12 aprilie, Nord-coreeana/Lavinia

Cuvintele pentru Olguta: batran, oboseala, scrutin, galagie. Ora 22:14.

Olguta a scris:

Pe coloana cu cele mai scurte stiri din cele scurte: O nord-coreeana de 18 ani si-a scos virginitatea la licitatie pe Internet. Mai zicea ceva de frati minori, mama batrana si bolnava, doritori multi. Stiti acele momente cand simti ca nu e cazul sa te bagi cu stiloul tau murdar de cerneala in dramele oamenilor, cand scrutinul e castigat de umarul drept, si nu de cel stang, pe care sta dracu’? Si totusi.. Ceva provoaca o galagie atat de naucitoare in fiinta ta incat vrei sa intervii cu o poveste, să fabulezi, sa nascocesti. Pentru ca plasmuirile se uita, pentru ca literele se sterg.

Imi aduc aminte de mama. In fiecare seara imi pieptana parul si felul ei de a trece de-a lungul firelor de par, cum ii urca si cobora pieptul odata cu pieptenele, intr-un suflu ingemanat, parca, iar ochii, Doamne, ochii mari si umbriti, camera, peria, canapeaua, faramiturile de sub masa imi sopteau o mare taina.

Imi ascult gandurile acum si le aud incoerente, dar le las sa curga asa… Sa curga, sa se scurga, sa ma unga…

Si ziua, cand statea deasupra sobei, invartind mereu aceeasi zeama galbuie, ma uitam la ea, la sortul legat pe soldurile pline si la capotul de dedesubt, carpit si decolorat, ce-i descoperea sanii supti si ma intrebam: Ce ascunzi, mama, acolo? Un fior ciudat ma cuprindea odata cu gandurile acelea si tin minte ca ma bagam noaptea sub patura mancata la colturi si indrazneam. Mangaiam caldura si placerea dintre coapse, apoi ma cuprindea oboseala fierbinte si adormeam. Cu taina mamei in gand si taina mea in palma uda si indrazneata.

Mă chinui sa tin ochii inchisi. Patul scartaie sacadat si un miros de putoare mi-a otravit narile. Deasupra mea, un morman de oase si carne flasca se misca intr-o convulsie bleaga. Geme, sforaie parca, de n-ar fi apasarea asta inainte si inapoi pe sanii mei, as zice ca doarme. Ma linge in ureche, iar transpiratia i se scurge pe corpul meu, ma ustura si put.

Ma doare ca focul şi nu se mai opreste! Macar de ar tacea naibii din gura aia spurcată prelinsa pe gatul meu! A ajuns atat de adanc, incat am senzatia ca ficatul mi-a fost impins in piept si se scurge acum prin aorte nu sange, ci o zeama galbuie, ca ciorba mamei. Inauntru si afara, afara si inauntru, pofta lui imi lasa gura voma.

Un ultim spasm, grohaitul dracului, si am plecat. Iti las tie taina mea scursa intr-o pata rosie pe cearceaf. Cincizeci de mii de woni si poate o ciorba cu o alta culoare, rosie.

Cuvintele pentru Soozie: tava, ghem, chiloti, oja. Ora 23:06.

Soozie a scris:

Viata mi-a servit pe tava cele mai stupide, duioase, haioase, incredibile si memorabile faze din lume. Cand am implinit 8 ani, mama s-a imbolnavit de cancer. Din acel moment incolo, am inceput sa colindam tara noi doua (tata se sustrase din familie in urma cu vreo cativa ani) in cautarea tratamentului pentru cancer. Cluj, operatii, citostatice, tamoxifen, analize, asteptat, procente de spravietuire pe fond de Caritas si tranzitia crunta in anii '90, apoi Lugoj, Favisan, ceaiuri obscure, infuzii, tincturi, creme, alifii, unguente si alte ciudatenii, manastirea Prislop, un calugar, un regim coborat din Vechiul Testament - cat sa scriu literatura fantastica pentru restul veitii. Dar eu va povestesc despre ce a urmat.

