3 aprilie, Si alti demoni/ Demon tied to a chair in my life

Cuvintele pentru Olguta: harciog, ananghie, cocleala, agrise. Ora 23:53.

Olguta a scris:

Astazi o sa vorbesc despre dragoste. Eu, cea mai afona creatura. La varsta mea, de netrecuta doamna si domnita, am ajuns la urmatoarea concluzie: cocleala mare, monser! Deci sa dau arama pe fata: lumea e impojghitata de un strat de scârbonat de cuplu, gros cat o ceafa de bodyguard.

Cu totii invidiem cuplurile octogenare. Acelea care merg senin pe strada, tinandu-se de mana, batranii frumosi, cu riduri adanci de dragoste. Dar ce fac cei mai multi dintre contemporanii mei, de fapt? El se atarna de ea ca de un un cuier, iar ea ii baga mana in buzunarul de la spate. Si umbla asa, pupandu-se din cand in cand zgomotos. Tu, mergand undeva in spatele lor, te simti ca la tabla, cand esti la ananghie ca nu stii lectia si profesorul iti explica cu expectoratii: ai da orice sa nu fii acolo. Dar continui sa pasesti in urma, gandindu-te ca EL o fi vreun flacau din asta care parca si-a petrecut toata dimineata mancand mere padurete si agrise, umplandu-si gura de bale. Pe care si le scurge cand vreo dama cu miros de balsam de par si poseta de bazar se fataie pe langa el intr-o permanenta emulatie în blugi mulati. Si iti inchipui cum EA a primit sfaturi de la vecinele ma-sii: lasa-l maica, asa-i barbatul, ii place sa isi usureze firea prin toate pivnitele, da’ macar sa nu te bata. Fake love, not war: mentalitate de gospodina. Si pufnesti in ras si ai o grimasa de plans si ocolesti flegma pe care tocmai a ejaculat-o garsonul. Si iti zici ca tu nu o sa fii niciodata asa si meditezi ca dragostea asta chiar trece prin stomac. Ca cacatul.

…

Pana una alta te duci acasa sa hibernezi ca un harciog si sa astepti primavara. Cand o sa poti bea apa minerala din cupe de zambile. Primite de la el.

Cuvintele pentru Soozie: periscop, otet balsamic, gaura cheii, diafragma. Ora 23:54.

Soozie a scris:

Am avut cea mai trista zi din lume. Trista. Nu sfasietoare, nu dureroasa, nu deprimanta, nu stupida sau dezamagitoare, ci trista. Am constientizat pana in cele mai launtrice coarde ca dragostea s-a dus. Dupa clasicul gen de cearta stupida, soptita cu ura, dureroasa, ridicola si umilitoare, m-am ridicat si am plecat, ca de atatea ori inainte. Doar ca inainte ma durea fiecare pas. Cu fiecare pas pe care il faceam, stiam si mai sigur ca nu e asta sfarsitul, ca as muri, ca ma doare sufletul, ca vreau inapoi. Dar azi n-a fost asa.

Azi m-am ridicat, mi-am platit energizantul si am coborat scarile. Ma simteam ca un actor care joaca aceeasi scena de o mie de ori. Pana azi am parasit plangand, cu durere acida in stomac, toate locurile de intalnire din orasul asta. M-am obisnuit. Daca prima data a fost sfasietor si imi venea sa vomit de durere, acum intelegeam ca totul s-a dus, iremediabil, dracului.

Dragostea a murit incet-incet cu fiecare jignire, fiecare cearta, fiecare mobila trantita, farfurie sparta, gunoi imprastiat pe jos, facut de bagaje, plecat urland noaptea pe strazi, telefon trantit in nas, mesaj de la alta, mail de la alta, buzz de la alta, cu fiecare minciuna, inselatorie, gluma proasta, adormit plangand, blestemat, razbunat, pana cand n-a mai ramas nimic.

Toata energia mi-a secat. Nu mai pot sa ma cert, nu mai pot sa ma impac, nu mai pot sa rad, sa plang, sa ma f*t, sa ma uit la filme cu capul pe pieptul lui. Nu mai pot sa inteleg. Nu mai pot sa ma intereseze. A ramas epuizare. Un desert trist, un gol, o tacere amara.

Nu mai vreau s-aud de dragoste. Fiecare cuplu sarutandu-se in public e ca o palma peste fata mea amortita. Cata nesimtire, cata sfidare, cum am putut face si eu insami asta. Imi doresc sa injunghii fiecare om fericit de pe pamant. Sa-i ucid cu bestialitate, in fata jumatatilor. Singurii supravietuitori ar fi singurii.

Nu mi s-a mai intamplat asa. Ultima data am fugit in baie si m-am trantit pe ciment. Ma uitam pe gaura cheii cu frica, sa vad daca vine. Eram in transee si ma uitam printr-un periscop la miscarile inamicului. Ma durea stomacul, aceeasi arsura ca si cand as fi baut un litru de otet balsamic gol, care-mi declansa teama de ulcer pe fond nervos. Am ramas pe ciment pana cand n-am mai avut lacrimi. Obosisem, si atunci, foarte tare. Obosisem sa raman stupefiata in fata cuvintelor unei persoane atat de diferite de mine. Obosisem sa urlu. Obosisem sa vreau, sa incerc, sa fac compromisuri. Obosisem sa ma doara. Obosisem sa fie totul atat de stupid, stupid, stupid, stupid, stupid.

Am adormit si m-am trezit in pat. Ma mangaia pe par. Ma ruga sa-mi revin. Ma uitam in gol, durea atat de tare. Si, inexplicabil, dupa o saptamana de concediu medical, nemancat si uitat in gol, desertul mi s-a populat cu primul zambet. De acolo, am luat-o iar in sus.

Si-napoi. Inapoi. La presiunea in diafragma, la acidul in stomac, la febra, vertij, ameteala. Si azi, indiferenta. Pofta nebuna de somn, unde totul e negru si uitare. Pofta nebuna de pastile, unde totul e roz si uitare. Pofta nebuna de moarte.

2 aprilie, Pui de iele/ reverii din copilarie

Cuvintele pentru Olguta: a imbuiba, otteri, cristelnita, diapazon. Ora 1:40.

Olguta a scris:

Cu totii trecem prin stari cand nu stim ce sa spunem. Exista o crispare, cand tot creierul e un lapsus al propriei tale fiinte si incepi sa te cauti prin buletine, carduri BRD sau legitimatii de biblioteca sa te afli. Pentru mine aceste momente sunt momentele de preafrumos sau de preagol. Ca o constipatie dupa ce te imbuibi de vraja sau ca un stomac strans dupa ce flamanzesti indelung.

