3 aprilie, Si alti demoni/ Demon tied to a chair in my life

Cuvintele pentru Olguta: harciog, ananghie, cocleala, agrise. Ora 23:53.

Olguta a scris:

Astazi o sa vorbesc despre dragoste. Eu, cea mai afona creatura. La varsta mea, de netrecuta doamna si domnita, am ajuns la urmatoarea concluzie: cocleala mare, monser! Deci sa dau arama pe fata: lumea e impojghitata de un strat de scârbonat de cuplu, gros cat o ceafa de bodyguard.

Cu totii invidiem cuplurile octogenare. Acelea care merg senin pe strada, tinandu-se de mana, batranii frumosi, cu riduri adanci de dragoste. Dar ce fac cei mai multi dintre contemporanii mei, de fapt? El se atarna de ea ca de un un cuier, iar ea ii baga mana in buzunarul de la spate. Si umbla asa, pupandu-se din cand in cand zgomotos. Tu, mergand undeva in spatele lor, te simti ca la tabla, cand esti la ananghie ca nu stii lectia si profesorul iti explica cu expectoratii: ai da orice sa nu fii acolo. Dar continui sa pasesti in urma, gandindu-te ca EL o fi vreun flacau din asta care parca si-a petrecut toata dimineata mancand mere padurete si agrise, umplandu-si gura de bale. Pe care si le scurge cand vreo dama cu miros de balsam de par si poseta de bazar se fataie pe langa el intr-o permanenta emulatie în blugi mulati. Si iti inchipui cum EA a primit sfaturi de la vecinele ma-sii: lasa-l maica, asa-i barbatul, ii place sa isi usureze firea prin toate pivnitele, da’ macar sa nu te bata. Fake love, not war: mentalitate de gospodina. Si pufnesti in ras si ai o grimasa de plans si ocolesti flegma pe care tocmai a ejaculat-o garsonul. Si iti zici ca tu nu o sa fii niciodata asa si meditezi ca dragostea asta chiar trece prin stomac. Ca cacatul.

…

Pana una alta te duci acasa sa hibernezi ca un harciog si sa astepti primavara. Cand o sa poti bea apa minerala din cupe de zambile. Primite de la el.

Cuvintele pentru Soozie: periscop, otet balsamic, gaura cheii, diafragma. Ora 23:54.

Soozie a scris:

Am avut cea mai trista zi din lume. Trista. Nu sfasietoare, nu dureroasa, nu deprimanta, nu stupida sau dezamagitoare, ci trista. Am constientizat pana in cele mai launtrice coarde ca dragostea s-a dus. Dupa clasicul gen de cearta stupida, soptita cu ura, dureroasa, ridicola si umilitoare, m-am ridicat si am plecat, ca de atatea ori inainte. Doar ca inainte ma durea fiecare pas. Cu fiecare pas pe care il faceam, stiam si mai sigur ca nu e asta sfarsitul, ca as muri, ca ma doare sufletul, ca vreau inapoi. Dar azi n-a fost asa.

Azi m-am ridicat, mi-am platit energizantul si am coborat scarile. Ma simteam ca un actor care joaca aceeasi scena de o mie de ori. Pana azi am parasit plangand, cu durere acida in stomac, toate locurile de intalnire din orasul asta. M-am obisnuit. Daca prima data a fost sfasietor si imi venea sa vomit de durere, acum intelegeam ca totul s-a dus, iremediabil, dracului.

Dragostea a murit incet-incet cu fiecare jignire, fiecare cearta, fiecare mobila trantita, farfurie sparta, gunoi imprastiat pe jos, facut de bagaje, plecat urland noaptea pe strazi, telefon trantit in nas, mesaj de la alta, mail de la alta, buzz de la alta, cu fiecare minciuna, inselatorie, gluma proasta, adormit plangand, blestemat, razbunat, pana cand n-a mai ramas nimic.

Toata energia mi-a secat. Nu mai pot sa ma cert, nu mai pot sa ma impac, nu mai pot sa rad, sa plang, sa ma f*t, sa ma uit la filme cu capul pe pieptul lui. Nu mai pot sa inteleg. Nu mai pot sa ma intereseze. A ramas epuizare. Un desert trist, un gol, o tacere amara.

Nu mai vreau s-aud de dragoste. Fiecare cuplu sarutandu-se in public e ca o palma peste fata mea amortita. Cata nesimtire, cata sfidare, cum am putut face si eu insami asta. Imi doresc sa injunghii fiecare om fericit de pe pamant. Sa-i ucid cu bestialitate, in fata jumatatilor. Singurii supravietuitori ar fi singurii.

Nu mi s-a mai intamplat asa. Ultima data am fugit in baie si m-am trantit pe ciment. Ma uitam pe gaura cheii cu frica, sa vad daca vine. Eram in transee si ma uitam printr-un periscop la miscarile inamicului. Ma durea stomacul, aceeasi arsura ca si cand as fi baut un litru de otet balsamic gol, care-mi declansa teama de ulcer pe fond nervos. Am ramas pe ciment pana cand n-am mai avut lacrimi. Obosisem, si atunci, foarte tare. Obosisem sa raman stupefiata in fata cuvintelor unei persoane atat de diferite de mine. Obosisem sa urlu. Obosisem sa vreau, sa incerc, sa fac compromisuri. Obosisem sa ma doara. Obosisem sa fie totul atat de stupid, stupid, stupid, stupid, stupid.

Am adormit si m-am trezit in pat. Ma mangaia pe par. Ma ruga sa-mi revin. Ma uitam in gol, durea atat de tare. Si, inexplicabil, dupa o saptamana de concediu medical, nemancat si uitat in gol, desertul mi s-a populat cu primul zambet. De acolo, am luat-o iar in sus.

Si-napoi. Inapoi. La presiunea in diafragma, la acidul in stomac, la febra, vertij, ameteala. Si azi, indiferenta. Pofta nebuna de somn, unde totul e negru si uitare. Pofta nebuna de pastile, unde totul e roz si uitare. Pofta nebuna de moarte.