2 aprilie, Pui de iele/ reverii din copilarie

Cuvintele pentru Olguta: a imbuiba, otteri, cristelnita, diapazon. Ora 1:40.

Olguta a scris:

Cu totii trecem prin stari cand nu stim ce sa spunem. Exista o crispare, cand tot creierul e un lapsus al propriei tale fiinte si incepi sa te cauti prin buletine, carduri BRD sau legitimatii de biblioteca sa te afli. Pentru mine aceste momente sunt momentele de preafrumos sau de preagol. Ca o constipatie dupa ce te imbuibi de vraja sau ca un stomac strans dupa ce flamanzesti indelung.

Imi doresc atat de mult sa imi amintesc care a fost prima carte citita. Mama mi-a povestit ca eram foarte mica si am mers, intr-o zi, la prietena ei. Care statea la vila. Vila mi-o amintesc. Dar faptul ca am dat buna-ziua si am mers tinta la biblioteca, am luat o carte, ne-am asezat amandoua, eu pe burta, cartea pe spate, si ne-am imprietenit vreo ora nu imi mai amintesc. Dar o cred pe mama.

Acasa la bunica mea exista un dulap unde isi tinea tataia cartile. Tataia era un om sobru, fost securist care ma iubea teribil, pe toata distanta dintre noi, de la Timisoara unde se afla el, la Tulcea, unde eram eu. In unele seri, cand o intrebam, mama imi povestea despre el, iar eu ascultam fascinata povesti cu bunicul. Cum era el militian si mergea in misiune cu nea Sandu, colegul lui mustacios si tuciuriu cu care eram vecini si care ma invata ca daca ma enerveaza mama sa arunc un chibrit aprins in sifonier. Prindea toti criminalii si ii batea de ii zvanta, imi zicea mama, care nu cred sa fi citit vreodata o carte de psihologia copilului. Asa ca, atunci cand am aflat ca in dulapul acela sunt cartile lu’ tataia, mi s-a infiorat inima ca un diapazon vibrat. Am deschis ambele usi cu nesat. Si acolo erau aliniate frumos, cu cotorul rosu in afara, carti multe si groase. Ma plictisea eleganta aia rosie cu titluri lungi si aurii a copertelor. Si erau atat de groase cartile si toate la aceeasi marime, iar eu le priveam cu egala nedumerire pe toate. Si printre ele, am gasit-o. O tin minte pentru ca era doar jumate, o zdreanta inoportuna de carte, ca o pereche de otteri in vitrinele luxoase de pe Fifth Avenue. Ii lipseau primele pagini. Habar nu aveam ce citesc, dar am prizat randurile cu fosele ochilor, intr-o singura dupa-amiaza, si am dat fuga in fata blocului sa povestesc despre zeul care isi manca pruncii, ca un sobolan, despre Tartar si Olimp, ambrozie si nectar. Cateva zile mai tarziu, intr-un colt cu acareturile de educatoare pe care mamaia nu le mai folosea de mult, am gasit si prima parte. Cartea se numea Legendele Olimpului.

In clasa a patra am luat premiu intai. Si am primit o carte alba cu titlu negru: Camil Petrescu. Teatru. Abia in liceu am citit-o. Si cand am ajuns la fraza cata luciditate, atata drama, m-am, pur si simplu, dus dracu’! Cand am vazut piesa de teatru la Timisoara, am iesit lacrimand si injurand: ‘tu-ti mortii lu tac’tu, Ruscane! O sa povestesc altcandva despre aceasta epifanie dureroasa. Despre adevaratul meu botez in cristelnita blestemata a jocului de iele.

Cuvintele pentru Soozie: blog, tricou, lumanare verde, cutie de bijuterii. Ora 1:39.

Soozie a scris:

imi e foarte dor sa ma tavalesc in iarba
sa fie soare, iarba sa sclipeasca albastru
sideful ala de frunze topite, stii ce zic
bulgari mici si uscati de pamant pe tricou
si ce daca sunt mare si imbracata frumos
smocuri bine inchegate sa-mi intre in coaste
sa ma doara, sa ma maseze pamantul
sa simt durerea din nas a anticiparii unei loviri
sa mestec un pai amarui si sa-l scuip
sa culeg papadii sa ma umplu de lapte lipicios si sa impletesc coroane
pana le termin sa li se ofileasca inceputul
papadiile mor prea repede
sa mananc capete de flori roz de trifoi
si de salcam, cu tot cu codite
sa sar sa topai dupa carabusi
sa-i prind sa-i inchid in pumn, sa rad isteric ca ma gadila in palma
sa fie o seara de mai, sa n-am nicio grija
sa ma strige mama pe geam, e deja intuneric
ma mai lasi? te rog, ma mai lasi?
nu vorbim de la geam, hai in casa
nu ma duc, se supara
prind buburuze care lasa ceva galben la mine in palma
ling cevaul ala galben si e amar
eu mij sub salcie, unu mississippi
doi mississippi, trei
GAAAAAAATAAAAAAA
cine nu-i gata-l iau cu lopata
apusul foarte rosu, jucatul de-a tarzan prin salcie si frica mea de a
nu ma scuipa careva
la ascunsa
sa facem cort din covoarele de pe bara
sa ducem o lumanare verde inauntru si sa ne jucam de-a magia
sa sapam in curtea scolii, sa adun pietre pretioase
sa umplu cu ele o cutie de bijuterii in care-au fost tenisi
sa fie preludiul comorii din adancuri
sa imi rup salopeta si sa nu conteze
sa alerg pe balustrada sa tip pe leagan sa
mananc paine cu unt si cu gem de caise
sa scriu in blog din nou, din nou, despre ciobul de copilarie din sufletul meu.