Imi doresc atat de mult sa imi amintesc care a fost prima carte citita. Mama mi-a povestit ca eram foarte mica si am mers, intr-o zi, la prietena ei. Care statea la vila. Vila mi-o amintesc. Dar faptul ca am dat buna-ziua si am mers tinta la biblioteca, am luat o carte, ne-am asezat amandoua, eu pe burta, cartea pe spate, si ne-am imprietenit vreo ora nu imi mai amintesc. Dar o cred pe mama.

Acasa la bunica mea exista un dulap unde isi tinea tataia cartile. Tataia era un om sobru, fost securist care ma iubea teribil, pe toata distanta dintre noi, de la Timisoara unde se afla el, la Tulcea, unde eram eu. In unele seri, cand o intrebam, mama imi povestea despre el, iar eu ascultam fascinata povesti cu bunicul. Cum era el militian si mergea in misiune cu nea Sandu, colegul lui mustacios si tuciuriu cu care eram vecini si care ma invata ca daca ma enerveaza mama sa arunc un chibrit aprins in sifonier. Prindea toti criminalii si ii batea de ii zvanta, imi zicea mama, care nu cred sa fi citit vreodata o carte de psihologia copilului. Asa ca, atunci cand am aflat ca in dulapul acela sunt cartile lu’ tataia, mi s-a infiorat inima ca un diapazon vibrat. Am deschis ambele usi cu nesat. Si acolo erau aliniate frumos, cu cotorul rosu in afara, carti multe si groase. Ma plictisea eleganta aia rosie cu titluri lungi si aurii a copertelor. Si erau atat de groase cartile si toate la aceeasi marime, iar eu le priveam cu egala nedumerire pe toate. Si printre ele, am gasit-o. O tin minte pentru ca era doar jumate, o zdreanta inoportuna de carte, ca o pereche de otteri in vitrinele luxoase de pe Fifth Avenue. Ii lipseau primele pagini. Habar nu aveam ce citesc, dar am prizat randurile cu fosele ochilor, intr-o singura dupa-amiaza, si am dat fuga in fata blocului sa povestesc despre zeul care isi manca pruncii, ca un sobolan, despre Tartar si Olimp, ambrozie si nectar. Cateva zile mai tarziu, intr-un colt cu acareturile de educatoare pe care mamaia nu le mai folosea de mult, am gasit si prima parte. Cartea se numea Legendele Olimpului.

In clasa a patra am luat premiu intai. Si am primit o carte alba cu titlu negru: Camil Petrescu. Teatru. Abia in liceu am citit-o. Si cand am ajuns la fraza cata luciditate, atata drama, m-am, pur si simplu, dus dracu’! Cand am vazut piesa de teatru la Timisoara, am iesit lacrimand si injurand: ‘tu-ti mortii lu tac’tu, Ruscane! O sa povestesc altcandva despre aceasta epifanie dureroasa. Despre adevaratul meu botez in cristelnita blestemata a jocului de iele.

Cuvintele pentru Soozie: blog, tricou, lumanare verde, cutie de bijuterii. Ora 1:39.

Soozie a scris:

imi e foarte dor sa ma tavalesc in iarba
sa fie soare, iarba sa sclipeasca albastru
sideful ala de frunze topite, stii ce zic
bulgari mici si uscati de pamant pe tricou
si ce daca sunt mare si imbracata frumos
smocuri bine inchegate sa-mi intre in coaste
sa ma doara, sa ma maseze pamantul
sa simt durerea din nas a anticiparii unei loviri
sa mestec un pai amarui si sa-l scuip
sa culeg papadii sa ma umplu de lapte lipicios si sa impletesc coroane
pana le termin sa li se ofileasca inceputul
papadiile mor prea repede
sa mananc capete de flori roz de trifoi
si de salcam, cu tot cu codite
sa sar sa topai dupa carabusi
sa-i prind sa-i inchid in pumn, sa rad isteric ca ma gadila in palma
sa fie o seara de mai, sa n-am nicio grija
sa ma strige mama pe geam, e deja intuneric
ma mai lasi? te rog, ma mai lasi?
nu vorbim de la geam, hai in casa
nu ma duc, se supara
prind buburuze care lasa ceva galben la mine in palma
ling cevaul ala galben si e amar
eu mij sub salcie, unu mississippi
doi mississippi, trei
GAAAAAAATAAAAAAA
cine nu-i gata-l iau cu lopata
apusul foarte rosu, jucatul de-a tarzan prin salcie si frica mea de a
nu ma scuipa careva
la ascunsa
sa facem cort din covoarele de pe bara
sa ducem o lumanare verde inauntru si sa ne jucam de-a magia
sa sapam in curtea scolii, sa adun pietre pretioase
sa umplu cu ele o cutie de bijuterii in care-au fost tenisi
sa fie preludiul comorii din adancuri
sa imi rup salopeta si sa nu conteze
sa alerg pe balustrada sa tip pe leagan sa
mananc paine cu unt si cu gem de caise
sa scriu in blog din nou, din nou, despre ciobul de copilarie din sufletul meu.

1 aprilie, Ti-e numele femeie, contorsiune!/ Jeux d'enfants

Cuvintele pentru Olguta: gradina botanica, masacru, cuantum, caine de paza. Ora 22:27.

Olguta a scris:

Despre femeile din viata unui barbat am tot auzit. Dar cine ne zice despre femeile care au influentat viata unei alte femei? O sa incep (si) eu.

Prima fiinta de sex feminin, in afara de mama, de care m-am atasat a fost o turcoaica. O chema Leila si maica-sa nu prea ma simpatiza. Intr-o zi, pe la vreo doisprezece ani amandoua, ne-am jucat de-a filmul si am ajuns sa ne sarutam. Apoi in fiecare zi, cand ai ei erau la serviciu, noi repetam scena. Peste patru ani, Leila m-a rugat sa il invat pe frati-su mai mic sa sarute. Si am acceptat. Asa am ajuns eu prima fratelui primei mele.

Dar nu asta importa. Ceea ce este relevant pentru dezvoltarea mea ulterioara este ca aceasta pustoaica mi-a spus intr-o zi, la paisprezece ani, ce e prietenia adevarata, intr-o singura propozitie. Venise la mine de dimineata, eu care nu dormisem toata noaptea de emotii ce nu vor fi expuse aici. Leila s-a uitat indelung la mine si am putut vedea efectiv cum i se dilata pupilele. Apoi a rostit: ce frumoasa esti! Iar eu am tasnit la oglinda. Desigur, de atunci am mai fost complimentata de prietenele mele: draguta, simpatica, bunoaca, p!zda-te-as f^te. Dar ca Leila nu mi-a mai spus nicio femeie. Niciodata. Si e mai facil asa. Sa iti supui gandurile nude unui masacru in valea valului palatin, sa le bagatelizezi, sa le trivializezi, sa le dobori cu o miscare de limba stramba. Leilei nu i-a fost teama de ipostaza stanjenitoare in care o prietena-femeie complimenteaza o alta prietena-femeie, zicand exploziv tot adevarul, nelasand niciun dumicat. In dimineata aceea, am trait impreuna cu ea prietenia verde, pura si multa, ca aerul intr-o gradina botanica.

