pregatita sa dai un raspuns.

Iubesc femeile. De dragoste nebune. Femeile din viata mea. Pentru ca sunt un cuantum, un caleidoscop, un cub Rubick, un curcubeu. Pentru ca mi-au contorsionat sufletul sa fie acrobatul ghidus de azi.

Cuvintele pentru Soozie: leustean, satiriazis, celulita, coala A4. Ora 15:18.

Soozie a scris:

Uram copiii. 'Je veux les bonbons!' - definitia copilului de pretutindeni, dintotdeauna. Ori de cate ori vedeam o femeie insarcinata pe strada, ma uitam la ea cu senzatia de furnicaturi prin stomac cu care te uiti la oamenii grav bolnavi, cu plagi deschise pe corp. 'Doamne, fereste-ma' imi ziceam, ingrozita, de fiecare data.

Nu e vorba de feminism. Definirea femeii pe parcursul istoriei ca mama si sotie (deci exclusiv in raport cu ceilalti, nu ca atare) ma deranjeaza, oarecum, dar nu era vorba de asta. Copiii mi se pareau mici monstri, egoisti si rai, care aduc suferinta mamei lor, victima satiriazisului consortului. In primul rand, prin sarcina si nastere ('sarcina e o boala', spunea ginecologul meu preferat), apoi prin silueta compromisa de celulita si solduri largite, si apoi prin seria nesfarsita de plansete ridicole, scutece murdare, apoi incapatanari, mofturi, alinturi, apoi cruzimea etapei 'clase primare', idiotenia pura a etapei 'scoala generala', ca sa nu mai vorbim de monstruozitatea scaldata in hormoni a etapei 'liceu', toate acestea completate fatidic de o serie lunga si odioasa de ingratitudini, obraznicii si lipse de respect. Si asa mai departe.

Pana ieri. Uitandu-ma posaca in gol pe drumul de o tranzitie infioratoare Hunedoara-Deva, admirand peisajul proaspat iesit din bombardamente - ai zice, vad cu coda ochiului urcand un copil. Baiat. Era cu mama lui, si, in picioare, imi venea cam pana la talie, eu, sezand. Nu ma pricep la varstele copiilor, dar estimez ca avea vreo 4 ani.

M-am indragostit. Niste ochi enormi, negri, cu gene lungi si intoarse. Un ten de o catifelare nemainantalnita, cu obraji rosii de la frig. Nas mic, carn, alb, de jucarie. Gura, micuta si rosie. Dar nu trasaturile m-au facut sa iubesc acest copil, ci atitudinea lui fireasca, pura. Se holba la mine. Cu gura cascata, pentru ca avea nasul infundat. M-am uitat la el, i-am zambit. Nu mi-a zambit inapoi. Mi-am intors privirea, dar simteam ca se holbeaza in continuare. Asa ca am inceput sa ma holbez si eu. Orice om mare s-ar fi uitat in alta parte, ar fi zambit incurcat, ar fi facut ceva conventional. Dar nu. Pustiul isi dorea sa se holbeze, deci se holba.

I-am facut cu ochiul. L-am surprins, pentru ca a clipit apasat, dandu-si si capul inapoi pentru o clipa. Si am continuat sa ne uitam unul la celalalt, eu - zambind, el - cu o gravitate de academician, sustinandu-ne privirile cu naturalete, pana cand a coborat, cu capul intors dupa mine, la urmatoarea statie.

De ieri, si eu imi doresc un copil. Va fi cel mai frumos si mai destept copil din lume. Il voi adormi cu Pink Floyd, ii voi fredona, leganandu-l, Ella Fitzgerald, il voi lasa sa se joace pe Fatboy Slim. Il voi lasa sa bage in gura toate ramele si toate membrele nespalate, il voi incuraja sa se murdareasca pe haine, daca-l ajuta la joaca. Ii voi cumpara un catel. Cand va ajunge la faza 'da de ce'-urilor, ii voi nota toate intrebarile si i le voi da la 18 ani, sa faca poeme din raspunsuri. Vom face impreuna palarii de vrajitor pentru toti cei pe care-i iubim, ne vom da cu bicicleta in fiecare seara si-i voi citi la culcare cele mai fantasmagorice basme din lume.

Ii voi pune la dispozitie topuri intregi de planse A4, A3, A2 si A1 ca sa deseneze tot ce-i trece prin cap. Cand nu ii vor mai ajunge, ii voi pune la dispozitie peretii. Vom dansa prin casa ca si cand nimeni nu ne-ar vedea si am avea mereu musafiri. Am calatori prin lume, am face mii de poze, le-am pune pe tavan. Si l-as invata sa cante la pian, dumnezeieste.

Am sapa impreuna in gradinita noastra cu busuoic, leustean, patrunjel, narcise si nu-ma-uita. Am planta grau in ghivece. Am face filme, am da concerte in curte si interviuri in biblioteca. Am lipi plante uscate si staniol pe felicitari pe care le-am trimite, fara nicio ocazie, la adrese necunoscute. Am bea suc natural de fructe. Am rasfoi atlase astronomice si am inventa constelatii noaptea, uitandu-ne, din hamacul din curte, la cer.