A urmat Craiova. Din Ardeal get-beget, fara pic de patriotism local sau ura fata de alte specii, am plecat cu fruntea limpede spre Sud, crezand ca de acolo va veni vindecarea mult rugata pentru. Primul lucru ce m-a lovit in Craiova a fost structura intortocheata a orasului, cu strazi imbarligate, multe curbe, sosele taiate in arc de cerc. In al doilea rand, toata lumea dadea in carti, citea in palma, in ceasca de cafea, in boabe de grau, in talpi si in Doamne iarta-ma. Femei tinere, barbati tineri, oameni imbracati in blugi, care aveau joburi in media si ascultau Radiohead, la sfarsitul zilei intorceau ceasca si o dadeau la bunica sa ma zica daca vede vreun oaspete, vreo calatorie, vreo suma de bani sau vreo casnicie apropiata.

Si noi cam asa ceva cautam. Well, not really. Noi o cautam pe Lavinia, cea despre care citisem ca are bio-energie si vindeca lumea de orice boala. Prin zeci de telefoane, plansete si depanari de dureri am ajuns la adresa indicata. O straduta ingusta, umbrita de copaci, pomi, vita de vie, flori si boscheti. In curtile caselor, chiloti si tricouri la uscat. La curtea Laviniei, poarta larg deschisa ne lasa sa vedem o gradina cu roade imense, diforme. Castraveti uriasi, dovlecei uriasi, de peste un metru. Flori enorme, mult mai mari decat cele normale. Frunze de gard viu cat cele de brusture. Cu ochii mari, am facut doi pasi inspre, si o femeie de varsta mijlocie ne-a venit in cale, spunandu-ne ca ii pare rau, dar Lavinia e foarte ocupata si...

'Mama, lasa-i sa intre', s-a auzit o voce din interior. Am intrat intr-o sufragerie ai carei pereti erau acoperiti de icoane ortodoxe intunecate, pe lemn, cu imparati cu coroane aurii. Mama Laviniei ne-a spus ca Lavinia se ocupa acum de alt pacient, si a inceput sa ne povesteasca. Ca e clasa a 12a, ca e ocupata, ca trebuie sa invete pentru admiterea la medicina si, cu toate astea, zeci de oamenii ii trec pragul zilnic. Ca Lavinia viseaza extraterestri care ii spun ca apartine neamului lor, si ca o vor lua inapoi, dar momentan e aici cu o misiune. Ca acea casa a fost cladita pe temelia unei manastiri asediate. Ca au gasit in pivnita sute de icoane, cu care si-au impodobit peretii.

In pragul usii a aparut Lavinia. Inalta, subtire, cu ochi enormi. M-a salutat si mi-a aratat ce poate sa faca: a lipit palma de o carte aleasa la intamplare, si a ridicat-o, ca si cand palma ei si cartea ar fi fost doi magneti. La fel a facut si cu un pahar, o scrumiera, o sticluta de oja, dar si cu obiecte de care nu te poti 'lipi': un ghem de lana, o bluza. Palma era intinsa, iar obiectele atinse de ea sfidau gravitatia, pur si simplu. Eram fascinata.

Ajunse in camera 'de tratament', Lavinia si-a lipit mana de gatul mamei. Si a putut s-o desprinda doar cu ajutorul celeilalte maini. Palma ei era ca o ventuza care se lipea de pielea mamei. Mama simtea furnicaturi prin zona gat-umar, iar Lavinia se chinuia evident sa se deslipeasca de fiecare data cand punea palma din nou. Dupa vreo 20 de repetari, s-a oprit. 'Atat', a zis. Si s-a dus sa se spele pe maini.

Ca un copil care si-a terminat temele de casa, s-a intors la 'oamenii mari', i-a urat mamei sanatate si s-a retras. Mama ei si-a cerut scuze ca nu a vrut sa ne primeasca de la inceput, insa fata e ocupata si, in plus, nu stie daca boala pe care o scoate din oameni nu are cumva vreun efect negativ asupra ei. Am vrut sa platim, dar nu au cedat la insistentele noastre. Nici n-au vrut sa auda de bani. Le-am multumit, am plecat, si ce a urmat, va spun in episodul urmator.