Apoi este bunica mea din partea mamei. Dobrogeanca. Ea si tataia au mancat prune cu paine o toamna intreaga ca sa poata ridica o casa. Casa in care s-au nascut mama si fratii ei si in care eu am primit prima papusa din viata mea. Cand eram mica, dormeam cu ea. Si atata dadeam din picioare ca saraca femeie se muta intr-un pat vecin. Iar eu ma trezeam noaptea, bajbaiam dupa ea, n-o gaseam si incepeam sa urlu: mamaie, uni eci? vin telolistii, mamaie! Si mamaia Sica se suia inapoi in pat langa mine si dormea caftita pana dimineata, o vara intreaga. Ea este prima femeie careia i-am marturisit, la opt ani, cu ochi de ratusca si tarana sub unghii, ceea ce credeam eu ca mi se intampla: mamaie, vrei sa-ti zic ceva? m-am indragostit. Iar ea, a doua zi, la gard, cu gura pana la urechi: Fa Saveta, fa, auzi ce-mi zice copchila asta, cica a cazut pentru nepo’tu. Eu de rusine am fugit si m-am ascuns in vie. O iubesc pentru ca nu i-am purtat pica niciodata, desi eram copil si copiii pot uri ca zece minute de grindina peste zarzarii in floare.

Bunica din partea tatalui avea o alta viziune asupra sentimentelor. Frumoasa olteanca m-a luat intr-o zi, cand incepusem sa inmuguresc, ca sa zic asa, si mi-a zis: de aici in sus e a baiatului, trasand cu palma o linie imaginara in zona buricului si urcand-o pana la gat. De aici in jos, insa, e a barbatului, mama, si mi-a aratat ca de la buric in jos baietii nu mai au ce cauta. Acum ma suna periodic si ma intreaba despre dragoste. Si eu raspund nu stiu. Iar ea imi zice, ca un caine de paza alertat la portile amorului: bine, vezi ca te mai las un an-doi, dup-aia ar fi bine sa fii pregatita sa dai un raspuns.

Iubesc femeile. De dragoste nebune. Femeile din viata mea. Pentru ca sunt un cuantum, un caleidoscop, un cub Rubick, un curcubeu. Pentru ca mi-au contorsionat sufletul sa fie acrobatul ghidus de azi.

Cuvintele pentru Soozie: leustean, satiriazis, celulita, coala A4. Ora 15:18.

Soozie a scris:

Uram copiii. 'Je veux les bonbons!' - definitia copilului de pretutindeni, dintotdeauna. Ori de cate ori vedeam o femeie insarcinata pe strada, ma uitam la ea cu senzatia de furnicaturi prin stomac cu care te uiti la oamenii grav bolnavi, cu plagi deschise pe corp. 'Doamne, fereste-ma' imi ziceam, ingrozita, de fiecare data.

Nu e vorba de feminism. Definirea femeii pe parcursul istoriei ca mama si sotie (deci exclusiv in raport cu ceilalti, nu ca atare) ma deranjeaza, oarecum, dar nu era vorba de asta. Copiii mi se pareau mici monstri, egoisti si rai, care aduc suferinta mamei lor, victima satiriazisului consortului. In primul rand, prin sarcina si nastere ('sarcina e o boala', spunea ginecologul meu preferat), apoi prin silueta compromisa de celulita si solduri largite, si apoi prin seria nesfarsita de plansete ridicole, scutece murdare, apoi incapatanari, mofturi, alinturi, apoi cruzimea etapei 'clase primare', idiotenia pura a etapei 'scoala generala', ca sa nu mai vorbim de monstruozitatea scaldata in hormoni a etapei 'liceu', toate acestea completate fatidic de o serie lunga si odioasa de ingratitudini, obraznicii si lipse de respect. Si asa mai departe.

Pana ieri. Uitandu-ma posaca in gol pe drumul de o tranzitie infioratoare Hunedoara-Deva, admirand peisajul proaspat iesit din bombardamente - ai zice, vad cu coda ochiului urcand un copil. Baiat. Era cu mama lui, si, in picioare, imi venea cam pana la talie, eu, sezand. Nu ma pricep la varstele copiilor, dar estimez ca avea vreo 4 ani.

M-am indragostit. Niste ochi enormi, negri, cu gene lungi si intoarse. Un ten de o catifelare nemainantalnita, cu obraji rosii de la frig. Nas mic, carn, alb, de jucarie. Gura, micuta si rosie. Dar nu trasaturile m-au facut sa iubesc acest copil, ci atitudinea lui fireasca, pura. Se holba la mine. Cu gura cascata, pentru ca avea nasul infundat. M-am uitat la el, i-am zambit. Nu mi-a zambit inapoi. Mi-am intors privirea, dar simteam ca se holbeaza in continuare. Asa ca am inceput sa ma holbez si eu. Orice om mare s-ar fi uitat in alta parte, ar fi zambit incurcat, ar fi facut ceva conventional. Dar nu. Pustiul isi dorea sa se holbeze, deci se holba.

I-am facut cu ochiul. L-am surprins, pentru ca a clipit apasat, dandu-si si capul inapoi pentru o clipa. Si am continuat sa ne uitam unul la celalalt, eu - zambind, el - cu o gravitate de academician, sustinandu-ne privirile cu naturalete, pana cand a coborat, cu capul intors dupa mine, la urmatoarea statie.

De ieri, si eu imi doresc un copil. Va fi cel mai frumos si mai destept copil din lume. Il voi adormi cu Pink Floyd, ii voi fredona, leganandu-l, Ella Fitzgerald, il voi lasa sa se joace pe Fatboy Slim. Il voi lasa sa bage in gura toate ramele si toate membrele nespalate, il voi incuraja sa se murdareasca pe haine, daca-l ajuta la joaca. Ii voi cumpara un catel. Cand va ajunge la faza 'da de ce'-urilor, ii voi nota toate intrebarile si i le voi da la 18 ani, sa faca poeme din raspunsuri. Vom face impreuna palarii de vrajitor pentru toti cei pe care-i iubim, ne vom da cu bicicleta in fiecare seara si-i voi citi la culcare cele mai fantasmagorice basme din lume.

Ii voi pune la dispozitie topuri intregi de planse A4, A3, A2 si A1 ca sa deseneze tot ce-i trece prin cap. Cand nu ii vor mai ajunge, ii voi pune la dispozitie peretii. Vom dansa prin casa ca si cand nimeni nu ne-ar vedea si am avea mereu musafiri. Am calatori prin lume, am face mii de poze, le-am pune pe tavan. Si l-as invata sa cante la pian, dumnezeieste.

Am sapa impreuna in gradinita noastra cu busuoic, leustean, patrunjel, narcise si nu-ma-uita. Am planta grau in ghivece. Am face filme, am da concerte in curte si interviuri in biblioteca. Am lipi plante uscate si staniol pe felicitari pe care le-am trimite, fara nicio ocazie, la adrese necunoscute. Am bea suc natural de fructe. Am rasfoi atlase astronomice si am inventa constelatii noaptea, uitandu-ne, din hamacul din curte, la cer.

31 martie, Pentru toti cei care, cei care ma irita/ Ellowen Deeowen

Cuvintele pentru Olguta: servieta, castor, tranchilizant, otita. Ora 23:04.

Olguta a scris:

Eu nu ma mai uit la televizor. (si vad ca de trei zile-ncoace scriu numai in-care-este-vorba-despre-mine-sa-mor-io-de-nu). Recunosc ca am deschis televizorul acum doua zile pentru ca ma innebunea Soozie cu “sa-mi bag, sa-mi dreg, c-o fi, c-o pati, ce bunoaca e Andreea Balan”. Eram pe mess cu un cavaler onorabil si cand mi-a replicat “da, i-as trage-o, in genul ma sui si dupa trei minute ma dau jos pe partea ailalta”, n-am mai rabdat si m-am bagat sub pat dupa telecomanda de pe inventarul caminului 13, pe care o observasem stinghera, odata, in timp ce cotrobaiam grabita dupa tenisii albastri. Ca ma enerveaza reclamele.

De exemplu, imi vine sa f^t un tranchilizant in curul castorului Colgate ca minte poporu’ cu televizoru’: Domnule castor, cum de ai dintii asa de stralucitor de albi? Pentru ca folosesc…Mars, ca tu ai toata ziua dintii portocalii, am vazut eu pe discavări, ca nush ce substanta contin ca sa nu iti sara smaltul cand dai cu incisivu’-n lemn. Deci las-o. Ca macane.

Apoi sunt imaginile cu gagici care mananca ciocolata. Deci astea baga ciocolata in ele vreo ţâşpe duble si se mai si ling pe degete, dar nici hepatita nu fac, nici gura nu le miroase, ca raman la fel de suple si le asteapta clasicul mertan in fiecare seara la portita sa le coboare in sat, la mol. Deci nea producatoru’, hai sictir!

Ce ar mai fi? Ah! Barbatul fatal tre’ neaparat sa fie din ala spilcuit, gen broker cu servieta, hearbreaker pe la vreo 30 de ani si douaj’ de centimetri. Daca se trezeste vreunul sa zica: ah da, aia care apar in reclamele la aftershave-uri, eu o sa zic: sa mori tu, ca doar nu ai vrea sa apara o femeie! Mai rau, care se rade! Pentru ele, televizorul are altceva in stoc. Imaginea uneia care se spala pe cap cu boiala intacta sau care nu are pantalonii sifonati cand se ridica de pe scaun ca sa ne arate posteriorul sub egida “maxima protectie. Always.”. Femeia perfecta, intelege odata pentru totdeauna! Iar femeilor perfecte nu le creste par la subtiori, clar? Revenind. Eu ma refer la barbatul care apare in reclamele la masini. Faţa si postura impecabile, sectiunea numarului de aur ca la mama ei; curbele luate pe trasa ideala; demaratul la o suta cu a doua, fara sa urle motorul; coboratul din masina fara sa traga frana de mana, ca in tara lu’ copywriter voda nu exista ordonanta de urgenta a guvernului romaniei nr 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Ca sa o scurtez, barbatul care il iubeste femeile. Eh cre’ca, cucoanelor, ca daca o fi vreun barbat cu otita sa va duca in parc pe bicicleta, sa cititi Minulescu si sa mancati inghetata la cornet, v-o sta in gat!?

Deci, pentru toti cei care, cei care ma irita, am o vorba sa va spun- moarte reclamelor de gen!

Cuvintele pentru Soozie: creta, coronita, batic, vulva. Ora 23:59.

Soozie a scris:

Iubesc Londra. O iubeam cu pathos inca de la prima lectie de engleza, in clasa a doua. Printre paginile manualelor, de-a lungul anilor, transparea o eleganta, o curatenie si o magie grea a orasului. Visam la un aer proaspat, usor incarcat de smog, o iarba de un verde ireal si o vreme care transforma orice moment al zilei in seara.

Exersam accentul. Incercam sa scap de americanismele grunge-ului si glam rockului pe care il ascultam pe atunci, si ma straduiam sa intru cu toata fonetica in punk, rock, brit-pop. In reverii dulci in care-mi exersam creativitatea, ma visam eleva unui liceu londonez, in uniforma bleumarin. Toate orele erau de literatura. Clasa avea tavan inalt, parchet scartaitor si biblioteci cu tomuri legate in piele de jos pana sus. Eu scriam la tabla enorma cu creta cilindrica numai minunatii, iar profesoara batrana, cu fuste lungi, veste, cizme, ochelari si coc roscat-caruntiu imi dadea A de fiecare data.

Ma plimbam cu o bicicleta cu torpedou peste tot. Toate strazile erau pavate cu piatra cubica, iar Hyde Park-ul era populat de toate florile albe si veveritele gri din lume. Traiam intr-o seara continua, cenusiul industrial al cerului acoperea felinarele de fier forjat, fiecare vecin avea o pisica neagra si grasa iar aerul mirosea a turta dulce.

Era mereu toamna in reveriile mele. Pe fiecare usa, la care ajungeai urcand cateva scari, atarna o coronita de Halloween: dovlecei marunti, maturite in miniatura si crengi de vasc. Baietii aveau ghete de piele, pantaloni foarte stramti si paltoane de tweed sau de catifea raiata. Unii purtau palarie, si toti aveau parul lung. Mergeau poetic pe strazi lucioase de ploaie cu manile bagate-n buzunare pana la cot, fluierand.

Femei si barbati deopotriva beau cidru si bere de ghimbir prin puburi. Erau de un blond sters, aveau dintii galbeni si ochii turcoaz inchis. Cantau, recitau, flirtau porcos dar oh, atat de fermecator, intr-o lumina laptoasa, galbena de tot. Rasetele, fumul de tigara si accentul insular se amestecau cu vocea nepamanteana a lui David Bowie. Mirosea a Burberry si a sex.

Vrajitoarele fierbeau in bucatarii ierburi magice. Londa e singurul oras in care o vrajitoare tipica se afla la ea acasa. Beefeaterii de la Buckingham isi faceau rondul, iar pe malul Tamisei se plimbau cu bicicletele vesnicii indragostiti.

Acum o luna, am coborat cu inima-n gat treptele scarii avionului, pe Heathrow. Fara sa clipesc, mi-am imbuibat sufletul de imaginile care fugeau prin geamul autocarului, iar apoi au urmat doua zile de poveste. In Londra am trait intr-o viata anterioara, acum stiu sigur.

Doua zile si doua nopti m-am plimbat pe strazi. Din cand in cand ceream vreo indicatie, dar niciodata nu-mi consultam harta din ghiozdan. Cu ochii larg deschisi, cu gura larg deschisa, faceam piruete in slow motion pentru a vedea totul. Don't you miss a bloody thing, lass. Ma doare sufletul si acum de dor. O bucurie care nu incapea in fiinta mea incerca sa se-nghesuie in mine. Asa ca strigam, din cand in cand, din toti rarunchii: I love you, London!

Iarba era la fel de verde cum o visasem. Holurile din cladirea Westminster, in a caror podea sunt ingropati fostii slujbasi ai bisericii, au fost la fel de emotionante cum mi le inchipuiam. Am iubit intens fiecare elev de la colegiul Westminster, in uniforma bleumarin. Pe strazile lucind a ploaie, baietii aveau, cu totii, ghete din piele, pantaloni foarte stramti si paltoane de tweed sau de catifea raiata. Unii purtau palarie, si toti aveau parul lung.

Cerul era cenusiu, felinarele de fier forjat luminau galben, iar Hyde Parkul era populat de toate soiurile de flori albe si veverite gri. Double decker-uri misunau pe strazile de piatra cubica. Aerul era curat, apretat cu putin smog. In fereastra fiecarei case, pana la usa careia trebuia sa urci cateva trepte, torcea dispretuitor cate un motan urias, negru. Am cumparat carti dintr-o biblioteca de pe Oxford Street, plina de la podea si pana sus cu tomuri. Am baut cidru si am flirtat porcos dar oh, atat de fermecator intr-un pub din King's Cross.

Pana si punkerii si punkeritele din metrou, fardati/te ca Marilyn Manson si imbracati/te ca Sid Vicious, cu piercinguri din varful urechilor, via nas, gura, obrazi, sfarcuri, burice si pana-n vulve imi pareau prieteni de-o viata. Am impartit cu ei tot ce aveam consumabil la mine, chiar si dupa ce o tanti mi-a vomitat, involuntar ce-i drept, pe bocanci.

Londra mi-a facut un cadou: in fata la Marquee, inchis, dar plin de fantome pe care le iubesc, am gasit un batic. Negru, de catifea, cu broderie argintie. Imi ingrop fata in el si inhalez. E Londra. Am murit, candva, in Londra. M-au incinerat, iar cenusa mi-a fost imprastiata peste tot. M-au calcat in picioare motanii, m-au maturat vrajitoarele, m-au plimbat poetii cu talpile ghetelor lor, m-au spalat ploile, m-au cules rotile bicicletelor cu torpedou. Si am crescut in flori albe, in Hyde Park.

30 martie, Socioloaga de serviciu/Ce vrea sa spuna Nichita

Cuvintele pentru Olguta: Huneiad, trapa, triumf, vascularizare. Ora 22:36.

Olguta a scris:

Am vorbit pana acum de doua categorii de oameni. Astazi vreau sa va povestesc de o a treia categorie, oamenii din transa nu-i-am-suportat-si-am-ajuns-sa-ma-topesc-dupa-ei.

Cel mai vechi exemplu dateaza din liceu. Pe la 2002, vine la noi in clasa o fata si agita apele (nu, nu faceam orele pe balta, cum s-ar sesiza unii sa se ia de originea mea deltaica, e doar o expresie!). Era prima fata pe care am vazut-o purtand tenisi, era discreta si distanta. Ca o femela alfa wannabe ce eram, ma enerva cumplit.

Dar apoi am inceput sa ne intalnim in fiecare dimineata in fata bancii de pe randul din mijloc si sa ne zicem bancuri.

De ce imi e draga? Pentru ca am plecat singure la mama dracului la Timisoara si am infruntat cu demnitate toate glumele: voi nu trebuia sa va dati jos la Bucuresti? Cu ea mi-am cumparat prima pereche de tenisi de la angrouri si am spart gura targului. Alta oara, in camin, i-a zis unei blonde incantatoare ca Anouk a fost cu ea in gimnaziu. Eu eram jumate in sifonier, nush ce naiba faceam, dar am imaginea. M-a invitat firesc in mistoul ei si m-a intrebat care era hitul lui Anouk in acea vreme. Eu am raspuns la fel de firesc Felatie la ratie si ne-am uitat amandoua in aceeasi directie, catre blonda. Nicio reactie, da-va dracu sau ceva. Inca radem cand ne amintim si uneori e si blonda sa isi reaminteasca cu noi. Vine din cand in cand sa imi traga jaluzelele si sa ma intrebe: cand ai iesit ultima oara din casa? Mi-a daruit o cutie de marochinarie sa imi pun cele 46 si 1/2 perechi de cercei. Mi-a promis ca imi decoreaza peretele anost de langa pat cu spice de grau si cu un soare de creta, iar maine mergem sa punem barcute pe Bega. Barcute pe care le-am facut aseara, pe podea, uitandu-ne la tutoriale de pe Youtube si pe care o sa scriem numele copiilor, cateilor, pisoilor si barbatilor doriti.

Un alt exemplu e un baiat. Cand eu am ridicat o intrebare pur/legitim jurnalistica, el a replicat: verifica-ti horoscopul. L-am urat cu hohote. Peste cativa ani, imi daruia carti, imi facea trei perechi de cercei, doua mi le-a oferit, pe a treia nu mi-o va mai da niciodata, botezam impreuna o stanca si imi era drag pentru mirosul pielii lui dimineata si pentru axila lui perfect sculptata sa-mi incapa crestetul.

Cel mai recent exemplu este Soozie. Hune-iadul meu, dracul gotic din Hunedoara. Ma enerva teribil, atat de tare incat, daca m-as fi concentrat, as fi putut simti vascularizatia degetelor zvacnind cu pizma. A dat dracul UVT-ului si am picat in aceeasi camera. In 123 am deschis consecutiv, pas cu pas, trapele firii noastre si ne-am revarsat. Acum eu ii dau sfaturi unde sa isi puna lada cu esarfe intr-o camera de 2 pe 2, iar ea imi zice ca barbatii trebuie luati usor si sa las dracului sarcasmul, ca ei nu stiu ce delicata sunt eu de fapt, da? Stam pana dimineata, citindu-l pe Cartarescu si stricandu-ne de ras, ea ca unei fetite i-a explodat o butelie de sifon in fata si eu ca maica-sa il incuia pe din-afara ca sa se mai joace si el cu copiii. Tasneste din pat, in miezul tacerii pline, zicand cu triumf: ba, tu trebuie sa te faci bruneta! si se pune in dreptul usii cand vreau sa ies nemachiata din casa: unde crezi ca pleci asa? Cand se duce acasa imi lasa cheile lantului de la bicicleta si dulceata ei de afine, iar cand se intoarce tranteste rucsacul in milocul patului, se aseaza si incepe sa imi povesteasca. Uram deopotriva cantarul si imi face cu mana in fiecare dimineata cand ne trezim. Este singura care imi zice: in acest moment ochii tai sunt verzi, iar eu de bucurie ii probez pantalonii ca sa isi dea seama cat vrea sa mai slabeasca. Acum asteptam sa intre Croatia in UE si mie sa imi vina masina, ca sa mergem la Pula. Iar eu o astept sa se intoarca de acasa.

Cuvintele pentru Soozie: contiguu, arteroscleroza, placut(z)a, nimfeta. Ora 18:23.

Soozie a scris:

'Ce-a vrut sa spuna poetul' ne intrebam cu totii, cand venea vorba de Nichita. Profa terminase facultatea pe cand Nichita nu se invata prin facultati. Asa ca ne-ntreba pe noi, care paream mai incantati de scriitura lui decat era ea. Ce poezie e aia fara rima. Si care nu vorbeste de mama, tarani, pamant, Ceahlau, iarna, Veronica Micle.

De dupa ochelarii - semilune de citit, de sub permanentul visina putreda, incruntarea nedumerita a doamnei profesoare ne dadea de inteles ca ne aflam in fata unui brainstorming. Raspunzi orice, sodomizezi poemul cum vrei, iti da nota functie de cat ii place de tine. Eu una, la Poveste sentimentala, am luat noo. Ceea ce inseamna ca avea gusturi kinky doamna profesoara, eu fiind o nimfeta sado-maso, estetic vorbind, vorbind pe jumate in engleza, if ya know what I'm sayin'.

Prietenul meu de pe-atunci avea 27 de piercing-uri, de la gat in sus. Si eu aveam cateva, si ni le imbarligam sfidator in curtea liceului. Spre deosebire de mine, el mai avea doua creste albastre paralele si bocanci cu boturile de otel. Indoia cu ele cutii postale. Isi iubea mama si inca facea baie cu ratuste galbene inotand prin cada. Mama lui il cunoscuse pe Nichita.

Ea era mica, el era faimos, si locuiau pe aceeasi strada, in Ploiesti. Avea cei mai albastri ochi albastri din lume, un mers de om abatut si o voce cu inflexiuni ciudate. De la ea am aflat ca poetul nu vrea sa zica, in general, nimic. Poetul este.

Cum adica.

Spalandu-mi 'boiala' de la ochi si dandu-mi jos 'belciugele' de prin extremitati in vederea unei vizite la tata, m-am gandit sa-l intreb. Tata este cel mai batran om din lume, si cunoaste pe toata lumea din lume. Ajung in Centrul Vechi, recunosc poarta, calc sfios pe alei si urc scarile catre usa de la intrare. E deschisa larg, si se vede sufrageria.

Tata e concentrat, aplecat peste partituri, cu o mana pe claviatura: zeul haosului, al dezordinii si al mizeriei boeme. Perdelele - maro de la fum de tigara. Un acordeon bucatit pe pat. Doi pisoi naparlind pe tapiteriile scaunelor. Vrafuri de carti, partiruri, foi, recenzii decupate, fotografii si scrisori prin camera. Trei scurmiere pline ochi, o surubelnita, alte foi, pixuri, tocuri de ochelari rupti, placuta cu numarul casei, o carafa de vin facut de el si o vaza unde au murit cinci trandafiri - pe masa.

Tata, intr-o camasa gri - piesa de muzeu, bronzat, carunt si incruntat, cu ochelarii in picaj de pe nas, ma vede. Exclama bianualul 'Viuuuuuuuuuutza lu' taticu' si sare sa ma pupe. Admira lipsa boielii si a belciugelor.

- Stai jos.
- Tati, nu mai fuma, ca faci cancer si arteroscleroza. Si zi-mi de Nichita.
- Stanescu?
- Nu, blonda de se bate joi seara la proteve. Da, Stanescu.
- Nu fii nerespectuoasa cu tatal tau.
- Da' ce-am z... (ochi dati peste cap)
- (privirea 'Termina. Acum') L-am cunoscut la Bucuresti, la Festivalul National al Corurilor.

Cand tata se aude vorbind, vocea lui o ia de la pianissimo la piano, apoi forte, apoi fortissimo, apoi
oai-de-p*la-mea-trezim-toti-vecinii-issimo. Cu ochii spre dunga de la zugraveala, cea care vesteste ca peste putin incepe tavanul, tata povesteste.

Isi dirija corul, in timpuri stravechi, pella Bucuresti. Nichita, beat - de poezie-, in primul rand. Tata termina recitalul cu bagheta stralucind a glorie, sala aplauda, coristele se-mbujoreaza, tata se apleaca, nasturele de la frac aproape ca-i plezneste, tata se da jos de pe scena, Nichita il opreste: 'Maestre: daca glasurile coristilor dumneavoastra ar avea manuri, as cadea in genunchi si le-as saruta.' Si ii intinde mana.

- Whoa. Si ce a vrut sa spuna cu asta? Nu cu asta, da' in general.
- Ce intrebare e asta? Nichita nu vroia sa spuna nimic. Isi traia viata si-si traia poezia.

Il iau de mana pe tata. Aici a fost mana lui Nichita. Intre mana mea, cu oja neagra si inele de de-abia putem inchide pumnii, si mana lui Nichita, scriind cele mai frumoase poezii si framantand cele mai frumoase femei, exista o contiguitate. Simt furnicaturi in degete cu palma-n palma lui tata.

Nichita nu vroia sa spuna. Dar spunea ca e misto sa scrii, e misto sa faci din cuvinte ce vrei tu, e misto sa-ti sclipeasca ochii a idee buna. Am ajuns acasa si-am inceput sa scriu.

29 martie, Suntem o progresie!/ Domnul Ursu, tulceanul

Cuvintele pentru Olguta: bondar, catastrofa, zgarie-nori, baclava 1:36

Olguta a scris:

Da’ de unde. Mie mi-a placut matematica. Pentru ca imi placea de profesor. Il chema Tigau si chiar era…creol ca, de exemplu, esentele de rom. Noi eram clasa de stiinte umane-istorie si va dati seama ca nu se imbulzeau profesorii sa vina sa ne predea noua, pentru care singura matematica, sfanta de altfel, erau anii domnitorilor si razboaielor.

Dar Tigau asta cand a intrat in clasa s-a intunecat sala, iar mie mi s-a luminat fruntea. Stateam in banca a doua de la perete, cu prietena mea cea mai buna din timpul liceului. Pentru ca brilliant minds think alike si horny chicks act the same, am ranjit ca niste hiene virgine la vederea minunii. Avea cioc, era brunet si tanar, dar insurat.

Momentele cand inima mea era complet a lui erau acelea cand scotea baietii la tabla. Isi batea joc de ei in asemenea hal incat saracii, daca peste drum de liceu ar fi fost un zgarie-nori, s-ar fi urcat pe acoperisul lui, fara sa fi folosit liftul macar, si ar fi plonjat apoteotic. Cred ca blugii lui mi-ar fi venit de minune, eu mignona de patruj’de kile, dar pe postament, langa tabla manjita de ineptii si langa vlajganii de la mine din clasa, Tigau al meu parea urias. Un soi de King Kong cu care ma voi delecta din integrale, algoritmi, paralelipipede, cosinusuri si sinusuri printre liane. (acum, daca stau c-o falca-n palma sa-mi amintesc, nu cred ca m-am gandit vreodata la el in termeni de tangente sau ecuatii cu doua necunoscute, daca sufletele voastre curate pricep ce zic eu aici). In fine, imi sticleau ochii de extaz cand era ora de matematica si ii scotea pe bogdan, ionut, paul, viorel sau adi (astia erau catastrofa!) Fireste, el nu se adresa cu numele mic.

Acuma stau si ma dau Jung in fata mea gandindu-ma ca, de fapt, imi placea ipostaza acestor amarati, barbati in devenire, care erau umiliti in fata mea, si nu profesorul ca atare. Un soi de mentalitate similara cu a pustilor din gimnaziu carora daca le place vreo colega o lovesc cu rigla peste cur si cu cat o plac mai cu foc, cu atat dau mai abitir. Am patit-o si eu o data, de a trebuit sa vina mama la scoala. Dar se pare ca mama se cunostea cu ma-sa astuia, deci au dezamorsat bomba la o cafea.

Revenind la proful de mate, sansele mele au devenit nule in momentul in care, in timp ce eu chicoteam si ma ciupeam cu colega-prietena ca sa aflam cine il iubeste mai tare, Tigau, Sburatorul meu, se ridica de la catedra si vine cu o falca-n ranjet si cu alta in furie la noi: Ce dracu’ faceti acolo? Sunteti lesbiene sau ce? Pe cuvantul meu de onoare ca asa ne-a zis.

In anul urmator ni s-a schimbat profesorul. Il chema Preda si da, preda foarte bine. E drept ca pentru un larg spre majoritar segment din clasa mea, matematica ramanea sotul betivan care vine acasa si isi bate nevasta, tocilarul cu cosuri si pasta de dinti in coltul gurii care nu te scapa din priviri si mori de rusine, femeia cu mustata.

Dar pe mine profesorul asta m-a facut sa iubesc matematica. Era un barbat prezentabil, cu o burta boema de bondar si venea mereu imbracat la costum. Tin minte ca intr-o zi ne-a predat progresiile. Il vad si acum, el langa fereastra zabrelita, dupa-amiaza de marti, eu in aceeasi banca, a doua, la perete: Natura este o progresie! Tot ce se intampla si vedem in jurul nostru se supune regulii progresiilor.. Si apoi a inceput sa insire formule pe tabla. Am ramas ca la dentist, cand imi zice cat am de plata. Cum dracu, natura, eu, tata, maidanezul care o insotea pe Laura la scoala SUNTEM O PROGRESIE? Marturisesc ca si azi, dupa atata timp, ma fascineaza aceasta afirmatie.

Il iubeam pentru analogiile sale si ma gandeam ce clara trebuie sa fie viata daca stii matematica atat cat stia el. Sa iti calculezi temerile, deceptiile, bucuriile si sa vezi daca iti da cu rest sau nu. Imi placea cand ne dadea lucrari. Si ravneam zecele cu patima de halterofil. Cel mai adesea “il impuscam”. Si imi aparea atunci, pe toata fata, un zambet bun ca de baclava. La fel zambesc si acum, in timp ce scriu asta.

Cuvintele pentru Soozie: chestionar, pastruga, coropisnita, adiacent. 1.29

Soozie a scris:

In liceu, uram matematica. Ne-o preda domnul Ursu, mic, chel, slab, batran, malefic, aruncand cu creta in noi cand nu eram atenti. Nu invatam niciodata, si ma plangeam ca totul e nedrept. Domnul Ursu nu vorbea cu noi. Intra in clasa, se incrunta si incepea sa scrie lectia pe tabla. Nici nu existam pentru el. Din cand in cand vorbea uitandu-se pe geam despre cat de prosti suntem. Citea fragmente din lucrari si radea. Dupa doua ore, fara pauza, iesea fara sa salute, lasand doua foi A4 scrise de mana, pe catedra. Erau tema de casa. Avea un scris mic, rau, citet, cu literele dreptunghiulare, infricosatoare.

Am trecut cu 5 tot liceul. Nu ne scotea la tabla niciodata, ci ne dadea lucrari. Auzisem ca, in urma cu cativa ani, sparsese tabla cu capul unui elev. De atunci nu mai scotea pe nimeni la tabla. Se enerva prea tare. Subiectele lucrarilor erau dusmanoase, fara echivoc. Nu puteai 'face ceva' daca nu facusesi exercitiul respectiv inainte. Si nu era cazul meu niciodata. Fractii, ecuatii, integrale, derivate, siruri, matrici, drepte, adiacentze, congruentze: semnele matematicii erau, prin ochii mei intredeschisi si lacrimanzi in direct, ca niste coropisnite care se impreunau sau misunau pe foaia alba, cu patratele.

Odata am luat un 5 cu paisprezece minusuri in fata. Nu-i ajungea sa ne inspaimante, vroia sa ne si umileasca. Ceea ce era stupid e ca trebuia sa muncesti mult pentru un 5. Doua exercitii din patru. Eram terorizati. Sufeream fiecare in felul sau. Un coleg i-a scris o compunere in lucrare: 'Dom profesor, sunt prost. Nu stiu sa rezolv exercitiile astea. Nici nu stiu cu ce sa incep. Si ma gandeam sa nu va pierd timpul cu incercari 'ca poate iese ceva'. Dar va rog sa-mi dati un 5. Eu nu vreau sa fac matematica mai departe, ci vreau sa fiu poet. Singura aritmetica de care am nevoie o stiu deja: un pahcet de tigari e patruzeci de mii, cu ceilalti saizeci imi iau o sticla de suc, o paine si o conserva de carne.'

Dar nu-l induiosa decadenta adolescentina pe domnul Ursu. Domnul Ursu, tulcean, ne-ar fi mancat de vii ca pe o clasa de pastrugi pescuite in tinuturile natale. Saliva. Eram prinsi atat de multi intr-un acvariu atat de mic, si ne momea cu ramele enorme de pe tabla: sigma, epsilon, gama.

Aveam cosmaruri. Visam teze, transpiram, nu stiam nimic, luam 2, ramaneam corigenta. Picam Bacul, ma alunga mama de-acasa, domnul Ursu radea cu capul dat pe spate. Cand urma sa avem matematica, o depresie densa se instala la noi in clasa. Nimeni nu radea, nu se zbenguia printre banci, nimeni nu pipaia pe nimeni. Ne mancam pachetele tristi, cu ochi umezi, pentru a calma durerea de stomac.

La sfarsitul clasei a 12a am completat un chestionar, in legatura cu ce mi-a placut la liceu, ce nu, pe cine iubesc cel mai tare. O intrebare m-a pus pe ganduri: Cine e profesorul despre care vei povesti copiilor tai? Si-mi era destul de clar cine era. Domnul Ursu. Si ma intreb, eu ce as prefera sa fiu: forgotten or hatefully remembered?

28 martie, *abia inceput/ Povestile mele

Cuvintele pentru Olguta: solilocviu, damigeana, fosfor, Inchizitie. Ora 00:45.

Olguta a scris:

Dar exista oameni care au inventat ploaia calda de vara si care gasesc o erezie in fiecare spic de grau. Care isi fac chipuri cioplite din origami, care mint, pentru ca “mint” e masculinul de la “minte”, care injura flegmele de pe trotuar si ucid pasarile ne-cantatoare.

Si daca o sa fie acuzati de Inchizitie, stiu ca vor fi insemnati pe frunte cu penita incinsa, batuti in piata publica cu ciornele si draft-urile lor si apoi arsi de vii ce le sunt cugetele. Pogromul sfarsit sangeros va deveni Poliromul rapus feroce in noptile mirosind a ceai indian si a blana moale de Jethro..

Ei au pasul usor, de fluture, cand deschid usa sa intre. Iar cand ne intalnim, podelele nu scartaie niciodata. Nici nu e nevoie sa vorbim, uneori. Solilocviile tasnesc firesc prin timpanele ascultand Haris Alexiou sau din degetele guralive rasfoind “Dilema Veche”. Pentru ca, dupa cum Mares-alul a zis candva, cu atata candoare si abnegatie “noi gandim, altii traiesc, asta e”.

Oamenii frumosi nu au poante ca “hai papusea sub patura sa iti arat ce ceas cu fosfor am”; ei sunt aurora mea boreala cand Canada e asa departe. Oamenii astia, e drept, nu stranuta cu ochii deschisi, ca Chuck Norris, doar murmura cu ochii infiniti cat Calea Lactee.

Daca l-as vedea cu alta, mi-ar zice ca o sa imi treaca gelozia cu demachiant de galbenele si apoi m-ar creieri cu “fato, esti misto de la A la Zero&comp.”. Ei au un suflet mare si plin ca o damigeana, toamna, pe care o tin in magazia buzunarului de la piept si atunci cand vreo gutuie amaruie sau vreo para-malaiata-in-gura-lui-natafleata pica sa viermuiasca in fata mea, o sa am unde adapa.

Langa acesti oameni, intai ma doare stomacul de ras si apoi de foame, intai visez si apoi adorm. Daca pe Soozie o traznesc nostalgiile Romania Actualitati si tufleste “Calafat, soasant sentimetră” eu o sa zic “croasant sentimentră” si o sa radem despre dragostea care trece prin stomac.

Fides intelighentia non imponenda. Ei au inteles.

Le multumesc oamenilor inteligenti pe care ii stiu si celor pe care nu o sa ii cunosc vreodata. Ziggy, you are the only dust I’m not allergic to.

Cuvintele pentru Soozie: lumanare, abajur, Carlsberg, albastru. Ora 22:37.

Soozie a scris:

As putea muri pe Black Light. Vreau sa scriu asa cum canta Calexico, Black light. Vreau ca frazele mele sa fie imprimate pe pagini poroase si ingalbenite. Vreau sa scriu povesti de vara, pe pagini unde se joaca lumina cu umbra abajurului.

Vreau sa fie citite intr-un tren de noapte. Trenul sa curga atemporal din Sud inspre Mexic. Sa fie un peisaj prafos de desert cu tepi. Tanarului cu cartea mea in maini sa-i fie somn. Aceiasi boscheti sa se intrupeze pe geam in pozitii diferite, ca-ntr-un caleidoscop. El sa clipeasca tot mai des. Ochii mari si infricosatori sa vrea sa doarma, dar imaginatia indragostita de ce povestesc eu sa-i tina intredeschisi. Sa cedeze somnului in leganatul trenului cu mainile mirosind dulceag. A cleiul care tine inmanunchiate paginile mele galbene.

Vreau sa urmaresc de aproape genele ei, aurite de lumanarea de pe noptiera. Pe patul hanului din New Orleans, si-ar rezerva o noapte pe saptamana doar pentru ea. Departe de fetisurile clientilor, ar da frau liber fetisului ei: povestile. I le-as sopti in accent de Louisiana. I-as povesti de paduri, drumuri, hanuri, copilarii si morminte prin paginile gri, cu litere groase, de carte americana. Ar fi foarte frumoasa in furoul de culoarea fildesului. As iubi-o, si povestile mele ar fi despre ea. O noapte pe saptamana.

Intr-un bar din Dusseldorf, cei doi si-ar sorbi probabil cea mai buna bere din lume. Ea - blonda si inalta, el - carunt si zvelt, amandoi cu ochii albastri si reci. Si-ar mirosi reciproc singuratatea. El i-ar cumpara inca un Carlsberg si i-ar spune ca a vazut-o prin Universitate. Ea ar sterge condensul de pe sticla verde cu degete lungi, cu unghii scurte, nevopsite. In bar ar canta Playground Love, ei ar tacea mult. Ar zambi cu ochii lor goi. La plecare, el i-ar cere adresa de mail. N-ar avea pe ce sa o scrie. Ar cauta dezordonat prin ghiozdan si ar gasi cartea mea, patrata, cu pagini lucioase, fotografii foarte color si coperti de carton. Ar mai gasi si-un marker negru, si ea ar scrie adresa, cu caligrafie rotunda de anglo-saxon. Adresa ei de mail ar mirosi a spirt pe pagina 3 si a sex in imaginatia lui zambinda.

As putea trai pe Angel. Vreau sa scriu asa cum canta Massive Attack, Angel. Vreau ca frazele mele sa fie imprimate pe pagini fine si imaculate. Vreau sa scriu povesti din Nord, pe pagini unde se joaca lumina neoanelor mov cu intunericul noptii polare.